Linkuri accesibilitate

Planul lui Mihai Godea: Moldova trebuie să declare regiunea transnistreană drept zonă de ocupaţie rusească


Parada militară de la Tiraspol, 2 septembrie 2012
Parada militară de la Tiraspol, 2 septembrie 2012

Opiniile experţilor Oazu Nantoi şi Radu Vrabie.


Deputatul neafiliat Mihai Godea a propus astăzi la o conferință de presă înăsprirea legislației care permite sancționarea separatismului și luarea altor măsuri ferme care ar „grăbi”, după părerea lui, rezolvarea conflictului transnistrean. Liderul Partidului Acţiunea Democratică pledează pentru declararea oficială a regiunii transnistrene drept zonă ocupată militar de Federaţia Rusă, cu consecințe juridice de rigoare. Una dintre aceste urmări ar fi, potrivit lui Mihai Godea, dezavuarea oricăror tranzacţii comerciale făcute pe acest teritoriu ocupat şi acordarea de asistenţă tuturor persoanelor care, eventual, ar dori să ceară strămutarea din teritoriul controlat de administraţia secesionistă. La baza planului de asanare a conflictului transnistrean, după cum l-a numit Mihai Godea, ar urma să fie puse mai multe convenții internaționale. Pe marginea acestei iniţiative, Vasile Botnaru a cerut opinia a doi experți de la Chișinău.

Expertul Radu Vrabie, director de programe la Asociaţia pentru Politică Externă, salută intenţia lui Mihai Godea de a iniţia dezbateri publice care i-ar obliga pe politicieni să caute soluţii fezabile.

Radu Vrabie
Radu Vrabie
Radu Vrabie: „Partea bună este că un deputat al Republicii Moldova, după audierile din Parlament, nu a abandonat această problemă a Republicii Moldova şi a ieşit cu nişte iniţiative, diferite ca mesaj, ca încărcătură, ca fezabilitate, însă este un punct de pornite. Dacă dl Godea a discutat, în prealabil, şi cu alţi deputaţi, având un anumit suport, desigur că, acest document se poate de discutat. Nu sunt convins că toate punctele sau este cea mai potrivită tonalitatea acesta, însă este un document care se poate de discutat. Ceea ce lipseşte în Republica Moldova: lipsesc dezbateri despre problema transnistreană. O problemă pe care toţi o consideră importantă, care este reflectată în toate agendele guvernamentale, partide politice, electorale etc., însă care nu este discutată, în patru ani, decât foarte puţin. De aceea, din punctul acesta de vedere, cred că este o iniţiativă bună.”

Europa Liberă: Unii spun că dl Godea aplică procedura cunoscută: cere maximum ca să obţii minimum...

Radu Vrabie: „Ar putea să fie şi aşa. Noi nu cunoaştem de unde a venit această idee, însă eu ca idee o susţin. Cred că oricum dl Godea, ca politician, foloseşte această iniţiativă pentru ridicarea imaginii partidului său, ceea ce este normal. Să vedem dacă ea nu va fi doar una declarativă, dacă dumnealui va continua să insiste, să discute, să facă acele dezbateri despre care a menţionat. Sunt de acord cu părerea că nu toate aceste puncte vor trece, dar dacă, cel puţin, unele dintre ele vor fi agreate de deputaţii din Parlament, acesta va fi un lucru pozitiv. Sunt convins că declaraţia dlui Godea va fi scoasă din context şi va fi utilizată atât de către presa rusă, cât şi de cea transnistreană, ceea ce, într-un fel, este de aşteptat. Dar una peste alta, nu putem să stăm la Chişinău să aşteptăm reacţii pozitive de la Tiraspol şi să nu facem nimic aici. Până la urmă, cum am menţionat şi mai sus, este o iniţiativă, este un document. Cred că există în Republica Moldova persoane, organizaţii, instituţii interesate să contribuie cu expertiză, cu experienţă. Ceea ce are dreptate dl Godea: cu audierile din Parlament nu trebuie să se termine activitatea prodigioasă a Parlamentului pe dosarul transnistrean.”

Europa Liberă: Dar dl Godea nu porneşte de la punctul zero. Cunoaştem o sumedenie de iniţiative, inclusiv ale societăţii civile sau venite de la un preşedinte ucrainean cu 3 „D” - demilitarizare, democratizare, decriminalizare ş.a.m.d.

Radu Vrabie: „Este nevoie de un audit al iniţiativelor care au fost făcute pe parcursul proceselor de negocieri şi, în baza lor, de venit cu alte propuneri.”

***

Oazu Nantoi, director de programe la Institutul de Politici Publice, speră că societatea îi va forţa pe politicieni să trateze reglementarea transnistreană cu maximă demnitate.

Oazu Nantoi
Oazu Nantoi
Oazu Nantoi: „Un romancier american a scris „Tăcerea mieilor”. Atitudinea Parlamentului Republicii Moldova în raport cu problema conflictului transnistrean inclusiv sau, în primul rând, cu soarta cetăţenilor Republicii Moldova, nemaivorbind de soarta tragică a lui Vadim Pisari, se aseamănă cu Tăcerea berbecilor”. Şi e bine că s-a găsit un deputat, în cazul dat e vorba de dl Mihai Godea, care încearcă să rupă această tăcere şi pune pe masă o încercare de a aborda problema conflictului din raioanele de est, pornind de la normele de drept internaţional. Aceasta este partea pozitivă a momentului. Totodată, acelaşi Mihai Godea a remarcat că Parlamentul nostru şi clasa politică în ansamblu, spre regret, nu este gata să abordeze într-un mod responsabil această problemă. Prin urmare, eu sper mult că această iniţiativă a dlui Godea sau a Partidului Acţiunea Democratică va constitui un început de cale, în urma căreia se va ajunge la sensibilizarea opiniei publice. Şi, respectiv, aleşii noştri, indiferent de coloratura lor politică anunţată, se vor simţi obligaţi să reacţioneze cumva şi să ne dea nouă răspuns la întrebarea de ce poziţia Republicii Moldova, în raport cu această problemă, este atât de umilitoare...”

Europa Liberă: Dar unii au spus deja că s-ar putea întâmpla să fie antagonizată Moscova fără niciun rezultat şi, dimpotrivă, lucrurile să se agraveze.

Oazu Nantoi: „Aici eu vreau să subliniez următoarele. Din ceea ce a anunţat dl Godea, e vorba despre aceea că dumnealui vrea să pună această problemă pe temelia unor acte internaţionale. Toată lumea cunoaşte, inclusiv diplomaţii străini, că partea reală în conflict este Federaţia Rusă şi nu acest regim degradat de marionete ruseşti din stânga Nistrului. Să nu uităm că, la 5 iunie 2010, în oraşul german Meseberg, dna Merkel a încercat să abordeze această problemă anume în dialog cu ex-preşedintele Federaţiei Ruse, renumitul pe timpuri Memorandumul Meseberg. Din aceasta rezultă că Occidentul este conştient că Federaţia Rusă este parte în conflict. Şi tot din acest considerent, Occidentul nu doreşte să se implice mai plenar sau mai univoc, cu excepţia acţiunilor întreprinse de aceeaşi Uniune Europeană. E vorba de Misiunea Uniunii Europene de Asistenţă la Frontieră în Moldova şi Ucraina, interdicţii de circulaţie, acum este vorba de Acordul cu privire la Zona de Liber Schimb Aprofundat şi Comprehensiv. Dar Occidentul nu vrea să intervină în soluţionarea conflictului transnistrean, deoarece în spatele aşa-zisului conflict este Federaţia Rusă.

Dar acum, în ceea ce a spus dl Godea, lipseşte, în opinia mea, un moment foarte important, şi anume: în societatea noastră, în interiorul clasei politice, în interiorul guvernării, nici nu s-a încercat mobilizarea tuturor resurselor interne ale statului, pentru a diminua vulnerabilitatea Republicii Moldova, în raport cu aşa-zisele răspunsuri asimetrice din partea Federaţiei Ruse. Să nu uităm „războiul” vinului, să nu uităm cum mai că n-am îngheţat în iarna 2008-2009, să nu uităm că există ameninţări permanente din partea Federaţiei Ruse cu privire la cele câteva sute de mii de cetăţeni moldoveni care muncesc în Federaţia Rusă. Deci nici nu s-a încercat. Nemaivorbind de sectorul energetic, unde dezastrul este atât de grav, încât nimeni de la guvernare nici nu îndrăzneşte să înceapă căutarea soluţiilor. Dar oricum ele trebuie găsite. Ele nu pot fi găsite în dialog fructuos cu „Gazprom”-ul. Dar în lipsa voinţei politice, în lipsa competenţei adecvate şi în prezenţa intereselor obscure care se realizează, în special prin scheme obscure în sectorul energetic, sigur că iniţiativa dlui Godea va rămâne una singulară, dacă, repet, ea nu va constitui un început de cale pentru sensibilizarea opiniei publice. Şi dacă eu am spus despre necesitatea reducerii vulnerabilităţii statului Republica Moldova în raport cu Federaţia Rusă, deci, dacă realizăm partea aceasta a problemei, vine şi partea a doua: statul Republica Moldova trebuie să fie proactiv în raport cu populaţia din stânga Nistrului, cu fiecare segment din populaţie din stânga Nistrului, fiecărui segment trebuie să i se propună stick and carrot.”

Europa Liberă: Morcovul şi biciuşca...

Oazu Nantoi: „În limba rusă: кнут и пряник, e mai pe înţeles. Deci şi noi trebuie să fim proactivi, începând cu spaţiul informaţional şi terminând cu aceea că toate pretinsele persoane oficiale din stânga Nistrului trebuie să ştie că, în mod automat, Procuratura Generală a Republicii Moldova îi intentează dosar penal şi ei încep a fi vânaţi de statul Republica Moldova, tot aşa cum Israelul i-a vânat pe toţi criminalii celui de-al Doilea Război Mondial.”

Europa Liberă: Şi diplomaţia de fotbal?..

Oazu Nantoi: „Diplomaţia de fotbal?.. Ne uităm la rezultate...”
Previous Next

XS
SM
MD
LG