- Alo! Alo! Secţia de poliţie Zona Lacurilor?
- Alo! Da.
- Alo! Alo! Cu cine vorbesc?
- Cu domnul poliţist de sector locotenent Oacheş. Şi eu cu cine am onoarea?
- Alo! Sânt domnul X de la instituţia Z. Aş vrea să schimb câteva vorbe cu dumneata, domnule locotenent... Oacheş.
- Poftim! Poftim!
- La telefon – nu. Între patru ochi. Între patru ochi.
- Da? Poftim. Veniţi aici sau... ne întâlnim în altă parte?
- Alo. Vin eu la d-ta, domnule locotenent Oacheş
Dl poliţist de sector, Zona Lacurilor: Mda. Instituţia Z se interesează de Zona noastră-ce să însemne asta?Să fie ceva complicat la mijloc?Mda.Şi cam ce-ar putea s-o intereseze pe această instituţie? Aaa, da. Se poate întâmpla să fi trimis cineva vreun semnal în privinţa activităţii mele. Eu, însă, pare-se, n-am comis nici o gafă. Şi chiar de-aş fi comis, am toate justificările – sunt nou numit aici şi abia fac cunoştinţă cu teritoriul ce mi-a fost încredinţat. Mda... Altceva ce-ar putea să intereseze pe dl X?... Alo! Sectorul Centru? Colega, dta eşti? Aici locotenent Oacheş. De la sectorul Zona Lacurilor. Ai avut vreo dată, ultimul timp, vizite de la instituţia Z? Nu? Şi nici nu ştii ce i-ar putea interesa, dacă binevoiesc a-mi face o vizită? A, da? Colegul Dvs a fost vizitat. Din celălalt sector – de sus? De la Telecentru... Şi ce îi interesează pe cei de... acolo? Nimic deosebit? A, da! Ceva referitor la anumiţi lideri ai lumii interlope, da? O, mulţumesc, dle colega pentru informaţie. Am să mă gândesc. Să nu mă ia prin surprindere dl X de la instituţia Z... Da, da! Cine e la uşă? Da. Deschis. Intraţi!..
- A, dl locotenent Oacheş? Dvs sunteţi?
Poliţistul: Da, eu sânt.
- Se pare că ne-am mai întâlnit undeva.
Poliţistul: Posibil. Oraşul acesta nu este atât de mare, deşi e metropolă şi are sute de mii. Ne-om fi văzut undeva... Poate la vreo paradă?
Domnul X: Sigur, sigur!
Poliţistul: Cu d-ta am vorbit adineaori la telefon?
Domnul X: Cu mine!
Poliţistul: Şi aşa de repede aţi ajuns aici?
Domnul X: Exact! Pentru că nu eram departe. N-am sunat din biroul meu, ci de aici, din zonă.
Poliţistul: Da, din zonă. Acum înţeleg. Şi?.. Luaţi loc, luaţi loc, dle.
Domnul X: N-o să vă reţin prea mult. Am să vă rog să mă ajutaţi într-o chestiune.
Poliţistul: Poftim. La ordinele d-ei voastre!
Domnul X: Ei! Nu chiar la ordinele mele. Nu sânt superiorul d-tale. Ai pe superiorii d-tale, eu nu sunt decât un coleg al d-tale. Deci vin cu o rugăminte să ne într-ajutorăm colegial, dacă este să păstrăm secretul celor ce vom vorbi aici...
Poliţistul: Nici o grijă! Nici o problemă – totul rămâne între noi. Aici nu se află urechi streine...
Domnul X: Da, mă uit că este un birou izolat, liniştit, calm. Iată, aici din geamul d-tale se vede orizontul spre Răsărit al oraşului,se vede o aripă a pădurii, lacurile, desigur, nu se văd, dar n-are a face... Dle locotenent Oacheş, dispunem noi... unitatea noastră specială dispune de informaţia că în zona d-ei voastre s-ar fi stabilit, de-o bucată de timp încoace, o lună, o lună şi jumătate un... locatar care... ne-ar interesa să ştim care-i statutul d-sale, care sunt... datele că avem unele nedumeriri. Afară de aceasta ne-au parvenit unele semnale...
Poliţistul: Aveţi ceva... semnale? De unde ar fi putut să vă parvină aceste semnale, d-le X?
Domnul X: Ştiţi,nu sunt în măsură să vă explic, aceste surse ale noastre fiind confidenţiale şi, deci, nu pot să le divulg. V-aş putea spune doar o mică parabolă, dacă se poate spune aşa. O fabulă-parabolă cu... organizarea unei Mari Parade a Personajelor şi această Mare Paradă a Personajelor a fost desfăşurată în sala noastră de festivităţi, la instituţia unde activezi, şi eu am fost cel care am protejat, am stimulat, am participat s-ar putea zice, la acea paradă şi... m-ar interesa să aflu că... cel pe care l-am protejat eu... se pare că este exact personajul care s-a transferat cu domiciliul în zona Dvs a Lacurilor şi că ne parvin din când în când de la d-sa anumite semnale pe care nu putem să le descifrăm cu exactitate... pentru că s-ar simţi un oarecare bruiaj...
Poliţistul: Bruiaj? Ce fel de bruiaj? La telefon sau?...
Domnul X: Nuu... Pardon! Era să-mi scape din gură, dar secretul rămâne secret. Deşi între noi nu s-ar cuveni să existe secrete. Vom încerca să comunicăm cât se poate de franc şi deschis: ne-ar interesa... ne-ar interesa statutul acestui nou locatar.
Poliţistul: Tocmai asta mă preocupă şi pe mine de la o vreme încoace. Am încercat să fac anumite sondaje, să obţin anumite ştiri, ca să nu zic informaţii pentru că este o terminologie care nu este agreată în epoca noastră a construirii unei democraţii desfăşurate, dar noblesse oblige, cum se spune... Aşa că, ceva, ceva am putut să aflu, dar nu prea mult.
Domnul X: Şi de ce date dispuneţi la ora actuală?
Poliţistul: Atât că d-sa duce un mod de trai retras, oarecum enigmatic/misterios şi... o dată ce spuneţi că a avut loc o manifestare largă, zgomotoasă la instituţia Dvs, nu cred că d-sa reprezintă vreun pericol pentru ordinea publică, pentru sigiranţa statului.
Domnul X: Sigur că nu! Sigur că nu! Nici pe departe. Departe gândul acesta de noi. Şi, totuşi, curiozitatea noastră este în permanentă creştere pentru că ne parvin anumite semnale, pe care nu le putem detecta/descifra definitiv...
Poliţistul: Iar amintiţi de aceste semnale. De unde provin ele?
Domnul X: Acesta este secretul nostru –secretul firmei noastre, al instituţiei noastre şi nu vă pot da desluşiri mai amănunţite dar este sufucuent şi ceea ce vă spun.
Poliţistul: Da, da! Cine e la uşă? Cine bate la uşă?
Ea: Domnule clocotinent! Domnule clocotinent!
Poliţistul: Ce e? Ce s-a întâmplat? De ce dai năvală aşa, doar ţi-am spus că întâlnirile noastre nu au loc niciodată aici la secţie,ci în afară,acolo.Să mă aştepţi la bancă!
Ea: Bine, bine, domnule clocotinent, dar vreau să vă spun că acum câteva minute l-am văzut pe individ ieşind din uşa scării blocului şi... a luat-o spre pădure...
Poliţistul: Domnule X, aceasta este tocmai persoana care vă interesează într-un mod atât de insistent.
Domnul X: Da? Şi ce e cu ea?
Poliţistul: Iată, nevasta aceasta, doamna aceasta este vecina d-sale şi am rugat-o să mă anunţe de cum o să-l vadă, pentru că în cursul zilei de azi, de dimineaţă, nu a fost văzut nici să iasă, nici să intre, ci numai anumite persoane veneau, băteau la uşă, aduceau ceva... pachete... Afară de asta, domnule X, persoana care vă interesează atât de mult, mai are un... fel de domiciliu, ca să zic aşa: a fost instalată în colţul pădurii noastre, pe o platformă expres turnată o mică librărie care este plină cu cărţi, de o configuraţie trapezoidală, asamblată din sticlă şi metal, cu acoperiş din metaloceramică color, ca la multe altele apărute în oraş în ultimul timp şi această librărie aparţine casei de edituri PERI NOI şi d-sa are ceva în comun cu această librărie. Face vizite, iese, intră, are acces... lacăt, cheie. În această librărie sunt aduse cărţi, pleacă de aici cărţi. Când e deschisă vin cumpărători, dar nu prea mulţi că acuma e timp de vacanţă de vară, lumea e plecată, lumea e ocupată. Lumea preferă să meargă la iazuri să se răcorească decât la librărie să cumpere cărţi... să citească. D-sa, după cum am aflat de la locatarii din vecinătate, uneori înnoptează chiar acolo, în acestă librărie şi ades nu apare şi pe noi ne-a intrigat modul de viaţă absolut inexplicabil al acestui individ care o dată, dimineaţa, iese din librărie ca şi cum ar fi înnoptat acolo, alteori iese din camera lui nr. 17, iar alteori nu iese de nicăieri şi atunci nu ştim de unde să-l aşteptăm? De unde să-l aşteptăm să vină?
Ea: Da, da, da, domnule clocotinent!
Poliţistul: Ascultă, nevasto: ţi-am spus să aştepţi acolo, nu la uşă să tragi cu urechea ce vorbesc eu cu musafirii mei. Să aştepţi acolo, la prag sau la banca din faţa blocului.
Ea: Dar nu pot, dle clocotinent: el poate să dispară iară şi iară să nu-l văd! A stat o vreme pe bancă, a rupt nişte hârtii, s-a dus la stejar, a mai stat acolo o bucată de vreme şi acuma a pornit de la stejar mai departe...
Poliţistul: Care: stejar? Ce fel de: stejar?
Ea: Aista din colţul pădurii noastre. De-aici. El aici deobicei se odihneşte: pe bancă sau lângă stejar.
Domnul X: Daaa? Foarte interesant. Atunci de ce s-o mai expediaţi pe această colaboratoare a Dvs, să mergem tustrei să vedem, poate-l găsim unde este. M-ar interesa să-l identific, să mă conving dacă într-adevăr este acela sau nu este acela? Semnalele care parvin din partea d-sale ar vorbi despre o anume identitate, uneori însă ar părea că e o altă identitate, de unde apar anumite dubii şi tocmai de asta am şi fost trimis în misiune ca să fac precizările şi să stabilesc reperele de rigoare.
Poliţistul: Bine, domnule X. Plecăm. Ieşim. Dar numai o clipă să-mi iau binoclul.
Domnul X: Aveţi şi un binoclu?
Poliţistul: Exact. Am.
Domnul X: Dacă cumva nu aveţi, dispun eu de unul – model cu infraroşii.
Poliţistul: O! Un astfel de binoclu eu, recunosc, nu am. Dar în cursul zilei mă pot servi şi de acesta tradiţional, vechi, demodat...
Domnul X: Aşa, acuma încotro o luăm?
Poliţistul: D-ta, nevasto, ne arăţi locul. Mergi cu noi până mai încolo, după care te opreşti şi nu mai comunici cu noi – te dai la o parte. Ai înţeles? Nu te ştim – nu ne ştii!.. Urmaţi-mă, domnule X. Am să vă conduc. Am să vă arăt. Aşa. Mergem un pic până la scara care coboară spre baraj. Acolo, încă puţin, vreo douăzeci treizeci de metri şi ajungem la banca respectivă. Acea bancă pe care o preferă persoana incognito ca să se odihnească, să se relaxeze...
Ea: Domnule clocotinent, domnule clocotinent! Acolo este şi un coş de gunoi unde a aruncat el hârtiile. Am încercat să le adun...
Poliţistul: Care: hârtii? Ce fel de hârtii?
Ea: Da, am văzut că avea la dânsul nişte plicuri, le-a scos din plicuri, le-a făcut ferfeniţă şi le-o aruncat...
Poliţistul: Bine. Să le aduci încoace.
Ea: Acuş le aduc. Că le-am ascuns într-un loc să nu le găsească nimeni. Nu cumva să le pierd.
Poliţistul: Domnule X, urmaţi-mă. Aşa... Stop! Se pare că se vede o figură şi seamănă să fie figura d-sale. Acuş mă uit cu binoclu. Da... Să ne oprim aici, domnule X.
Domnul X: Să ne oprim aici, dle poliţist. Nu trebuie să ne apropiem prea mult ca să nu-l speriem cumva.
Poliţistul: Şi acuma dacă suntem numai noi şi nu ne aude nimeni să-mi spuneţi deschis: ce informaţii aveţi şi ce temeri?
Domnul X: Au parvenit informaţii la noi precum că acest personaj misterios ar fi capul unei grupări interlope care s-a permutat de la domiciliul lui de la Centru aici şi, în prezent, se confruntă cu o altă grupare interlopă care deţinea controlul asupra acestei zone şi că...
Poliţistul: Întocmai! Acestea erau şi supoziţiile mele. Aveam anumite intuiţii... Dacă d-ta de la instituţia Z aţi reperat situaţia, înseamnă că aşa este! Deci, să fim atenţi. Putem nimeri într-o ambuscadă şi să fim atacaţi...
Domnul X: Nu cred. Nu este o oră târzie. Este încă lume de jur împrejur. Noi nu ne-am cufundat în pădure unde am putea fi supuşi unui anume pericol. Deci, să stăm aici, la margine şi să încercăm să-l reperăm.
Poliţistul: Eu o să trec ceva mai departe, mai încolo şi o să mă uit şi dacă îl observ şi îl găsesc pe d-sa, am să vă fac semn cu mâna o dată de sus în jos. Dar dacă n-o să-l văd, o să vă fac un semn orizontal cu aceaşi mână – un semn – (minus).
Domnul X: A, ce recursuri interesante aud! Aveţi coduri speciale, strict încifrate! Nu ne-aţi învăţa Dvs pe noi care s-ar cuveni să operăm mult mai încifrat. Nu reuşim întotdeauna să ne ţinem de regulamentul nostru... Aşaaa, buuun, dle locotenent sau... dle poliţist Oacheş. Eu rămân aici şi... aştept semnalul. Mda... Şi acuma dacă m-am îndepărtat şi de respectiva persoană de genul feminin şi de domnul poliţist, eu cu aparatura mea o să-l descopăr mai curând pe personajul misterios decât o să-l vadă ei. Aşaaa... Întâi ducem binoclul la ochi, pe urmă orientăm antena... Să vedem ce ne spune microfonul din viscerele domnului respectiv. Aşa. Aşa. Acuma tace. Se aude numai un zgomot de revărsare în intestine şi altceva nimic. Da... Dar de ce ar fi să vorbească, dacă este singur? Pare că se aude ceva. Aşa, da, ce s-aude? A! „Să nu mă tulbure nimeni!” O, d-sa nu vrea ca să fie tulburat. Vrea să fie singur. Vrea să rămână de unul singur. Dar... Ce zicea dl poliţist Oacheş? S-ar putea întâmpla să se organizeze aici o ciocnire între cele două bande rivale? Şi atunci... atunci e posibil să nimeresc şi eu în această... în această hărmălaie. N-ar fi de dorit. N-ar fi de dorit. N-ar fi de dorit.
Poliţistul: Bine că am scăpat de cei doi. Acuma mă retrag pe partea asta. Mă dau mai aproape de stejar să văd dacă este personajul respectiv pe acolo... O, da! Se pare că este! Dar uite şi nişte petice de hârtie pe jos lângă bancă. Ha, nu le-a adunat pe toate nevestica aceea. Au mai rămas. Ia să le culeg eu.Să le culeg... Se pare că e şi scris ceva pe ele. O să cercetăm... O să studiem... Mai târziu... Aşa, aşa... acuma... El este! El! Păşeşte pe dincolo de tulpina stejarului şi se duce pe coastă, la vale. Îşi târşeşte picioarele prin iarbă şi frunzele uscate, se apucă cu o mână de tulpina unui copac, cu altă mână de o creangă de tufar ca să nu lunece în jos că aici e locul abrupt, în pantă... Da, da! Şi unde vrea să se ducă el? Ce vrea să facă? Să ne fi observat oare pe noi şi vrea să dispară din câmpul nostru de observaţie?
Domnul X: Dacă nu dă semne, dacă nu transmite ceva ca eu să pot să-l interceptez, atunci îi trimit eu un semnal ca să reactivez microfonul din măruntaiele lui. Ţac-ţac! Ţac! Da, se aude. Ajunge. Aşa, deacuma începe să se audă: „Ho-ho! Ho-ho! Cine sânteţi? Ce vreţi de la mine” Este vocea lui! Exact suna şi acolo, la Sala Mare. Este vocea lui: „Ho-ho! Ho-ho! Ho-ho!”
