Linkuri accesibilitate

Statul-fantomă


E limpede că un stat adevărat, puternic, ar trebui să însemne mai mult decît nişte pensii şi salarii ridicole.



Dintr-o recentă conversaţie matinală la Europa Liberă am reţinut o idee a sociologului Andrei Dumbrăveanu şi anume aceea că o populaţie preocupată cu precădere de obţinerea mîncării şi de plata facturilor este „indiferentă la dispariţia statului”.

Ideea mi se pare niţel confuză. E limpede că nişte oameni sărmani, care se gîndesc numai la facturi şi franzele, sunt de cele mai multe ori nemulţumiţi de stat sau chiar îl fac cu ou şi cu oţet, considerîndu-l responsabil de greutăţile lor. Într-un fel, s-ar putea deci spune că ei ar privi cu indiferenţă dezagregarea statului. Pe de altă parte, e greu de presupus că toţi pensionarii autohtoni ar accepta dispariţia pensiilor, chiar dacă acestea sînt ridicole, ruşinoase. Pentru unii bătrîni, anume aceste pensii de rîsul curcilor sînt singurul sprijin.

E limpede însă că un stat adevărat, puternic, ar trebui să însemne mai mult decît nişte pensii şi salarii ridicole. Din păcate, în alte privinţe statul moldovenesc parcă este, parcă nu-i. E suficient să ne amintim numai de evaziunea fiscală care face ravagii ani de zile, de salariul în plic. Nu prea poate să facă statul mare lucru în acest sens. E ca şi cum el nu ar exista. La fel e şi cu corupţia endemică. Atunci cînd ani de zile nu prea există cinovnici băgaţi în puşcărie pentru corupţie, în timp ce corupţia înfloreşte, e normal să te întrebi: dar mai există oare statul?

În anii tranziţiei au răsărit ca ciupercile după ploaie tot soiul de firme-fantomă. Ei bine, aceste firme-fantomă prejudiciază anual statul cu miliarde de lei. Şi avem toate motivele să presupunem că o mare caravană a firmelor-fantomă e posibilă numai într-un stat-fantomă.

De aceea, dacă, Ferească Dumnezeu!, ar dispărea într-o bună zi statul, mulţi dintre noi, care nu au treabă cu bugetul de stat, nu ar simţi mari schimbări în viaţa de zi cu zi. Ar fi pesemne aceeaşi existenţă impregnată de probleme.

Statul-fantomă, statul care parcă este şi parcă nu-i e şi el, fireşte, o creaţie a cetăţenilor. Iar într-un stat-fantomă cetăţenii sînt şi ei, la rîndul lor, nişte fantome. Ei parcă există, parcă nu există…
XS
SM
MD
LG