Linkuri accesibilitate

Ministerul educaţiei are un plan pentru prevenirea violenţei faţă de copii


Maia Sandu: „Ca să asigurăm finalitatea, că fiecare caz este examinat şi rezolvat, trebuie ca toate elementele sistemului să funcţioneze.”


Între lunile martie - mai peste 3700 de copii au fost supuşi violenţei – arată datele prezentate, în premieră, de Ministerul Educaţiei. Ministra Maia Sandu crede că numărul copiilor agresaţi fizic şi psihologic de către adulţi ar fi mult mai mare, or unele cazuri sunt trecute cu vederea de învăţători, poliţişti sau asistenţi sociali, în încercarea de a le „muşamaliza”. Cum îşi propune Ministerul Educaţiei să prevină şi să combată violenţa faţă de copii, s-a interesat Diana Răileanu:


Cei mai activi raportori ai cazurilor de violenţă împotriva copiilor sunt... copiii. Or, din cele peste 3700 de abuzuri înregistrate de profesorii din toată ţara, între lunile martie – mai, peste o mie au fost reclamate de elevi, aceştia fiind urmaţi de învăţători şi părinţi.

Fără să prezinte o hartă a raioanelor în care s-au înregistrat cele mai multe situaţii de violenţă, ministra Educaţiei, Maia Sandu, a precizat că există şi localităţi care au raportat „zero” cazuri de abuz faţă de copii, ceea ce ridică semne de întrebare:

Maia Sandu
Maia Sandu
„Evident că în raioanele care nu au raportat niciun caz avem o problemă şi noi discutăm foarte serios cu ei, pentru că nu îi credem. Avem şi raioane cu cifre foarte mari, aici bănuim că au fost raportate cazuri care nu neapărat ţin de violenţă. Important este toată lumea să se responsabilizeze, să ştie că dacă raportează aceste cazuri nu vor fi pedepsiţi, pentru că altfel ajungem în cealaltă extremă, când încercăm să muşamalizăm şi să spunem că la noi totul este bine şi nu este violenţă.”

Colectarea datelor despre cazurile de violenţă împotriva copiilor reprezintă o primă etapă din aşa numita „Procedură de organizare instituţională şi de intervenţie a lucrătorilor din învăţământ în cazurile de abuz, neglijare, exploatare şi trafic al copilului”. De asemenea, explică Maia Sandu, Ministerul Educaţiei va insista pe lângă Guvern să fie adoptat un mecanism de cooperare între instituţiile responsabile de prevenirea violenţei asupra copiilor: Ministerul de Interne, cel de Protecţie Socială sau Inspecţia Muncii, astfel încât cazurile de abuz să fie depistate şi soluţionate cât mai rapid:

„La modul practic trebuie să funcţioneze sistemul de la „A” la „Z” şi noi încercăm să ne responsabilizăm ca sistem educaţional, ca sector şi să depistăm aceste cazuri şi să nu le ignorăm, să le raportăm. Dar ca să asigurăm finalitatea, că fiecare caz este examinat şi rezolvat, trebuie ca toate elementele sistemului să funcţioneze. Aici este rolul administraţiei publice locale, aici este rolul asistentului social, rolul poliţiei, al Inspecţiei Muncii, tocmai de asta noi promovăm această hotărâre de Guvern, care ne-ar permite ca toate elementele să funcţioneze într-un singur mecanism.”

Din cele peste 3700 de cazuri înregistrate la Ministerul Educaţiei, peste 200 au fost calificate ca fiind „grave” şi, în consecinţă, transmise poliţiei şi Inspecţiei Muncii. Care este finalitatea acestor cazuri, am întrebat-o pe ministra Maia Sandu:

„Nu ştim care este finalitatea, ele doar au fost raportate. Din păcate, procedurile câteodată durează. În foarte multe cazuri ştiţi că nu mai ajungem la finalitate sau durează ani de zile. Desigur, sunt cazuri care ajung la Procuratură, inclusiv Ministerul Educaţiei a sesizat Procuratura asupra câtorva situaţii şi noi aşteptăm să vedem care va fi rezultatul acestei investigaţii.”

Chiar dacă legislaţia va fi pusă la punct astfel încât adulţii care apelează la „Sfântul Nicolae din cui” să fie pedepsiţi cât mai rapid, bătăi de cap ar putea da mentalitatea păguboasă a multor părinţi care încă mai cred că „bătaia e din rai”, e de părere preşedintele Centrului de Informare şi Documentare pentru Drepturile Copilului din Moldova, Cezar Gavriliuc:

„Avem un trecut de care nu putem scăpa şi e dificil să ajungem la situaţia în care părintele, care încă îşi consideră copilul o proprietate, să poată fi sancţionat de un alt părinte, de un poliţist sau de un judecător. Dar putem să ne uităm şi la experienţa altor ţări în care a durat decenii până lucrurile s-au schimbat şi avem o situaţie mai mult sau mai puţin ideală. Noi suntem încă la începutul acestui drum.”

Statisticile UNICEF Moldova arată că 16 la sută dintre copiii de până la un an sunt bătuţi de către părinţii lor, iar fiecare al doilea copil, cu vârsta de la 1 la 7 ani, a fost martorul sau victima violenţei în familie. Totodată, doar 8 la sută dintre părinţi consideră că o persoană ar trebui raportată poliţiei dacă şi-a bătut copilul.
Previous Next

XS
SM
MD
LG