Linkuri accesibilitate

Trebuie să ridicăm odată capul sus, să mergem spre Europa!


Biserică și politică - Opinii ale străzii și ale unor înalți prelați reunite de Valentina Ursu în emisiunea „La sfîrșit de săptămînă cu Europa Liberă”.



Exact peste o săptămână, Patriarhul rus Kiril va ajunge în capitala Moldovei. El va avea întrevederi cu conducerea ţării, iar ulterior va participa la aniversarea de 200 de ani de la înfiinţarea Eparhiei Chişinău. De asemenea, Patriarhul Kiril va vizita mănăstirea Căpriana, acolo unde se află mormântul Mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni.

Capul bisericii ortodoxe ruse se va deplasa şi la Tiraspol unde se va întâlni cu Evgheni Şevciuk, dar va merge şi la
La mânăstirea Noul Neamț
La mânăstirea Noul Neamț
mănăstirea Noul Neamţ din stânga Nistrului. Să fie oare o vizită politico-religioasă?

Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii, Kiril, soseşte pe 7 septembrie la Chişinău. Lideri de opinie, analişti şi comentatori vorbesc despre conotaţiile politice ale vizitei şi despre faptul că Patriarhul Daniel nu a fost încă invitat să treacă Prutul. Întâistătătorul Bisericii de la Moscova este privit de mulţi ca făcând parte din clasa politică a Rusiei. Despre credinţă şi biserică Europa Liberă a discutat cu mai mulţi trecători întâlniţi pe străzile oraşului Cimişlia.

– „Lumea crede în biserică, desigur, la Dumnezeu se roagă. Mă duc la sfânta biserică, aprind o lumină şi mă rog la Domnul să-mi dea sănătate. ”

Europa Liberă: Este aşteptat Patriarhul Moscovei în Republica Moldova. Ce semnificaţie are această vizită?

– „Poate că ceva va fi mai bine. ”

Europa Liberă: Trebuie să fie Mitropolia Moldovei separată de Moscova sau nu?

– „Nu. Ele trebuie să fie unite la un loc, doar e una şi aceeaşi credinţă. Şi ce dacă e în Rusia? ”

Europa Liberă: De ce vine Patriarhul în Moldova?

– „Să blagoslovească lumea. Să facă ceva bun, aşa mă gândesc. Să fie totul bine, să se roage la Domnul, să ne dea bine la toţi. ”

Europa Liberă: Faptul că există două mitropolii în Republica Moldova e bine, e rău?

– „E bine. ”

Europa Liberă: Că există Mitropolia Moldovei şi Mitropolia Basarabiei?

– „E bine, pentru că mai mult se roagă la Dumnezeu. Dar eu nu ştiu ce politică au ei între ei, iată care e problema.”

Europa Liberă: Dumneavoastră ce credeţi, de ce vine Patriarhul Kiril în Moldova?

– „În primul rând, ajutor ei dau totdeauna Moldovei. Eu sunt moldoveancă, dar dacă nu ar fi Rusia, Moldova ar fi pierdută. Şi noi suntem moldoveni, noi nu suntem români. Fiecare are ţara lui, ruşii – ruşi, moldovenii –moldoveni. ”

– „Şi românii n-ar trebui deloc... ”

– „... să se amestece fiecare în politică, desigur. Să ne dea pace. ”

Europa Liberă: Dar mergeţi la biserică că aveţi încredere în bunul Dumnezeu, că vă insuflă încredere preotul?

– „Eu de câte ori m-am rugat la Dumnezeu, am avut multe probleme, totdeauna am fost ajutată. În fiecare seară, mă rog, deodată după Tatăl Nostru, îl ştiu şi moldoveneşte, şi ruseşte. Mă rog să nu fie cutremure, incendii, războaie, pentru cei bolnavi toţi şi pentru mine să mă păzească Domnul, şi bodaprosti.”

– „Mă duc la sfânta biserică, iertaţi-mă, vă rog, mă duc să mă rog oleacă. ”

– „E frumos tare. ”

Europa Liberă: Pentru mata e un model preotul?

– „Da, foarte. Şi eu mă încredinţez lui şi el e pentru popor. ”

– „Îl critică lumea, e drept, eu am auzit. El la serviciul lui poartă sana lui. ”

Europa Liberă: Ce semnificaţie poate să aibă vizita Patriarhului Kiril în Republica Moldova?

– „Majoritatea preoţilor noştri se închină lui Kiril. Aceasta tot negativ influenţează asupra societăţii noastre din Republica Moldova. ”

Europa Liberă: Dar această închinăciune ce ar însemna?

– „Că noi suntem vânduţi de preoţime. Trebuie să ridicăm odată capul sus să mergem spre Europa, că noi doar în Europa... ”

Europa Liberă: Instituţia care se bucură de cea mai mare încredere rămâne a fi biserica?

– „Da, dar trebuie lumea informată. ”

Europa Liberă: Ce semnificaţie ar avea vizita Patriarhului Moscovei şi al Întregii Rusii în Republica Moldova?

– „Una foarte nefastă. Dacă m-aş întâlni, i-aş pune întrebarea „Preasfinţia Voastră, când aţi venit, aţi găsit un
Mânăstirea Noul Neamț
Mânăstirea Noul Neamț
pământ de barbari neîncreştinaţi sau cum se spune în limba rusă iazâciniki? Ori aţi găsit aici un popor încreştinat, cu o mie de ani mai înainte decât ruşii şi aveau Patriarhie, şi aveau Mitropolie? Ce aţi făcut cu toţi slujitorii bisericii? Ce aţi făcut cu bisericile, după ce aţi venit din urma armatei ruse? ”

Europa Liberă: Dar ce au făcut?

– „Eu i-aş pune întrebarea asta.”

Europa Liberă: Ce au făcut, în opinia dumneavoastră?

– „Ce au făcut? I-au alungat pe toţi şi au pus popii lor.

Europa Liberă: Dar mesajul lui totuşi e aşteptat de enoriaşi de aici, e aşteptat de ei. Pentru că, chiar aici, la Cimişlia, am vorbit cu multă lume care zicea că este încântată de faptul că vine Patriarhul Kiril.

– „Este altă latură. Enoriaşii sunt împărţiţi, este o parte, din ce în ce mai mare, cu conştiinţa acuma redobândită, dar o bună parte încă a rămas cu conştiinţa mutilată. Nu au conştiinţa naţională cea care a fost distrusă de către ocupaţia asta ruso-sovietică.

Parafrazez cu cuiul lui Pepelea, adică Mitropolia moscovită este ca un fel de pripon, de care suntem noi, ca vita ceea priponită, şi ni s-a eliberat funia mai lungă un pic, dar tot stă priponul şi acest pripon, anume este această biserică,
Americanii tot fac o politică geostrategică, dar ei vin cu civilizaţie, vin cu democraţie. Cu ce vine rusul? ...
subordonată canonic Moscovei. Putin şi-a pus scopul de a redeveni o mare putere, prin aceleaşi metode, pe care le-a prescris în testamentul său, Petru cel Mare: ocupă, dezbină şi condu.

Această politică eu cred că nu va duce la sorţi de izbândă, chiar pentru poporul rus, fiindcă nu se poate. Americanii tot fac o politică geostrategică, dar ei vin cu civilizaţie, vin cu democraţie. Cu ce vine rusul? Rusul vine cu nişte tertipuri, cu şantaje.”

Europa Liberă: Şi dacă ar fi să-i adresaţi o întrebare Patriarhului Kiril, ce l-aţi întreba?

– „Aş spune că să se astâmpere la Moscova, acolo, să aibă grijă de poporul rus.”

– „Cu Rogozin împreună.”

– „Cu Rogozin împreună, da.”

Europa Liberă: De ce merge şi dincolo de Nistru?

– „Transnistria, asta este ceea ce şi-au dorit ei, să aibă o părticică ca Leningradul, să fie ca un fel de talaghir pentru Republica Moldova, să ne ţină sub influenţa rusească. Transnistria e blocul ruşilor împotriva Republicii Moldova şi împotriva UE, o sută de procente.

– „Dacă ar veni cu un scop creştinesc, ca să ne lumineze şi nouă sufletele, fiindcă eu ştiu că biserica este lăcaşul unde fiecare se duce pentru a găsi alinare, o descătuşare a sufletului, milostenie, generozitate, credinţă.”

Europa Liberă: Evlavie.

– „Evlavie. Dar dacă este pornit cu un gând ascuns, este un
Un credincios rugîndu-se la Mânăstirea Căpriana
Un credincios rugîndu-se la Mânăstirea Căpriana
păcat mare, fiindcă Dumnezeu l-a favorizat pe dânsul dintre aleşi ca să fie un asemenea tămăduitor al sufletelor omeneşti şi să facă ceea ce este menit. Dar dacă din plan politic, nu e bine. Până la urmă, se deconspiră, şi oamenii înţeleg adevărul. Şi de aceea mulţi oameni pierd încrederea.”

Europa Liberă: În cine?

– „Chiar şi în credinţă.

Europa Liberă: Politica este implicată în biserică şi biserica în politică?

– „ Eu nu am auzit la noi să facă preotul politică. Citeşte Biblia. Ce e scris în Biblie, aceea lumea ascultă, se roagă. ”

– „Pe timpul regimului lui Voronin, biserica a fost implicată plenar în campanii electorale. ”

– „Sunt împărţiţi enoriaşii, unii intră într-o biserică, alţii în alta.”

– „Cu încetul, totuşi va fi un singur mitropolit. Când enoriaşii basarabeni sunt încadraţi într-o biserică, care se supune Mitropoliei Moscovei, nu este normal. Mitropolia trebuie să fie biserica neamului.”

***

Despre semnificaţia şi importanţa vizitei Patriarhului rus, Kiril, în Moldova am discutat şi cu preotul de la Mitropolia Basarabiei, Petru Buburuz, parohul bisericii Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel din Chişinău.

Petru Buburuz: „Patriarhul Kiril încă se închină fantomei fostei Uniuni Sovietice, el doarme şi visează noaptea fosta Uniune Sovietică, el vrea să facă iarăşi metropole ale
Părintele Petru Buburuz
Părintele Petru Buburuz
Kremlinului fostele republici. Al doilea scop al lor este de a arăta că, atunci când s-a ocupat Basarabia şi s-a fărâmiţat, s-a sfârtecat trupul Mitropoliei Moldovei, ei au făcut un bine, ne-au „eliberat” de „necredincioşi”. Şi vine ca să sărbătorească această „sărbătoare” pentru dânşii, atunci când au ocupat Basarabia, să facă 200 de ani de la întemeierea unei Eparhii care a fost ruptă din trupul Moldovei lui Ştefan cel Mare. Şi al treilea moment: aş spune că iarăşi e un pas politic, cu bătaie lungă, denumirea Mitropolitului Întregii Moldove. Care întreagă Moldovă? Aceasta e o minciună, ca şi cum Patriarhul Rusiei spune că e Patriarhul Întregii Rusii, dar vrea să fie stăpân şi pe toate alte ţări.”

Europa Liberă: Părinte Petru, dar de ce nu a fost invitat să vină la Chişinău şi Patriarhul României, Daniel?

Petru Buburuz: „Chiar acuma am avut o discuţie cu Înaltul nostru şi zice că guvernul l-a invitat pe Patriarhul Daniel să vină acuma, cu ocazia Zilei Limbii Române, să vină la Chişinău. Şi spune: aceasta nu, că ar însemna ceva politic.
Patriarhul Kiril în vizită în Ucraina
Patriarhul Kiril în vizită în Ucraina
Patriarhul Kiril demult şi-a planificat vizita şi iată acuma acesta i-o ia înainte, adică i-o ia înainte şi vine în pripă, şi vine ca să-i strice vizita, se teme să nu-l obijduiască.


Există o frică să nu-l obijduiască, mă rog, că avem nişte greutăţi cu Patriarhia Ierusalimului din pricina la o biserică, acolo Patriarhia Moscovei şi cu voia Ierusalimului a construit-o, dar acuma aceia fac scandal că nu avea dreptul adică. În fine, şi zice că nu ne mai trebuie conflict şi cu Patriarhul Moscovei. Bine, dar chiar, în 20 de ani, niciun patriarh să nu vină aici? Mă mir şi eu de lucrurile acestea, dar nu ştiu de cine depinde ca el să vină încoace.”

Europa Liberă: Între cele două mitropolii ortodoxe din Republica Moldova poate exista o cooperare frăţească şi, în ce caz, ar putea să se contopească cele două mitropolii?

Petru Buburuz: „Dacă Mitropolia Moldovei nu ar depinde de Patriarhia Moscovei, aşa cum se declară, episcopul de
Dependenţa care e, până la un stareţ de mănăstire ajunge. ...
Nisporeni spune: iată, în sfârşit stareţii mănăstirilor şi ai întemeierii mănăstirilor vor fi binecuvântaţi de Sinodul local, că până acum un stareţ de la mănăstire era numit de la Moscova. Iată dependenţa care e, până la un stareţ de mănăstire ajunge. Vasăzică, dacă ar fi biserica cu adevărat independentă şi am avea în fruntea ei nişte oameni lucizi, desigur, ar putea să fie şi cred că aceasta va fi în viitor.”

Europa Liberă: Dar aceasta depinde de cei doi patriarhi, de la Moscova şi Bucureşti?

Petru Buburuz: „Într-un fel, depinde, desigur.”

Europa Liberă: Sinodul Bisericii ruse şi Sinodul Bisericii române ar trebui să cadă de acord?

Petru Buburuz: „Da, dar depinde şi de aceştia de pe loc, mitropoliţii ar putea să se adune şi să îşi exprime voinţa poporului şi a clerului.”

Europa Liberă: Părinte Petru, dar sunt voci care spun că, în ultimul timp şi feţele bisericeşti ar face politică, şi politicul a pătruns în biserică. E bine, e rău, ce consecinţe pot urma?

Petru Buburuz: „Consecinţele sunt foarte grave. Dar şi acesta este un adevăr că, desigur, poate undeva şi Mitropolia
Mitropolia Moldovei, chiar de la început, prin anii '90, a colaborat cu Partidul Comuniştilor, colaborează şi până acuma ...
Basarabiei face politică, dar noi nu am făcut politică, noi ne-am întors la biserica-mamă de la care am fost rupţi cu forţa. Acesta e un adevăr istoric.

Mitropolia Moldovei, chiar de la început, prin anii '90, a colaborat cu Partidul Comuniştilor, colaborează şi până acuma. Episcopul Marchel nu se vede în altă parte decât cu comuniştii. Şi aceasta sigur e implicare în politică. Fiindcă, deşi Mitropolia Moldovei e într-un stat suveran, ea e totalmente supusă Moscovei şi face ceea ce se spune de la Moscova.

Se spune la Moscova să facă demonstraţii – se fac demonstraţii. Se spune să se facă altceva – Mitropolia face. Nu se uită la nevoile poporului nostru, dar face voile unui alt stat. Şi dacă ar fi un alt stat normal, european, cineva ar sta şi pe la puşcărie pentru lucrurile acestea, pentru dezbinare...

Ceea ce face Mitropolia Moldovei cu discriminarea aceasta, cu legea antidiscriminare nu le face de aceea că îşi bat capul că vin aceia amorali peste noi, dar aşa e indicaţia Moscovei.
Biserica nu trebuie să intre în conflict cu statul ...
Şi atunci ei fac. Dacă ar fi din inimă lucrul acesta, aş ieşi şi eu la proteste, să zicem.

Dar ei fac aceasta cu scop politic, fiindcă aşa le cere Moscova. Şi atunci ei merg împotriva poporului şi împotriva statului. Dar nu e normal. Biserica nu trebuie să intre în conflict cu statul. Statul face ce vrea, poate şi să o prigonească, cum a fost în Uniunea Sovietică. Dar chemarea bisericii este aceea de a fi cu poporul şi de a sluji poporului şi a se jertfi, atunci când trebuie, pentru popor.”

Europa Liberă: Dumneavoastră ce părere aveţi despre această Lege privind egalitatea de şanse?

Petru Buburuz: „Ei fac un lucru amoral. Nu ne interesează ce fac în patul lor, dar când ei ies şi cer ca tot ce fac să se arate public şi perturbează ordinea publică, aici eu sunt împotriva lor. Că el are boala lui – lasă să se tămăduiască, nu îi ţine nimeni şi nu îi taie capul nimeni pentru aceasta. Dar că se cere să fie aceasta public şi încă în detrimentul copiilor noştri, în detrimentul societăţii noastre şi majoritatea nu este ascultată, dar e ascultată minoritatea, iertaţi-mă, niciodată nu a fost că o minoritate comandă majoritatea.”

Europa Liberă: Şi ce părere aveţi referitor la ideile de ultimă oră precum că veniturile bisericilor ar trebui să fie impozitate?

Petru Buburuz: „Biserica poate să plătească. În timpul Uniunii Sovietice şi în timpul foametei a plătit şi i s-a luat totul. Şi i se dădea preotului să plătească mai mult decât avea real, ca să nu poată plăti şi să îi închidă biserica. Dar biserica totuşi, fiindcă e o organizaţie, cum e şi în România, şi la noi, şi în Rusia, e o organizaţie obştească şi are scopuri oleacă mai mari decât fiecare organizaţie de zece oameni, în faţa poporului, eu cred că trebuie să aibă şi nişte beneficii.

Mitropolitul Vladimir cu Episcopul Sava de Dubăsari și Tiraspol la Ierusalim
Mitropolitul Vladimir cu Episcopul Sava de Dubăsari și Tiraspol la Ierusalim
Iată acestea sunt nişte beneficii date bisericii. A fost prigonită, i s-au luat toate, acuma sunt nişte beneficii că ea nu plăteşte impozite. Dar, poftim, dacă trebuie, noi plătim şi impozite. Dacă va fi legea să plătim impozite, plătim. Dar în Germania e invers: statul, din tot ce adună, nu ştiu care procent îl dă, îl împarte la biserici, ca ajutor.”

Europa Liberă: Din observaţiile dumneavoastră, încrederea oamenilor în casa domnului se menţine, se clatină?

Petru Buburuz: „Se menţine. Oamenii au mare încredere şi vin. Avem tineret, copii, avem familii care vin şi le place şi văd că anume aleg calea slujirii lui Dumnezeu. Depinde, desigur, de cadre. Dar cadrele fac totul, uneori statul, uneori conducerea bisericească. Iată aici statul poate să se amestece, să mai taie corupţia, pe unde este corupţie şi o simte, să o taie. Iată aici noi trebuie să răspundem în faţa legii, pentru încălcări.”

Europa Liberă: Părinte Petru Buburuz, a mai rămas preotul un model pentru comunitate, pentru societate?

Petru Buburuz: „Da, avem preoţi care sunt modele. Problema e că acei buni îşi fac datoria, dar acei care au alte metehne, ei stăruie să fie în văzul lumii, să îi vadă lumea maşina cea mai frumoasă, să îi vadă altceva mai frumos. Acestea sunt păcatele şi slăbiciunile omeneşti, cu care ar trebui să lupte şi ierarhia – bisericească, şi statul.”

***

Biserica ortodoxă trebuie să aibă relaţii de cooperare cu statul, chiar dacă separarea între stat şi biserică este legiferată, a declarat, între altele, Mitropolitul Vladimir, într-un interviu cu Europa Liberă. Toleranţa faţă de stat şi politicieni se opreşte însă la Legea egalităţii de şanse care include sintagma „minorităţi sexuale”. Şi aceasta chiar dacă reprezentanţii bisericii, cât şi cei ai statului au misiunea comună de a promova, în rândul cetăţenilor, mesaje de conciliere şi de respectare deopotrivă a legilor statului şi a moralei creştine.

Europa Liberă: Se fac auzite voci că, chipurile, politicul ar fi pătruns în biserică. Aţi lăsat uşile deschise pentru aceasta?

Mitropolitul Vladimir
Mitropolitul Vladimir
Mitropolitul Moldovei Vladimir: „Uşile deschise în biserici sunt pentru toţi. Noi nu îi împărţim pe oameni în politicieni sau nepoliticieni, pentru noi toţi sunt creştini, care vizitează Biserica noastră ortodoxă sunt creştini ortodocşi.

De aceea la noi întotdeauna, fie înainte de alegeri, fie pe parcursul anului, fie de sărbători mari sau mici, uşile sunt deschise pentru toţi. Şi noi totdeauna pe toţi îi invităm în sfânta biserică pentru a se ruga, pentru a se mărturisi, pentru a se împărtăşi, pentru a-şi curăţi sufletul, ca să fie mai buni la suflet şi să nu fie aceste neplăceri în societatea noastră care, cu părere de rău, există acum.”

Europa Liberă: Au dreptate cei care spun că anumite feţe bisericeşti fac şi politică? Or, se cunoaşte prea bine, pentru preot cea mai puternică armă rămâne a fi rugăciunea, deşi uneori se mai aud făcând declaraţii politice sau chemând lumea la proteste.

Mitropolitul Moldovei Vladimir: „Lumea la proteste este chemată de aceeaşi lume, când sunt adoptate nişte legi care contravin legilor bisericeşti. De aceea ei atunci se opun, dar ei se opun omeneşte, cu cerinţe. Adică cerinţele acelea merg prin biserică,
Ţara noastră este o ţară mică şi, cum toţi vorbesc, este o ţară de cumetri, de rude şi nu înseamnă aceasta că, atunci când vine cineva la putere, el trebuie să îşi ia la conducere pe rudele sale ...
se adresează către... Ca liderul lor spiritual, eu, la rândul meu, fac aceste apeluri, aceste demersuri către conducerea ţării, conducerea ţării să ia în vizorul său toate doleanţele creştinilor.

Ţara noastră este o ţară mică şi, cum toţi vorbesc, este o ţară de cumetri, de rude şi nu înseamnă aceasta că, atunci când vine cineva la putere, el trebuie să îşi ia la conducere pe rudele sale. Ar fi mult mai bine, dacă ar veni oameni bine pregătiţi. Ar fi mai uşor şi pentru noi. În ceea ce priveşte lauda unui partid sau a unui lider de partid, noi întotdeauna, la evenimente importante, mulţumim şi este firesc să mulţumim celor care ne ajută.

În zilele acestea, pe noi cel mai mult ne ajută chiar liderul Partidului Liberal Democrat, domnul Filat. Şi eu nu mă ruşinez să spun acest cuvânt, fiindcă aşa este. Şi dacă eu îi mulţumesc lui, aceasta nu înseamnă că eu îl laud sau este susţinerea noastră foarte mare faţă de dânsul. Este prieten al bisericii ortodoxe din Moldova, în pofida tuturor greutăţilor cu care ne confruntăm noi acuma, dânsul a mers în întâmpinare şi ne ajută.”

Europa Liberă: Aşa a fost şi pe timpul guvernării comuniste.

Mitropolitul Moldovei Vladimir: „Aşa a fost. Biserica ortodoxă coordonează toate lucrările şi întotdeauna trebuie să aibă această, nu pot spune legătură, dar acţiune împreună cu conducerea statului. Doar creştinii noştri sunt acei alegători ai statului şi aceiaşi creştini ai bisericii noastre ortodoxe din Moldova.”

Europa Liberă: Dar conducerea comunistă a folosit biserica?

Mitropolitul Moldovei Vladimir: „Eu nu pot să spun că a folosit-o. Noi multe lucruri le-am coordonat, chiar mulţumim domnului Voronin. Mulţumim domnului Voronin, care, ne-a ajutat foarte mult la renovarea mănăstirilor, cum ar fi
Mânăstirea Căpriana
Mânăstirea Căpriana
Căpriana, Curchi, la renovarea acestui sediu al Mitropoliei; de asemenea, a ajutat multe biserici, mănăstiri cu clopote, cu surse financiare, aşa cum unii dintre conducătorii actuali, de asemenea, ajută. Şi noi ţinem să le mulţumim şi lor. Şi aceasta nu înseamnă că noi deja suntem mari prieteni cu o parte sau cu alta.”

Europa Liberă: Nici până astăzi nu vă împăcaţi cu gândul că a fost adoptată această Lege privind egalitatea de şanse?

Mitropolitul Moldovei Vladimir: „Noi până în prezent rugăm ca, dacă nu este posibil să fie anulată adică sintagma orientare sexuală, nu toată legea, că legea este practic o lege cât de cât bună pentru unele categorii de oameni, dar noi cerem să fie scoasă sintagma „orientare sexuală”, dacă este posibil. Dacă nu este posibil, atunci noi cerem mai departe măcar întrunirile pe care le fac minorităţile sexuale să nu le facă public. Ceea ce este o ruşine pentru noi, fiindcă noi suntem o ţară ortodoxă, suntem cu rădăcini adânci în religie, de aceea nu este normal pentru noi ca unele minorităţi, cum le numim noi, să facă probleme majorităţii.”

Europa Liberă: Deşi şi ei sunt robii lui Dumnezeu.

Mitropolitul Moldovei Vladimir: „Toţi sunt robii lui Dumnezeu şi chiar dacă dânşii fac aceste păcate, care contravin firii omeneşti, noi îi rugăm să vină, să se pocăiască, să aducă rugăciuni în faţa lui Dumnezeu, ca Dumnezeu să îi ierte, că Dumnezeu este mult milostiv şi iartă totul, dacă omul vine cu rugăminte sinceră.”

Europa Liberă: Preoţii ar putea să îi primească pe aceşti reprezentanţi la serviciile divine, la spovedanie?

Mitropolitul Moldovei Vladimir: „Dacă dânşii se dezic de acţiunile lor, sunt primiţi, sau în public aduc jurământ sau, pur şi simplu, pocăinţă, noi suntem datori să îi primim, să îi mărturisim, să îi împărtăşim şi mai departe să nu continue aceste prostii.”

Europa Liberă: Ceva mai devreme, vicepreşedintele Parlamentului, Andrian Candu, avertiza preoţimea că, dacă va continua să agite spiritele cu revendicări homofobe, şi vor mai ameninţa politicienii cu excomunicarea, riscă controale ale veniturilor nedeclarate. În această lungă confruntare dintre guvernanţii proeuropeni şi Biserica ortodoxă este prima oară când un politician atinge în public subiectul finanţelor bisericii, sugerând că nu totul ar fi în regulă. Pe de altă parte, unii preoţi sugerează că ar fi bine statul să se gândească şi la o eventuală posibilitate de a aloca bani bisericilor.

Mitropolitul Moldovei Vladimir : „Este şi normal, şi bine ca în Republica Moldova, unde biserica este separată de stat, dar nu suntem separaţi de societatea noastră, noi suntem aceiaşi cetăţeni ai Republicii Moldova şi de aceea este normal şi bine conducerea statului, având grijă de toată societatea, să aibă grijă şi de sfânta noastră biserică.

În multe ţări, chiar în ţara vecină, România, biserica este în componenţa statului, de aceea are grijă de lăcaşele sfinte, de sfintele mănăstiri care sunt reparate, amenajate din partea statului, finanţate de stat şi preoţii primesc salarii de la stat, plus, din jertfa pe care o aduc creştinii.

Noi adeseori ne-am gândit la aşa ceva, dar cred că poate este şi mai bine că noi suntem în afara statului, adică nu suntem în componenţa statului. Şi chiar într-o discuţie cu Prea Fericitul Patriarh Daniel, vorbind cu el, am spus: iată cât e de bine în România că preoţii primesc salarii de la stat. Şi dânsul a spus că nu e tare bine că ei primesc salariu de stat, că în acest caz, ei vin la slujire ca la lucru. Dar ai noştri preoţi, care sunt salarizaţi din partea bisericii, dânşii vin la slujire şi cu dare de sine slujesc Bunului Dumnezeu, să-i încurajeze pe creştini, să îi aducă pe calea mântuirii.”

Europa Liberă: Şi mesajul dumneavoastră pentru enoriaşi, vă rugăm.

Mitropolitul Moldovei Vladimir: „Anul acesta biserica noastră împlineşte 200 de ani, de la înfiinţarea Episcopiei de Chişinău şi Hotin şi eu aş dori ca toate celea care au avut loc până în prezent să rămână în istorie. Au fost clipe frumoase, au fost clipe grele pentru biserica noastră. Aş chema toţi creştinii ortodocşi să se roage Bunului Dumnezeu ca Dumnezeu cel Atotvăzător, din adâncimea cerului, să binecuvânteze acest pământ, acest colţ de rai, cum îl numim noi, cu linişte, cu pace, cu înţelepciune, cu oameni curajoşi, cu oameni cu dârzenie, să fie apărători şi ai pământului, şi ai neamului nostru creştinesc.”
XS
SM
MD
LG