Linkuri accesibilitate

Uniunea Europeană începe expertiza planurilor de reformă din justiția moldoveană


Un proiect european de asistență tehnică, în valoare de 10 milioane de euro, menit să pregătească terenul pentru alte 60 de milioane.


Uniunea Europeană a lansat astăzi la Chișinău o misiune care va face expertiza strategiei de reformare a justiției moldovene adoptată în 2011 și a reformelor concrete introduse până acum. Acesta este începutul unui proiect european de asistență tehnică în valoare de 10 milioane de euro menit să pregătească terenul pentru alte 60 de milioane cu care Uniunea Europeană promite să sprijine reforma justiției moldovene. Relatează Alla Ceapai.

După doi ani de dezbateri despre criteriile de eficiență a reformei justiţiei și despre obstacolele care o zădărnicesc, schimbările ar putea demara cu o viteză vizibilă. Cel puţin, astfel definesc experții obiectivul primului proiect european, lansat astăzi, proiect care ar trebui să încurajeze reforma justiţiei pe durata următorilor trei ani. Suportul tehnic de 10 milioane de euro presupune dotarea instituţiilor de drept, în special a celor de urmărire penală, cu tehnologii avansate, dar şi implicarea experţilor din UE care vor monitoriza şi expertiza mersul reformei, spune ministrul justiţiei Oleg Efrim:

„Experţii urmează să facă analiza capacităţii instituţionale, în primul rând, a tuturor instituţiilor din sectorul justiţiei implicate în reformă, să le propună schimbări sau să facă schimbări. La fel, ne vor furniza expertiză pentru tot de ce avem noi în următorii trei ani de zile. Ne vor ajuta să ne realizăm atribuţiile.”

De asemenea, experţii europeni vor urmări dacă instituţiile sistemului de justiţie îşi onorează obiectivele asumate pentru a beneficia de suportul de 60 de milioane de euro de la Comisia Europeană care ar urma să ajungă în bugetul de stat. Ministrul Efrim spune că, iniţial, vor fi evaluate necesităţile de finanţare, astfel încât banii să fie cheltuiţi cu randament maxim :

„Asistenţa financiară e împărţită pe ani şi e legată de realizarea obiectivelor. Mai mult decât atât, e legată în aşa mod de realizarea obiectivelor, că bani nu vor primi acele instituţii care nu-şi realizează obiectivele. De exemplu, dacă în strategie e scris că de o anumită acţiune e responsabil Ministerul Justiţiei, dacă ministerul nu a realizat acţiunea - în bugetul pentru anul viitor nu vor fi incluse sumele respective. La fel şi în cazul celorlalte instituţii, dacă, de exemplu, procuratura nu a realizat - nu va beneficia de sumele respective. Dacă a realizat mai puţin de 40 la sută, atunci vor primi 40 la sută din asistenţa financiară.”

Drept urmare, în trei ani guvernarea se angajează să îndeplinească cele aproape 500 de acţiuni prevăzute în strategia de reformare a justiţiei, de la perfecţionarea unor legi până la reformarea instituţiile de drept pe interior. Liderul proiectului UE, Eric Svanidze, spune că reforma a ajuns la etapa decisivă, adică ar trebui deja să dea rezultate, sugerând guvernului, ministerului justiției şi altor instituţii de drept să accelereze ritmul reformelor. Expertul european a menţionat că consiliul de coordonare a proiectului a remarcat la etapa incipientă mai multe deficienţe ale procesului de reformare:

„Într-adevăr, când ai o reformă atât de complexă nu e uşor. Există anumite deficienţe, neajunsuri, atât din punct de vedere al mecanismului, cât şi din punct de vedere a contribuţiilor unor părţi interesate. Noi ne propunem să realizăm aceste rezultate concrete, să vedem şi să monitorizăm efectele, impactul acestei reforme. Aceasta este una din lacunele principale pe care vrem să le abordăm împreună cu colegii din Republica Moldova.”

Faptul că la doi ani de la demarare reforma continuă să întâmpine rezistenţă din partea unor instituţii vizate a fost confirmat şi de ministrul justiţiei, Oleg Efrim, fără însă a le nominaliza și a invoca amănunte relevante.

Ambasadorul UE la Chişinău, Dirk Schuebel, a subliniat că reforma justiţiei este unica problemă majoră pe care Republica Moldova trebuie să o abordeze în calea sa spre UE. Emisarul european a accentuat şi el necesitatea accelerării reformelor în justiţie, astfel încât acestea să nu constituie un obstacol pentru parafarea, dar mai ales semnarea ulterioară a Acordului de Asociere cu UE.
Previous Next

XS
SM
MD
LG