Linkuri accesibilitate

Punctele de control al migraţiei de-a lungul Nistrului – nou subiect de dispută înainte de reluarea negocierilor 5+2


Punctul de trecere transnistrean de la Bender, unde administraţia separatistă exercită controlul vamal, de grăniceri şi al migraţiei
Punctul de trecere transnistrean de la Bender, unde administraţia separatistă exercită controlul vamal, de grăniceri şi al migraţiei

Fostul negociator al Chişinăului, deputatul comunist Vasili Şova, şi ex-negociatorul Tiraspolului, Valeri Liţkai, susţin că măsura ar putea avea consecinţe imprevizibile.


Miercuri, la Bruxelles, se reiau negocierile în format 5+2 privind statutul Transnistriei. Astăzi, fostul vicepremier pentru reintegrare, deputatul comunist Vasili Șova, a criticat intenția autorităților de la Chișinău de a instala posturi de control al migrației pe Nistru, avertizând că măsura ar pune în pericol eforturile de reglementare a conflictului transnistrean. Vorbind la o conferință de presă comună, fostul ministru de externe transnistrean Valeri Lițkai, a adăugat că posturile de control riscă să încalce mai ales drepturile cetățenilor ruși care locuiesc în regiunea transnistreană. Relatează, Valentina Ursu:

Fostul vicepremier pentru reintegrare, deputatul comunist, Vasili Şova, a criticat intenţia guvernului de a instala aceste oficii de control, spunând că ar trebui să chibzuiască mai bine care vor fi consecinţele:

„Noi considerăm că intenţia guvernului de a înfiinţa aceste posturi este o tentativă de destabilizare a situaţiei, care poate avea efecte imprevizibile. Aceasta va genera un nou focar de tensiune între cele două maluri ale Nistrului şi pericolul de redeclanşare a conflictului va creşte. Dorim să avertizăm că acest lucru este foarte periculos, iar mecanismele existente de potolire a tensiunilor ar putea fi insuficiente. Îndemnăm autorităţile să cântărească, de 100 de ori, înainte să ia decizia”

Fostul negociator din partea Tiraspolului, Valeri Liţkai, sugerează că există politicieni iresponsabili care ar dori să declanşeze un nou conflict:

Parada militară de la Tiraspol
Parada militară de la Tiraspol
„Există politicieni iresponsabili care ar dori să declanşeze un nou conflict. Acum nu există situaţie de conflict, noi am făcut totul pentru a păstra stabilitatea. Există reglementare post-conflict şi va fi foarte rău, dacă de la situaţia curentă se va reveni la conflict, în mod repetat. Dacă vor exista posturi migraţionale, Transnistria va întreprinde măsuri simetrice, ceea ce va conduce la escaladarea tensiunilor. În plus, aceste măsuri ale Chişinăului îi vor afecta pe cetăţenii Rusiei cu domiciliu în Transnistria. Respectiv, şi Rusia va întreprinde măsuri în privinţa migranţilor moldoveni.”

Analistul politic şi specialistul în problema transnistreană, Oazu Nantoi, explică de ce au apărut aceste neînţelegeri între Chişinău şi Tiraspol referitor la instalarea posturilor migraţionale pe Nistru:

„E vorba nu de divergenţe dintre Chişinău şi Tiraspol, deoarece Tiraspolul este doar un instrument, o unealtă a Federaţiei Ruse. Şi este evident că Federaţia Rusă insistent
Oazu Nantoi
Oazu Nantoi
promovează politica de pasportizare a locuitorilor din stânga Nistrului cu paşapoarte ruseşti. Inclusiv, contrar oricăror norme internaţionale, la Tiraspol, de facto, este deschisă un fel de secţie consulară, unde locuitorilor din stânga Nistrului li se eliberează paşapoarte ruseşti biometrice. Federaţia Rusă este deranjată de perspectiva că aceşti locuitori de pe malul stâng, deplasându-se pe malul drept, vor fi fixaţi în calitate de cetăţeni străini care, în mod normal, trebuie să respecte nişte reguli şi anume: e vorba de permisul de reşedinţă pe care trebuie să îl aibă. Şi Federaţia Rusă nu doreşte ca acest segment al populaţiei din stânga Nistrului să se repeadă să obţină cetăţenie moldovenească, în special, ţinând cont de perspectiva promisă, anunţată, de liberalizare a regimului de vize pentru cetăţenii moldoveni.”

L-am întrebat pe fostul membru al delegaţiei moldovene în Comisia Unificată de Control, Ion Leahu, dacă sunt puse în pericol eforturile de reglementare a conflictului transnistrean, aşa cum spuneau domnii Şova şi Liţkai:

Ion Leahu
Ion Leahu
„Să nu bată ei capul, nici Şova, nici Liţkai. Noi nu avem înregistrat niciun succes cât de mic pe calea reintegrării. Şi nici nu o să fie. Eu am mai spus-o, în interviul acela pe care am avut marea fericire să vi-l acord, şi eu pot să repet: atâta timp cât noi o să mergem pe calea tratativelor cu Tiraspolul, noi nu o să avem niciun succes cât de mic. Şi, la moment, noi nu că nu avem succese, noi avem regrese, căci de acum ni se impune ce vor ei să discute în formatul „5+2”. Chiar şi acest platou în care Moldova, chipurile că, putea cumva să se manifeste este monopolizat de ei. Aşa că nu o să fie nimic.”

Europa Liberă: Aceste divergenţe între Chişinău şi Tiraspol, după o eventuală introducere a acestor puncte de control al migraţiei ar putea fi discutate la următoarea şedinţă în formatul „5+2”. Se va ajunge la un compromis? Există această şansă să se găsească limbaj comun totuşi?

Ion Leahu: „Nu. Eu nu cred că ar putea acuma să se găsească un limbaj comun. Este nevoie de un timp oarecare.”
Previous Next

XS
SM
MD
LG