La planète Proust (Planeta Proust) este titlul eseului pe care Alex. Leo Şerban îl consacră autorului Căutării timpului pierdut, eseu ce apare la editura franceză Non Lieu. Apariţie, din nefericire, postumă: Alex. Leo Şerban a încetat din viaţă în 2011, la vârsta de numai 52 de ani. Critic de film reputat, scriitor cu multiple valenţe, „Leo” – cum îi spuneau prietenii şi admiratorii – era şi un excelent cunoscător al literaturilor franceză şi engleză, din care de altfel a şi tradus.
Cartea aceasta despre Proust este, într-un fel, şi rezultatul unui pariu. Leo şi-a propus o lectură integrală şi continuă a imensului roman proustian care, după cum se ştie, se pretează şi la o lectură „pe sărite”. În acest scop, s-a rupt de preocupările sale obişnuite şi s-a dus la celalalt capăt al lumii, la Buenos Aires, unde a început, pe 15 noiembrie 2009, lectura aprofundată a lui Proust. A terminat romanul pe 29 ianuarie 2010 după care s-a apucat să transcrie, pe calculator, pasajele şi frazele care i se păruseră demne de interes. Eseul a luat naştere, apoi, din comentarea acestor pasaje, fiind vorba, aşa cum spune – modest – subtitlul, de „schiţele unui jurnal de lectură”.
Ceea ce trebuie spus numaidecât este că Le Şerban era un cititor excepţional, de o rară sensibilitate şi totodată atent la toate subtilităţile textului. Nu avem a face, evident, cu o interpretare sistematică şi erudită ci cu una proaspătă şi incitantă. Leo examinează o serie de teme ce i se par esenţiale, unele cunoscute – timpul, gelozia, creaţia artistică, altele puţin explorate – Proust şi filmul sau Proust şi fotografia.
Eseul e compus din secvenţe relativ scurte, înşiruindu-se într-o aparentă dezordine: în fapt, există o ordine interioară a consideraţiilor autorului, precum şi sugestive efecte de simetrie – primul capitol, spre exemplu, se intitulează „Lectura” iar ultimul – „Scrisul”. Peste tot sunt notaţii de mare fineţe, care adesea ne frapează: Leo avea, printre altele, darul formulărilor memorabile.
Să adaug că eseul a fost redactat în limba franceză, o franceză ireproşabilă, încât ai crede că e limba maternă a autorului. Şi prin asta, Leo se dovedea a fi un spirit european, hrănit la izvoarele marii culturi, aceea care i-a stimulat şi pasiunea pentru „planeta Proust”.
