Vineri, 15 noiembrie 2013, a avut loc un eveniment important pentru Republica Moldova: președintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, a anunțat că va propune anularea regimului de vize pentru cetățenii moldoveni. Cu această ocazie am contemplat o imagine inedită, încărcată cu puternice semnificații politice, identitare și civilizaționale: Dl Barroso era flancat de premierii Victor Ponta și Iurie Leancă. Putem spune, așadar, că relația privilegiată dintre București și Chișinău se bucură de o legitimare europeană. Pentru a pune în valoare această simbioză, cei doi premieri și-au susținut declarațiile în limba română: „Dorim astfel să demonstrăm lumii că suntem mai mult decât vecini”, a remarcat Iurie Leancă. Ar fi tragic dacă după alegerile de peste un an ne-am întoarce la rânduielile de pe timpul regimului Voronin, când ambasadorul român era expulzat de la Chișinău, iar pe Prut se reinstala sârma ghimpată!...
Moldova a obținut din partea Europei un semnal foarte încurajator. Un „balon de oxigen” a căpătat și actuala guvernare, aflată într-un deficit intern de popularitate. După cum se vede și din Barometrul Socio-Politic realizat de IMAS în intervalul 19 octombrie - 11 noiembrie 2013: comuniștii rămân pe primul loc în preferințe, cu aproape 35 %, însă partidele de la putere înregistrează o ușoară creștere, de câteva procente.
Moldovenii nu vor neapărat să-i voteze pe comuniști, ci vor soluții mai bune decât cele aplicate până acum. În sprijinul acestei aserțiuni vorbește și faptul că 50% din cei întrebați sunt de părere că în PCRM este nevoie de o democratizare, că Voronin trebuie schimbat cu un lider nou, deschis dialogului. Studiind sondajul, observăm cu ușurință că cei 35 % care optează pentru PCRM sunt exact nostalgicii care agreează un lider autoritar, de felul lui Voronin. Cu alte cuvinte, partidele din Coaliție au un câmp larg de manevră pentru a-i convinge pe cei 25 % de indeciși să le susțină la viitoarele alegeri.
Colaborarea, buna înțelegere din interiorul arcului guvernamental – pe care societatea, dar și partenerii noștri externi o apreciază –, este o condiție necesară, dar nu suficientă. După criza din prima jumătate a anului, care a zdruncinat puternic Coaliția, moldovenii au devenit mai exigenți: ei vor ca politicile de integrare europeană să se reflecte și în nivelul lor de trai. Capitalul cel mai de preț al unei guvernări este încrederea, sentimentul de siguranță pe care îl răspândește în rândurile cetățenilor. E ca în afacerile bancare, atât de familiare guvernanților noștri: poți credita pe cineva doar dacă acea persoană oferă garanții, dacă știi, intuiești și, firește, mai ai și dovezi că este un client solvabil, că va restitui la timp capitalul împrumutat. În politică, un credit rambursat înseamnă promisiuni electorale îndeplinite.
Vorbind de încredere, ajungem și la angajare. Recent, Partidul Liberal Democrat din Moldova a propus formațiunilor politice, societății civile, uniunilor de creație etc., un acord numit „Pactul național pentru o Moldovă Europeană”, văzut ca o bază de solidarizare, ca un „Snagov” basarabean. Partidul Democrat a venit cu o idee complementară, numită „Respect pentru oamenii Moldovei – Scrie Europei”, cu care încearcă să aducă mai multe informații pe tema integrării europene.
Un consens național se construiește greu, mai ales într-o societate multiplu divizată, cum este cea moldovenească. Europenii ne-au dat un prim imbold în această direcție prin decizia de eliminare a vizelor. Partidele din Coaliție ar putea să recucerească terenul pierdut, dacă vor ști să inducă impresia de seriozitate și maturitate, dacă se vor abține să lunece, după Vilnius, în aceleași răfuieli meschine, de reîmpărțire a sferelor de influență – un război din care reformele așteptate de oameni să nu aibă nimic de câștigat.
