Torționarii, cei care și-au chinuit și în multe cazuri chiar omorât victimele înainte de 1989, din caza ordinelor primite sau a propriului zel, riscă să scape nepedepsiți, fiindcă legea privind imprescribilitatea faptelor de omor, votată anul trecut de guvernarea de dreapta, a fost reclamată la Curtea Constituțională. Acesta este și unul dintre pretextele folosite de Tribunalul Militar Teritorial București pentru a da neînceperea urmării penale (NUP) în cazul celui care l-a torturat până l-a omorât pe dizidentul Gheorghe Ursu. Este vorba despre fostul maior de Securitate Marin Pârvulescu de la direcția a 6-a Cercetări Penale.
Peste o lună se împlinesc 30 de ani de la moartea dizidentului Ursu, iar fiul acestuia are perseverența să se lupte cu justiția românească până când toți cei care se fac vinovați de moartea tatălui său vor fi pedepsiți. Doi foști colonei de miliție, (Tudor Stănică și Mihail Creangă) au fost condamnați la 10 ani, dar unul dintre ei a ieșit pe motive medicale după doar un an (Tudor Stănică), colegul de celulă care a fost implicat în moartea dizidentului a stat 9 ani la pușcărie (Marin Clită), dar a fost eliberat cu cinci ani înainte de termen pentru „bună purtare” și doi ani mai târziu a omorât în bătaie o stewardesă într-un hotel din Copenhaga.
Anchetatorul lui Gheorghe Ursu este considerat astăzi nevinovat de procurorii militari, care susțin și că n-ar avea destule probe. Totuși potrivit mărturiilor foștilor deținuți și gardieni, aflate la dosar, maiorul de securitate Pârvulescu l-a torturat pe toată perioada detenției în paralel cu bătăile pe care le primea de la ofițerii de miliție și de la informatorii din celulă „cu 2 zile înainte de moarte… Ursu a fost scos la ancheta dimineaţă”, declară un martor, povestind mai departe că seara a fost readus înapoi „cu pătura, întrucât nu mai putea să meargă. La revenire, acuza mari dureri abdominale, nu mai putea vorbi, avea vărsături. În tot timpul care a urmat a urlat de durere, dar nu i s-au acordat îngrijiri medicale. A rezultat că fusese bătut în cadrul anchetei, de către anchetatorul său, un maior cu numele Pârvulescu…” Aceasta este doar una dintre mărturiile strânse la dosarul dizidentului care fost bătut pentru că nu vroia să-și trădeze prietenii.
Inginerul Gheorghe Ursu a fost arestat în septembrie 1985 în urma denunțului unei colege de birou, care i-a furat jurnalul intim și l-a dat securității. A murit două luni mai târziu în urma torturilor repetate. Ursu a intrat în atenția poliției politice după ce a trimis mai multe scrisori la Europa Liberă, texte care au fost citite la radio în anii ’70. Într-unul dintre ele l-a acuzat, de pildă, pe Ceaușescu de crimă, pentru modul iresponsabil în care a sistat lucrările de consolidare a blocurilor avariate după cutremurul din 1977.
Dosarul morții dizidentului Ursu a fost tergiversat în diferite feluri, mai ales după ce au început să apară suficiente probe, iar inculpații se dovedeau a fi persoane bine ancorate în lumea juridica românească. Între timp, s-au schimbat generațiile, dosarul are deja vinovați care au făcut închisoare, dar chiar și așa pare să fi rămas nepedepsit chiar personajul principal: anchetatorul lui Ursu, cel care aplica ordinele Securității, fără nici o milă.
