Linkuri accesibilitate

Trupa de acordeoniști de la Sala cu Orgă Concertino a câștigat un mare premiu în Canada.


Iulia Brad în dialog cu Mihai Grossu.




Iulia Brad a aflat că este cel mai mare premiu obținut până acum de Concertino, dar nu singurul.

Că este cel de-al 18-lea premiu, cel mai important din cariera lor, mi-a confirmat chiar Mihai Grossu, unul din soliştii ansamblului “Concertino”:

„Este cel de-al optsprezecelea, care este de fapt cel mai mare după titlu, premiu pe care-l avem noi la moment. Este Cupa Mondială a acordeoniştilor cu care ne mândrim foarte mult. Acesta este premiul pe care ni l-am dorit de mult timp.”

Soliştii celei mai bune orchestre de acordeonişti din lume spun că au reuşit să câştige acest campionat nu doar datorită talentului lor şi instrumentelor la care au cântat. Ei mărturisesc că mult mai importantă este energia pe care o transmit publicului de fiecare dată când urcă pe scenă:

„Da, este o energie total diferită. Prin asta ştim noi că deseori învingem, de fapt de fiecare dată, modest! Pentru că mulţi ne spun după concerte, după competiţii 'voi aveţi o energie deosebită, puţin balcanică, puţin autentică moldovenească, nu ştiu, aşa suntem noi.”

Ansamblul Concertino participă anual la toate concursurile internaţionale de acordeon din Europa. De cinci ani colectivul activează în cadrul Instituţiei Naţionale Sala cu Orgă, despre care, soliştii spun că a devenit a doua casă.
XS
SM
MD
LG