Agenţia IPN a făcut foarte bine că ne-a descris expediţia unor tineri care, mergînd de-a lungul rîului Bîc, au consemnat un adevărat dezastru ecologic. Apa devenea tot mai murdară şi mai otrăvitoare pe măsură ce tinerii se apropiau de municipiul Chişinău. Iar după ce iese din capitală, rîul devine mort de-a binelea.
Am citit cu atenţie ce zice Iuliana Cantaragiu, expertă la Centrul Naţional de Mediu. Ea spune că autorităţile, deşi cunosc situaţia deplorabilă, nu fac mare lucru pentru ca legislaţia să fie respectată. Acelaşi expert zice că unii agenţi economici au semnat contracte de aprovizionare cu apă a localităţilor, contracte care nu presupun evacuarea apei folosite. Iar un reprezentant al Ministerului Mediului a întrebat-o pe expertă iată ce: „Cum vă imaginaţi să stopăm activitatea tuturor agenţilor economici de-a lungul rîului Bîc?”
Întrebarea asta ar fi în stare să ne amuze, dacă lucrurile nu ar fi de bună seamă grave. E ca şi cum funcţionarul de la Ministerul Mediului e preocupat mai curînd de binele agenţilor economici decît de mediul ambiant. La întrebarea asta ar fi un singur răspuns, mai exact tot o întrebare. Dacă agentul economic poluează rîul, dacă el varsă în rîu substanţe nocive, otrăvitoare, de ce ar trebui el să activeze nestingherit?
Sau poate altceva e la mijloc? Poate Ministerul nu are puterea şi prerogativele necesare? Adică vrea, dar nu reuşeşte. Pentru că influenţa agenţilor economici e imensă, pentru că legislaţia e imperfectă, pentru că nu sînt suficienţi bani...
Lucrurile simple se transformă aici în nişte probleme insolubile. Or ele ar trebui să rămînă simple. Dacă există o ţeavă din care în rîu se scurg substanţe dubioase, agentul economic trebuie pedepsit, oricît de important şi influent este el. Asta este misiunea ministerului Mediului.
Probabil trebuie schimbată legislaţia cu privire la protecţia mediului, probabil trebuie făcute controale şi raiduri neaşteptate, probabil trebuie să li se aplice nişte amenzi uriaşe celor care îşi spală maşinile în rîu, probabil agenţii economici ar trebui să-şi modernizeze utilajele. De toate astea trebuie să se ocupe statul, iar ministerul Mediului e o instituţie de stat care trebui să depună eforturi vizibile în această privinţă.
Iar dacă ministerul cu pricina nu poate schimba starea de lucruri actuală, dacă e neputincios, contribuabilul are motive să se întrebe: „De ce trebuie finanţată din bugetul de stat o instituţie incapabilă să salveze Bîcul, deşi menirea ei e protecţia mediului?”
