În ce direcție merge România?

Statul de drept rămâne fragil în România la aproape șapte ani de la aderarea țării la Uniunea Europeană și după nouă ani de reforme zbuciumate, în care cea mai mare parte a clasei politice s-a opus permanent desprinderii justiției de politică. Atunci când Viviene Rediding, comisara europeană pentru Justiție așează România și Ungaria printre țările în care statul de drept este pus în pericol sau chiar încălcat, reprezentanta executivului de la Bruxelles propune și un mecanism mai dur de sancționare a derapajelor. În acest moment, cea mai drastică pedeapsă în acest sens este anularea dreptului de vot a țării respective în cadrul Comisiei Europene.

De ce crede Viviane Reding că în România statul de drept este pus sub semnul întrebării? Poate pentru că săptămâna trecută premierul Victor Ponta a spus că după ce-și va termina mandatul de președinte, Traian Băsescu nu va pleca direct acasă, ci va trece pe la “vreun tribunal”. Sau pentru că procurorii șefi nu au fost selectați în urma unei proceduri meritocratice, ci în urma unor negocieri politice între șeful statului și șeful guvernului. Există însă mai multe gesturi care pun la îndoială buna credință a actorilor politici din România. Statul de drept despre care vorbea comisara europeană pentru Justiție se referă la eliminarea arbitrariului și separația puterilor. Pe scurt, o țară este un stat de drept atunci când puterea statului este încadrată și limitată de legi funcționale.

Procesele care au început în urmă cu cinci sau șase ani împotriva politicienilor corupți au demonstrat funcționarea egală a justiției pentru toți cetățenii României, inclusiv pentru elitele politice. Trimiterea la închisoare a unui fost premier și a câtorva miniștri corupți a arătat puterea independenței judecătorilor. În același timp, însă, dosarele în care sunt implicați magistrați certifică un fenomen, scos la suprafață, dar persistent, mai ales la nivel local: legăturile dintre afaceriști, politicieni și Justiție.

Fostul premier socialist, Adrian Năstase, care și-a ispășit deja o pedeapsă în închisoare pentru corupție, mai are încă două procese neînchieate, iar astăzi înainte de audierea de la Înalta Curte a ținut să spună că problemele sale juridice au fost provocate de Traian Băsescu: “va avea ceea ce merită” i-a urat Năstase actualului președinte Băsescu de ziua lui, completând amenințările colegului său de partid, Victor Ponta. Acum o lună, procurorii care l-au trimis în judecată pe vicepremierul Liviu Dragnea, acuzat că a falsificat referendumul de suspendare a președintelui Băsescu, au fost schimbați din funcții, printr-o procedură la limita legalității, iar presiunile asupra celor care lucrează la Direcția Națională Anticorupție sunt în creștere. Apoi, deputații români au refuzat înființarea “procurorului european” arătând, practic, direcția în care va merge România în viitor, o direcție pe care politicienii de la București și-au dorit-o mai de mult, dar s-au izbit de fostul procuror șef anticorupție. Acesta povestește că după ce și-a luat mandatul în primire, un ministru care se ocupa cu integrarea europeană i-a spus “Domnule Morar, dați-mi un dosar și considerăm aproape rezolvată integrarea”, iar mai târziu, după ce institutția condusă de Daniel Morar a început să ancheteze și să trimită în judecată mai mulți politicieni, același ministru l-a implorat “Ajunge! Nu trebuie să facem foarte mare gălăgie și discomfort” de vreme ce putem rezolva “chestiunea integrării” (Dan Tăpălagă în dialog cu Daniel Morar. Prețul adevărului. Un procuror în luptă cu sistemul, Humanitas, 2012, p.162).

Statul de drept este deci privit în România ca un paravan ornat cu promisiuni și instituții cerute de Uniunea Europeană, în spatele cărora lucrurile pot fi lăsate la îndemâna negocierilor transpartinice. România pare să prefere să se întoarcă la acest mod de lucru, decât să continue “gălăgia și disconfortul” făcute în ultimii ani de procurorii anticorupție. Revenirea se face simplu în țară, unde reformele nici nu au ajuns prea departe, dar mai dificil la centru unde judecătorii Înaltei Curți și mulți procurori au înțeles importanța independenței Justiției. E posibil ca aceștia să nu reprezinte, totuși, o masă critică pentru menținerea statului de drept, iar temerile exprimate de comisara Viviane Reding să se confirme și în viitor.