În timp ce al doilea său mandat se apropie de final, președintele României, Traian Băsescu începe să-și facă tot mai multe planuri politice. Inițial el declara că cineva care a fost odată președinte nu poate accepta o altă funcție în politica națională, dar pe măsură ce rolul său este pe cale să se încheie, președintele își caută o nouă cale, dar nu în politica internațională, ci în mijlocul luptelor interne.
A spus de mai multe ori că vrea să pună pe picioare Partidul Mișcarea Populară, o formațiune care provine din rândul democrat-liberalilor și în care s-au angrenat mai mult sau mai puțin direct și consilierii săi.
Și pentru ca ținta să fie clară pentru simpatizanții săi, care sunt în jur de 20 la sută, consilierul prezidențial Sebastian Lăzăroiu, șeful departamentului de analiză politică de la Cotroceni a anunțat odată cu lansarea filialei din Călărași a Partidului Mișcarea Populară că unul dintre obiectivele acestei formațiuni este ca Traian Băsescu să devină premier.
Modelul Putin i se pare, deci, actualului președinte al României unul demn de urmat, deși spre deosebire de liderul rus, Traian Băsescu nu are la îndemână sprijinul întregului aparat și nici măcar o majoritate care să-l susțină.
Astfel de circumstanțe nu-l descurajează, însă, pe președintele care caută pe table de șah combinațiile potrivite.
Cea mai viabilă dintre ele este, după cum chiar Traian Băsescu a sugerat, susținerea în cursa prezidențială a candidatului liberal, Crin Antonescu, cel mai bine plasat din tabară partidelor care se auto-definesc “de dreapta”.
Teoretic vorbind acest lucru ar fi posibil, dacă toată “dreapta” l-ar susține pe Crin Antonescu într-un tandem cu Traian Băsescu, pe baza unui acord în care actualului președinte să i se garanteze fotoliul de premier.
Din punct de vedere practic, lucrurile sunt ceva mai complicate. În primul rând pentru că o mare parte dintre susținătorii președintelui sunt oameni instruiți și bine informați, care își aduc aminte că liderul liberalilor români, Crin Antonescu, atunci când a devenit președinte interimar, după suspendarea lui Băsescu în vara lui 2012, a avut cele mai anti-occidentale luări de poziție din istoria post-decembristă a României.
Apoi și ceilalți simpatizanți ai lui Traian Băsescu s-ar putea să nu înțeleagă cum s-a transformat Crin Antonescu brusc în “băiatul bun”. Nucleul dur al votanților pro-Băsescu e posibil să meargă pe mâna președintelui orice-ar face: este vorba de circa 10 procente.
În spatele aritmeticii și a tacticilor gândite de Traian Băsescu există totuși o line roșie inacceptabilă atât pentru liderii de opinie care l-au sprijinit mereu pe președinte, cât și pentru cancelariile occidentale care l-au ajutat pe șeful statului român în momentele cele mai critice.
Tendința lui Băsescu de a trece această linie roșie și de a se agăța de putere prin orice mijloace, după 10 ani în care a avut cea mai înaltă funcție în stat este inacceptabilă și seamană prea mult cu modelele statelor autocrate. Or democrația înseamnă între altele alternanța la putere.
Fără să-l contrazică pe consilierul său care a lansat “obiectivul” Partidului Mișcarea Populară, Traian Băsescu testează această “linie roșie”, neasumându-și deocamdată în mod direct intenția.
Așteaptă probabil reacțiile interne și externe, dar în același timp deschide căi de negociere cu adversarii săi liberali și își tatonează foștii parteneri din Partidul Democrat Liberal.
Încercând să urmeze “modelul Putin”, Traian Băsescu riscă să-și piardă credibilitatea pe care o are în plan extern și să eșueze în rolul președintelui democrat pe care și l-a asumat în 2004, când a câștigat primul său mandat. Incapacitatea lui de a se desprinde în mod elegant de putere ar putea arunca în derizoriu războaiele sale cu marea corupție și gesturile sale simbolice de condamnare a comunismului și de scoatere la lumină a dosarelor fostei Securități.
