Ajunse la cea de a VII-a ediţie, „Zilele Monica Lovinescu”, iniţiate şi coordonate de Angela Furtună, au câştigat anul aceasta în greutate prin implicarea Universităţii „Al.I.Cuza” şi a Uniunii Scriitorilor – Filiala Iaşi. Pe lângă manifestările de la Fălticeni şi de la Suceava, în chiar ziua de naştere a Monicăi Lovinescu, 19 noiembrie, la Iaşi s-a desfăşurat un colocviu care a omagiat personalitatea celei care a fost vocea emblematică a „Europei libere” şi a exilului românesc.
Prof.univ. Antonio Patraş a schiţat un profil al Monicăi Lovinescu, insistând pe importanţa pe care autoarea Undelor scurte a acordat-o criteriului etic, în timp ce în ţară criticii generaţiei ’60 încercau, pentru a scoate literatura de sub presiunea ideologiei de partid, să impună primatul esteticului. Este principalul motiv pentru care cronicile Monicăi Lovinescu reprezintă o adevărată istorie alternativă a literaturii române.
Au urmat trei comunicări susţinute de cadre universitare tinere, care au impresionat plăcut prin coerenţa argumentaţiei şi prin originalitatea unghiului de vedere. Lidia Iacob a vorbit despre posteritatea critică a Monicăi Lovinescu, oprindu-se îndeosebi la studiul pe care i l-a consacrat recent Angela Furtună. Loredana Opăriuc a comentat extraordinarele scrisori pe care Ecaterina Bălăcioiu le trimitea fiicei sale, de care se ştia despărţită pentru totdeauna, chiar dacă mai găsea resurse psihice să spere, iar Emanuela Ilie s-a ocupat de literatura ficţională a Monicăi Lovinescu, atestând o vocaţie pe care scriitoarea a reprimat-o pentru a se consacra activităţii de critic literar şi de comentator al situaţiei politice şi culturale din ţară. În sfârşit, Cristian Livescu a evocat vizita pe care soţii Ierunca au efectuat-o acum două decenii la Piatra-Neamţ, vizită care, adaug eu, trebuia să se continue printr-o întâlnire la Iaşi cu studenţii, numai că Biroul Senatului Universităţii a interzis întâlnirea, sub pretextul – cusut cu aţă albă – că în instituţiile de învăţământ nu se face politică. De parcă soţii Ierunca ar fi venit atunci la un miting electoral…
Sensul ultim al acestor manifestări omagiale a fost de a arăta că Monica Lovinescu a rămas un reper moral de o verticalitate exemplară. N-a cedat nici când regimul de la Bucureşti a şantajat-o odios, aruncându-i în închisoare şi asasinându-i mama. A avut, drept compensaţie, bucuria de a trăi prăbuşirea comunismului şi de a i se recunoaşte meritul că a fost unul dintre artizanii ei.
