Deschiderea arhivelor Stasi s-a stabilit în acordul de unificare. Camera populară, parlamentul est-german, s-a pronunţat deja în 1990 pentru conservarea şi deschiderea arhivelor. Reticenţe au fost articulate în vest, unde mulţi politicieni au pledat pentru aplicarea legislaţiei arhivelor şi un embargo de 30 de ani.
Legea privind accesul la arhivele Stasi a fost votată în 1991 de către Bundestag (parlamentul federal). În anii următori legea a fost uşor modificată.
130.000 de cereri au fost adresate atunci Oficiului în vederea investigării trecutului unor persoane şi stabilirii dacă au întreţinut legături conspirative cu Stasi sau ba. Spre sfîrşitul anului 1992 numărul cererilor privind accesul la propriul dosar a fost de 1,6 milioane, în 1997 de 3,8 milioane. În statistica Oficiului care cuprinde perioada 1991-2012 au fost înregistrate în total 6.793.201 de cereri, între care 2.918.000 au venit din partea unor persoane particulare (petenţi).
Mulţi dintre petenţi nu aveau dosare, ceea ce a declanşat mai ales în primii ani după înfiinţarea Oficiului nenumărate speculaţii care şi-au pus amprenta şi pe diverse articole şi lucrări publicistice. Între altele, s-a speculat atunci – ca de-altfel şi-n celelalte ţări post-comuniste – că poliţia secretă ar fi distrus dosarele sau că noile servicii ar fi ascuns anumite materiale. Cert este că nu fiecare persoană avea un dosar.
Interesul atît de mare pentru informaţiile cuprinse în aceste dosare a fost, pe undeva, rezultatul unei psihoze produse de un aparat conspirativ temut, pe de altă parte convingerea că fiecare individ care credea despre sine că s-a manifestat într-o formă sau alta neconform cu linia oficială a fost lucrat automat şi într-un dosar de securitate. Dosarele cuprind nu doar probele materiale ale delatorilor; ele mai cuprind şi faptele celor care, într-adevăr, s-au opus sau au acţionat în neconformitate cu linia partidului şi statului. Tocmai aceste două aspecte fundamentale ale dosarelor le conferă o valoare istorică deosebită. Informaţiile, folosite cîndva de servicii, reprezintă un material util pentru oricine, fie cercetător, fie persoană particulară, care doreşte să reconstituie diverse aspecte ale unui capitol din trecutul recent.
Chiar dacă au existat şi în Germania voci care au cerut iniţial o lege a lustraţiei care ar fi dus la eliminarea reprezentanţilor
În documentele puse la dispoziţia cercetătorilor sub forma unor fotocopii, respectiv petenţilor care doresc să-şi vadă propriul dosar, datele şi numele unor terţe persoane sunt anonimizate, ceea ce a stîrnit numeroase controverse. Persoane a căror identitate a fost stabilită din context şi a fost făcută publică s-au adresat justiţiei cu scopul de a stopa răspîndirea unor eventuale informaţii despre calitatea lor de colaboratori neoficiali ai Stasi. În copiile dosarelor înmînate la cerere petenţilor sau cercetătorilor numele unor terţe persoane rămîn, deci, anonimizate. Inclusiv date intime sau pur personale legate de rude apropiate care apar în materialele din aceste dosare.
Pe de altă parte, Oficiul este obligat să ofere la cererea unor instituţii informaţii legate de anumite persoane în vederea verificării unor eventuale legături cu Stasi. La cererea unor instituţii, angajaţii puteau fi obligaţi să răspundă într-un chestionar dacă au avut vreo relaţie neoficială cu poliţia politică. În urma unor discuţii cu persoanele care au declarat că au existat astfel de legături, instituţia în cauză decide dacă persoana poate să mai ocupe un anumit post sau dacă i se desface contractul de muncă.
La solicitarea instituţiilor adresate Oficiului privind legăturile unor persoane cu Stasi, BStU este obligat să răspundă printr-o simplă adresă, fără a face vreo apreciere. Răspunsul cuprinde doar o sinteză privind o eventuală activitate conspirativă pentru poliţia secretă. După 2006 acest „serviciu” din partea Oficiului a încetat, deoarece legiuitorul a considerat că după o perioadă de 16 ani acest proces de verificare s-a-ncheiat.
O investigare automată a tuturor persoanelor din partea Oficiului – în afara funcţionarilor publici - nu a fost prevăzută de lege, deci nu a fost şi nu este, ca atare, nici obligatorie. Rămîne la aprecierea unei instituţii dacă doreşte să afle detalii despre trecutul unui angajat. Unele instituţii chiar au solicitat mai multe investigaţii asupra angajaţilor, după ce presa a publicat anumite informaţii legate de activitatea trecută a unor persoane. De exemplu, postul de radio-televiziune est-german, Mitteldeutscher Rundfunk (MDR), unde din 2000 de angajaţi circa 100 au fost colaboratori neoficiali ai Stasi.
Calitatea de colaborator al Stasi stabilită de către Oficiul Gauck-Birthler-Jahn nu are nicio consecinţă asupra unor persoane care au avut legături cu poliţia secretă dacă se constată următoarele împrejurări: a) dacă a semnat un angajament - ca militar în termen - într-o unitate militară a Ministerului Securităţii Statului (MfS); b) dacă a semnat un angajament, dar nu a furnizat note; c) dacă a semnat un angajament şi mai era minor; d) dacă a lucrat pentru Stasi înaintea anului 1970; e) dacă a colaborat fără a da dovadă de zel sau doar pentru o scurtă perioadă.
O epurare generală, deci, nu a avut loc în Germania. Doar în anumite cazuri persoane demascate pentru întreţinerea unor legături cu organele Stasi au avut de suportat consecinţe din partea instituţiei, fiind concediate.
(Va urma)
