Fireşte, nu să robotească într-un microbuz rablagit a fost marele vis al şoferului îmbufnat. În tinereţe, în epoca sovietică, şoferul îmbufnat jinduia să devină preşedinte de colhoz, dar tranziţia nemiloasă i-a distrus visul şi acum, iată, omul de 55 de ani conduce un maxi-taxi vechi.
E o muncă ingrată, prost plătită. Cea mai mare parte a cîştigului zilnic şoferul îmbufnat trebuie s-o dea „adminstratorului de rută”. Ehh, şoferul îmbufnat l-ar plefturi pe cărpănosul de administrator, dar nu are încotro. Ce alt job ar putea să găsească la 55 de ani? Cei mai mulţi dintre angajatori îl consideră bătrîn şi strîmbă din nas de cum îi văd chipul pleoştit prematur.
De multe ori şoferul îmbufnat se întreabă: de ce anume asemenea indivizi zgîrciţi, rapaci, ajung în funcţia de administrator? Păi, asta e la mintea cocoşului. Au avut pile în primărie!
Desigur, viaţa ar părea niţel mai suportabilă dacă preţul unei călătorii cu maxi-taxi ar sălta de la 3 la 5 lei. Împreună cu alţi ortaci, şoferul îmbufnat a protestat în faţa primăriei, cerînd ritos preţul de 5 lei, blocînd circulaţia pe bulevardul Ştefan cel Mare. Zadarnică însă i-a fost truda! Edilii n-au acceptat revendicările. Pesemne pentru că administratorii se simt bine şi aşa.
Iar şi mai grav e că la capătul tunelului nu se prea întrezăreşte luminiţa. Care sînt perspectivele? Dacă orăşenii vor continua să-şi cumpere maşini, dacă primăria va mai cumpăra troleibuze noi, ce-o să facă el? Drăcia dracului!
Şoferul îmbufnat încearcă din răsputeri să supravieţuiască: îşi ticseşte maşina rablagită cu pasageri, se deplasează pe străzile oraşului cu o viteză mare, se ceartă cu pasagerii recalcitranţi care vor confort.
Deunăzi, o doamnă bosumflată i-a reproşat că în salonul microbuzului e mult praf, că husele scaunelor sînt jegoase. Ce individă mărginită! Păi, are idee tipa asta cum trăieşte el? Cînd, unde şi cu ce bani să spele el husele alea? Să le spele ea, dacă e atît de pretenţioasă...
