E suficient să-i citeşti un singur roman, pentru a te abona pe viaţa la creaţia prolificului autor francez Pascal Bruckner – în diferiţi ani, i-am prezentat Copilul divin, Hoţii de frumuseţe, Luni de fiere, toate apărute în seria de autor de la ed. Trei; în 2008, la aceeaşi casă vede lumina tiparului Iubito, eu mă micşorez!...
„Şi uite-aşa a sosit tragedia, fără să mai strige Păzea!, ca toate tragediile, sub umbrela unui neînsemnat eveniment”, citim la pag. 18. Or, prin „eveniment neînsemnat” se înţelege faptul că la scurt după naşterea primului copil, Leon – şi aşa mai scund decât nevastă-sa, Solange – pierde din înălţime, într-o lună tocmai 39 de cm, „ceea ce îl adusese la înălţimea pieptului lui Solange”. Ceea ce nu-i împiedică să se iubească, şi chiar să dea pe faţă acest lucru: „Îşi purta sarcina cu mândrie, ca o corabie prora…”, pentru a aduce pe lume o fetiţă, Betty. Şi iarăşi o scădere cu 39 de cm a bărbatului, care-şi păstrează la aceleaşi dimensiuni doar obiectul muncii procreatoare: „Natura îi luase totul, cu excepţia organului reproductiv, pentru a-l concentra mai bine asupra acestui rol”. Trec peste paginile – delicioase! – în care Leon „îşi face (bine!) funcţia”, astfel încât Solange ajunge iarăşi să nască, gemeni de data asta, ceea ce-i retează bărbătuşului încă 78 de cm, reducându-l la dimensiunea unui „băţ de chibrit”, semn că „aceşti micuţi se nasc în detrimentul” său. Teribilă lovitură, de unde la începuturile mariajului se arătase ahotnic de copii! „Ce senzaţie bizară să se trezească la înălţimea jucăriilor copiilor, după ce ajunsese copilul propriei soţii”, şi nu suntem decât la jumătatea cărţii; peste alte 50 de pagini, lucrurile iau o întorsătură dramatică: „Începând ca bărbat al soţiei sale, s-a transformat în copilul ei, în jucăria copiilor lui, iar acum sfârşea ca parazit pe care întreaga familie îşi dorea să îl elimine”. Va reuşi să supravieţuiască, în asemenea condiţii vitrege?!... Vă las să descoperiţi singuri răspunsul, care se conţine în această frază, când până la sfârşitul romanului nu au mai rămas decât vreo duzină de pagini: „Miracolul reprezintă celălalt versant al dezastrului…”
18 nov. ’13
