Plecarea zgomotoasă din partid
Dacă m-ar întreba cineva: ce ţi se pare emblematic aici pentru vînzoleala politică din ultimii 22 de ani?, aş răspunde fără ezitare. Aş spune că din toată prodigioasa activitate a politicienilor autohtoni eu am reţinut doar PLECAREA ZGOMOTOASĂ DIN PARTID. Da, anume acest fenomen mi se pare reprezentativ pentru lumea politică moldovenească. Anume aceste numeroase episoade ilustrează foarte bine calitatea morală a politicienilor autohtoni.
Aşadar, să vorbim despre plecările zgomotoase din partid. Cîte au fost ele în anii tranziţiei interminabile, stimaţi ascultători? Multe, foarte multe. În mod normal, te întrebi: şi de ce nu ar putea să părăsească omul în linişte o ambarcaţiune partinică? De ce trebuie să organizeze conferinţe de presă, să-şi anunţe cu surle şi trîmbiţe despărţirea de partidul care l-a ţinut în braţe? Da, e normal să-ţi mediatizezi cu emfază realizările. Dar să abandonezi un partid e o mare realizare? De ce ar trebui să afle toată lumea că cineva pleacă din partid, mai ales cînd acel cineva nu e cunoscut prea bine de mase?
Eu cred că un politician care pleacă nu numai din partid, ci şi din politică, nu are nevoie de surle şi trîmbiţe. La noi însă cei mai mulţi sar dintr-un partid în altul, şi anume încorporarea în rîndurile altei formaţiuni îi face ritoşi, patetici, volubili şi necruţători.
Unii fac cu ou şi cu oţet partidul pe care l-au abandonat. Cîtă vreme au muncit în partidul acela, nu prea li s-a auzit vocea. Plecînd, strigă în gura mare că au fost nedreptăţiţi şi trec în revistă, cu aplomb, lacunele foştilor colegi. Toată lumea trebuie să înţeleagă: omul pleacă de la nişte răuleni şi intră într-o formaţiune a oamenilor cu adevărat buni. Da, o vreme a fost orb, dar apoi i s-a luat vălul de pe ochi! De aceea, are nevoie de surle. Să ştie toţi care e adevărul!
Alţii trec la fel de zgomotos într-un nou partid, dar sînt mai şmecheri. Nu-şi bălăcăresc ostentativ foştii colegi. Îi laudă, în schimb, pînă la saţietate, pe cei noi, iar cetăţenii înţeleg mesajul dindărătul laudelor: foştii sînt mai răi decît viitorii.
Plecarea zgomotoasă din partide a fost pentru mine, în lungii ani ai tranziţiei, unul dintre cele mai dizgraţioase lucruri. Cît costă toate declaraţiile răsunătoare ale traseiştilor se vede bine cînd începi a număra performanţele năucitoare ale construcţiei statale de la 1991 încoace.
Dacă m-ar întreba cineva: ce ţi se pare emblematic aici pentru vînzoleala politică din ultimii 22 de ani?, aş răspunde fără ezitare. Aş spune că din toată prodigioasa activitate a politicienilor autohtoni eu am reţinut doar PLECAREA ZGOMOTOASĂ DIN PARTID. Da, anume acest fenomen mi se pare reprezentativ pentru lumea politică moldovenească. Anume aceste numeroase episoade ilustrează foarte bine calitatea morală a politicienilor autohtoni.
Aşadar, să vorbim despre plecările zgomotoase din partid. Cîte au fost ele în anii tranziţiei interminabile, stimaţi ascultători? Multe, foarte multe. În mod normal, te întrebi: şi de ce nu ar putea să părăsească omul în linişte o ambarcaţiune partinică? De ce trebuie să organizeze conferinţe de presă, să-şi anunţe cu surle şi trîmbiţe despărţirea de partidul care l-a ţinut în braţe? Da, e normal să-ţi mediatizezi cu emfază realizările. Dar să abandonezi un partid e o mare realizare? De ce ar trebui să afle toată lumea că cineva pleacă din partid, mai ales cînd acel cineva nu e cunoscut prea bine de mase?
Eu cred că un politician care pleacă nu numai din partid, ci şi din politică, nu are nevoie de surle şi trîmbiţe. La noi însă cei mai mulţi sar dintr-un partid în altul, şi anume încorporarea în rîndurile altei formaţiuni îi face ritoşi, patetici, volubili şi necruţători.
Unii fac cu ou şi cu oţet partidul pe care l-au abandonat. Cîtă vreme au muncit în partidul acela, nu prea li s-a auzit vocea. Plecînd, strigă în gura mare că au fost nedreptăţiţi şi trec în revistă, cu aplomb, lacunele foştilor colegi. Toată lumea trebuie să înţeleagă: omul pleacă de la nişte răuleni şi intră într-o formaţiune a oamenilor cu adevărat buni. Da, o vreme a fost orb, dar apoi i s-a luat vălul de pe ochi! De aceea, are nevoie de surle. Să ştie toţi care e adevărul!
Alţii trec la fel de zgomotos într-un nou partid, dar sînt mai şmecheri. Nu-şi bălăcăresc ostentativ foştii colegi. Îi laudă, în schimb, pînă la saţietate, pe cei noi, iar cetăţenii înţeleg mesajul dindărătul laudelor: foştii sînt mai răi decît viitorii.
Plecarea zgomotoasă din partide a fost pentru mine, în lungii ani ai tranziţiei, unul dintre cele mai dizgraţioase lucruri. Cît costă toate declaraţiile răsunătoare ale traseiştilor se vede bine cînd începi a număra performanţele năucitoare ale construcţiei statale de la 1991 încoace.
