„Nimeni nu va fi supus torturii, nici la pedepse sau tratamente inumane” – prevede articolul 5 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, pe care s-au obligat să o respecte şi autorităţile Republicii Moldova. În viaţa reală însă o parte dintre deţinuţii din penitenciarele şi izolatoare de arest preventiv din ţară se plâng că nu au parte de procese echitabile şi că ar fi victime ale abuzurilor din partea oamenilor legii.
Juriştii de la Asociaţia Promo-Lex susţin că plângerile deţinuţilor nu ar fi lipsite de temei, or datele pe care le deţine organizaţia arată că mai mult de jumătate din cazurile de tortură şi rele tratamente înregistrate anul trecut ar fi avut loc în secţiile de poliţie, iar unul din zece cazuri în detenţie. Şi mai îngrijorător, crede avocatul Pavel Postică, e faptul că, deseori, poliţiştii responsabili de aplicarea torturii, se aleg cu amenzi or, în cel mai rău caz, sunt condamnaţi la închisoare, dar cu suspendare:
„Pe de o parte, se atestă o tendinţă de creştere a numărului de plângeri depuse şi, într-un fel sau altul, creşte şi numărul cauzelor penale pornite pe acest articol din Codul Penal. Totuşi, paralel cu această tendinţă, observăm o creştere a numărului de cazuri care sunt suspendate. De asemenea, putem vorbi de un număr destul de mic de cazuri care ajung în instanţa de judecată. Deci, tortura şi relele tratamente în Republica Moldova mai au loc, ceea ce înseamnă că trebuie să depunem eforturi suplimentare pentru a lupta cu acest fenomen.”
Dacă în dreapta Nistrului cazurile de tortură sunt în vizorul organizaţiilor ce monitorizează respectarea drepturilor omului, în regiunea transnistreană nimeni nu poate controla cât de corect se înfăptuieşte actul justiţiei. La această concluzie au ajuns experţii Federaţiei Internaţionale pentru Drepturile Omului, care au vizitat închisorile din stânga Nistrului în noiembrie 2012. Observaţiile experţilor se conţin în raportul „Tortura şi relele tratamente în Republica Moldova, inclusiv în regiunea transnistreană: Probleme asumate şi responsabilităţi eludate”. Preşedinta organizaţiei, jurnalista Souhayar Belhassen, constată că plângerile de tortură în stânga Nistrului sunt pur şi simplu ignorate:
„Situaţia este alarmantă pentru că lipsesc cu desăvârşire măsurile care ar garanta accesul deţinuţilor la un proces echitabil. De asemenea, sistemul judiciar din regiune reprezintă nimic altceva decât o maşină de represiune, iar cetăţenii din stânga Nistrului sunt prizonierii acestui sistem. Pentru că regiunea nu se supune controlului internaţional, constatăm absenţa responsabilităţii din partea autorităţilor de la Tiraspol. De asemenea, în regiune impunitatea rămâne la ordinea zilei.”
Deşi din octombrie 2012 în aşa numitul Cod Penal existent în regiunea transnistreană a fost introdusă o notă care se referă la tortură, lipseşte mecanismul care ar stabili cum pot fi examinate astfel de cazuri şi cum pot fi pedepsiţi cei care se fac responsabili de aplicarea relelor tratamente.
În opinia expertul Federaţiei Internaţionale pentru Drepturile Omului, Artak Kirakosyan, autorităţile de la Chişinău ar trebui să monitorizeze mai îndeaproape situaţia deţinuţilor din stânga Nistrului şi chiar să facă tot posibilul ca oamenii să nu fie condamnaţi de către curţile judecătoreşti nerecunoscute:
„Este foarte important care Republica Moldova să îşi asume pe deplin responsabilitatea pentru apărarea drepturilor cetăţenilor săi din regiune. Suntem de acord că situaţia este foarte delicată şi că subiectul e peste măsură politizat, însă soarta acestor oameni nu trebuie lăsată doar în mâna autorităţilor din stânga Nistrului, mai ales că condiţiile de detenţie nu corespund standardelor internaţionale.”
După părerea experţilor Federaţiei Internaţionale pentru Drepturile Omului, atâta timp cât cetăţenilor din stânga Nistrului nu li se va garanta dreptul la un proces echitabil, iar cazurile de reţinere ilegală vor continua, autorităţile de la Chişinău nu vor putea confirma în faţa partenerilor săi occidentali că reuşesc să combată eficient tortura.
