Lou Reed (1942-2013), unul din cei mai influenți compozitori și ghitariști rock ai secolului 20, a încetat din viață duminică 27 octombrie 2013, la 71 de ani. Cauza decesului său nu a fost încă dată publicității, dar în luna mai a suferit un transplant de ficat.
A ajutat la șlefuirea a aproape 50 de ani de muzică rock, scrie Jon Dolan în revista „Rolling Stone”.
Cu Velvet Underground la sfîrșitul anilor '60, a amestecat boema artistică și protestară americană cu muzica de avangardă europeană, combinînd frumusețea cu zgomotul, și aducînd o onestitate lirică cu totul nouă în poezia rock & roll.
Artist inventiv și fără astîmpăr, din anii 70 și pînă în primul deceniu al secolului 21, a fost camelonic, abraziv și imprevizibil, provocîndu-și admiratorii cu fiecare nouă apariție discografică.
Rock-ul glam, punk și alternativ ar fi de neconceput fără el.
Născut în 1942 în Brooklyn, a fost mare amator în tinerețe de doo-wop și rock & roll timpuriu. În timpul studiilor la Universitatea Syracuse a fost inspirat și influențat de poetul Delmore Schwartz.
Velvet Underground
La mijlocul anilor '60 se împrietenește cu muzicianul galez John Cale, violonist de formație clasică, cu care formează trupa Primitives, devenită apoi Warlocks.
După ce formației i se alătură ghitaristul Sterling Morrison și baterista Maureen Tucker, Warlocks se transformă în Velvet Underground.
Velvet Underground îi atrage atenția lui Andy Warhol, marele maestru al curentului pop art, și faimos la vremea aceea pentru Factory, „fabrica” sa de artă neconvențională de la New York.
Warhol va „produce” primul lor album, „The Velvet Underground & Nico”, considerat de critică o adevărată piatră de hotar în muzica rock, alături de „Sgt. Peppers Lonely Hearts Club Band”, al trupei The Beatles, și „Blonde On Blonde” al lui Bob Dylan.
Ignorată total de publicul acelor ani, și fără nici un fel de succes comercial, dar cu unul imens la critică, Velvet Underground avea să fie sursă de inspirație pentru generațiile care au urmat, devenind cea mai influentă trupă rock americană din toate timpurile.
Muzicianul britanic Brian Eno a spus cândva: „Cred că toți cei care au cumpărat primul album Velvet Underground au început ei înșiși o trupă”.
Cariera solo
După ce se desparte de Velvet Underground în 1970, Lou Reed începe o lungă carieră artistică solo.
Momentul ieșirii lui din lumea artistică subterană și transformarea într-o stea a muzicii rock coincide cu apariția în 1972 a albumului „Transformer”, produs de unul din discipolii săi, David Bowie.
Una din piesele de pe „Transformer”, „Walk On the Wild Side”, o evocare plină de dragoste, dar fără nici un fel de sentimentalism, a Fabricii lui Warhol, a devenit un hit radio (provocator ca de obicei, Reed face în text o referire explicită la o scenă de sex oral).
Sexualitatea lui incertă și abuzul de droguri din anii '70 l-au transformat într-un mit al culturii subterane.
Deși în anii '80 a părut că începe să se „cumințească”, a rămas un „impulsiv” din punct de vedere artistic, fiecare album al său fiind o nouă față a unui rocker-poet decadent, neliniștit și melancolic.
În 1991, Lou Reed și John Cale, fostul său coleg de la Velvet Undeground, lansează albumul „Songs for Drella”, un omagiu adus artistului Andy Warhol, căruia prietenii apropiați îi spuneau Drella. Un album cald, și în același timp „înțepător”, știută fiind relația aproape contondentă dintre Warhol și cei doi muzicieni.
În anii '90, întîlnește una din cele mai stranii apariții de pe scena muzicală americană, violonista Laurie Anderson, a cărei muzică total ieșită din canoane se potrivește perfect cu spiritul prin excelență explorator al lui Lou Reed.
Cei doi devin de nedespărțit pe scena artistică a New Yorkului, lucrează, cîntă și trăiesc împreună, și sînt angajați în activism civic și pentru protecția mediului. Se căsătoresc în 2008.
Vorbind în 1987 despre cariera sa revistei „Rolling Stone”, Lou Reed spunea: „dacă te-ai gândi la toate astea ca la o carte, atunci ai Marele Roman American, și fiecare disc e un capitol. Toate sînt în ordine cronologică. Le iei pe toate la rând, și le asculți în ordine, acesta e Marele meu Roman American”.
A lansat 22 de albume de studio, altele 12 în concert, și 44 de discuri single.
Cum a ajutat Lou Reed la dărîmarea comunismului în Europa de est
Rob Wile povestește în „Business Insider” că fostul dizident anticomunist și președinte al Cehiei Vaclav Havel l-a întrebat pe Lou Reed când acesta a vizitat Praga în 2005: „Știți că sînt președinte din cauza dumneavoastră?”
Rob Wile reamintește întreaga poveste, așa cum a fost spusă de Ed Crooks dela „Financial Times”:
Se spune că prin 1967-68 Vaclav Havel a vizitat Statele Unite, unde a cumpărat un album de Velvet Underground. Nu se știe care dintre ele, unii spun că ar fi fost primul lor disc, „Velvet Underground & Nico”, alții, inclusiv Ed Crooks, că ar fi fost „White Light/White Heat”.
Sunetul experimental și vizionar al acestei muzici a fost o senzație pentru comunitatea artistică din Cehia, a explicat cronicarul muzical Rob Jovanoic:
„Havel a dus acasă discul cu Velvet Underground împreună cu primul disc lansat de Frank Zappa, a reușit să le treacă prin vamă și curînd albumele au fost copiate și trecute din mână în mână în comunitatea artistică subterană a Pragăi, influențînd masiv trupele de avangardă care dădeau concerte secrete în capitală.”
Unul din oamenii cărora le-a căzut în mână albumul lui Velvet Underground a fost Milan „Mejla” Hlavsa, care cânta în trupa Plastic People of The Universe, și de atunci piese de Velvet Underground, alături de ale lui Frank Zappa și Captain Beefheart, erau cîntate la concertele Plastic People…
În august 1968, trupele Pactului de la Varșovia au invadat Cehoslovacia, aflată atunci în așa-numita Primăvară de la Praga, iar în timpul represiunii ce a urmat băieților de la Plastic People of The Universe li s-a intezis să mai cânte în public.
Au continuat însă să o facă clandestin, pînă când au fost arestați în 1976 de autoritățile comuniste, care au decretat că muzica lor este antisocială.
Arestarea lor și a altor artiști cehoslovaci ai vremii a generat mișcarea pentru apărarea drepturilor omului cunoscută sub numele de Charta '77, condusă de Vaclav Havel, el însuși arestat și închis pentru dizidența sa.
După 12 ani, Charta '77 avea să dărîme regimul comunist din Cehoslovacia, iar Vaclav Havel avea să ajungă din închisoare la Hrad, castelul praghez unde își are sediul președinția Cehiei.
Într-o postare pe Tweeter, Ed Crooks de la „Financial Times” spune că această saga pornită de la Velvet Underground „dovedește că arta nu trebuie să fie didactică pentru a fi politică. [Albumul] „White Light/White Heat” nu are mesaj, e doar o viziune a libertății.”
Odihnește-te în pace, Lou Reed...
