Una din cele mai scandaloase inițiative ale design-ului administrativ a fost inventarea acelor bănci pentru aeroporturi si gări pe care nu te poți întinde. Bănci de trei sau patru locuri împărțite dinadins în scaune cu sprijinitoare rigide pentru coate. Sprijinitoare ce nu se ridică, așa încât nimeni nu se poate întinde pe două sau trei locuri.
Explicația nu e dată de dorința de a economisi locurile, ci mai degrabă de evoluția -- degradarea ar fi mai corect-- noțiunii de somn. Somnul în public a devenit azi ceva obscen.
Pentru unii, însă, somnul rămâne un spațiu de rezistență, ultima baricadă în fața capitalismului planetar. Este teza cărții eseistului Jonathan Crary „24/7: Late Capitalism and the Ends of Sleep” / „24/7: Capitalismul tardiv și scopurile somnului”... De ce „24/7” ?... Pentru că piața operează astăzi 24 de ore din 24 și că piața ne dorește treji.
Scopul vieții fiind acela de a face bani si de a-i cheltui, e limpede că somnul stă în calea perfecțiunii capitaliste. Sculatul devreme a fost întotdeauna o virtute la calviniști, cei care, așa cum ne-a arătat Max Weber, au creat capitalismul.
„Planeta”, scrie Jonathan Crary, „a devenit un șantier care funcționează permanent, sau un gigantic shopping mall unde ești în continuu tentat de infinite oferte”. Asta duce la situații paradoxale: din această perspectivă, comunitățile de hackeri, simbol al libertății, permanent activi, sint de fapt cobai și victime ale sistemului... prin faptul că nu mai dorm.
Dormim din ce în ce mai puțin și mai prost. Majoritatea studiilor medicale afirmă azi că unui adult îi ajung șase ore de somn, cand, amintește Crary, încă in anii 1960-'70 se vorbea de opt ore. Pina si tehnologia diminuează valoarea somnului, scrie el. „Sleep mode” pe computer e doar o activitate oprită temporar, gata sa reînceapă unde era, în secunda ridicării capacului. Din păcate, însă, noi nu ne putem pune în „sleep mode” când vrem, coborând un capac. Somnul e așadar din ce în ce mai greu de găsit, absența lui a devenit cronică, iar specia umană e pe cale de a căpăta cearcăne înscrise genetic în ADN.
Accesibilitatea muncii si a comunicarii 24/24 h., întinzand doar mâna si ridicând un capac a dus la ștergerea frontierei dintre noapte și zi. Tot auzim oameni obsedați de productivitate care bodogănesc că ce bine ar fi să nu mai dormim niciodată, ca într-un fel de Matrix, că somnul e un timp irosit: un sfert sau o treime din viață.
Pînă și toate acele cărți de „wellness” și ameliorare a personalității care îți dau sfaturi despre cum să dormi, o fac doar ca să te pregătească pentru mai multă muncă. Nu somnul în sine e scopul, somnul e mai degrabă o agasantă moștenire preistorică, sau cel puțin preștiințifică. El însă vine cu o solidă felie de rezistență subversivă, neținând seama de orare si constrângeri. Este ultima noastră baricadă.
