Ce este un acord de asociere cu Uniunea Europeană, ce implică, avantaje şi eventual dezavantaje aduce partenerilor? Şi de ce creează atâtea tensiuni între ţările Parteneriatului Estic şi Rusia, respectiv, între Rusia şi Bruxelles? Întrebări la care răspunde corespondentul Europei Libere la Bruxelles, Rikard Jozwiak.
Acordul de Asociere este principalul instrument al Uniunii Europene pentru a aduce ţările Parteneriatului Estic mai aproape de standardele europene. Are patru capitole generale: politică de securitate şi comună, justiţie şi afaceri interne, acordul de liber schimb (aprofundat şi cuprinzător/ DCFTA) şi ultimul, care acoperă o serie de subiecte cum ar fi mediul, ştiinţă, transport şi educaţie.
Diferenţa între ce negociază ţările Parteneriatului Estic şi ce a negociat Uniunea Europeană cu alte ţări nemembre, este Acordul de liber schimb. Când semnează tratatul, ţările Parteneriatului se obligă să adopte o serie de legi europene care reglementează comerţul, protecţia consumatorului şi mediul înconjurător. Ţările care semnează Acordul de liber schimb se obligă să adopte, în decurs de zece ani, circa 350 de legi ale Uniunii Europene.
Pe de altă parte, primesc acces la o piaţa cu 500 de milioane de consumatori şi cu un Produs Intern Brut cumulat de aproape 13 miliarde de euro. Prin comparaţie, uniunea rivală, cea vamală dominată de Rusia, are numai 170 de milioane de consumatori şi un PIB cumulat de 1 miliard 400 de milioane de euro.
Odată semnat, cât de repede întră în vigoare Acordul de Asociere?
La summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius, numai Ucraina ar urma să semneze Acordul de asociere, Republica Moldova şi Georgia îl vor parafa. După semnare, acordul trebuie ratificat de toate cele 28 de ţări membre ale Uniunii Europene, un proces care poate dura ani de zile. În aşteptare, sunt puse în aplicare, temporar, părţi ale acordului cum ar fi Acordul de liber schimb: imediat ce ţara semnatară din Parteneriatul Estic ratifică acordul (DCFTA) şi acesta este aprobat şi de Parlamentul European.
Ce se întâmplă dacă Ucraina nu semnează acordul de asociere? Teoretic, dacă nu este semnat la Vilnius, acordul poate fi semnat mai târziu, cu ocazia oricărei reuniuni ministeriale. În practică însă, dacă ratează momentul Vilnius, planurile Ucrainei de a se apropia de Uniunea Europeană vor fi îngheţate, pentru multă vreme. Aflat la Kiev, pe 14 noiembrie, emisarul special al Uniunii Europene, polonezul Alexander Kwasniewski avertiza că ar putea fi vorba de o amânare de ani de zile.
Republica Moldova şi Georgia au încheiat negocierile în iunie, respectiv, iulie şi, după ce parafează Acordul de asociere la Vilnius, ţelul lor va fi să semneze acordul până în septembrie 2014, astfel ca să intre în vigoare la începutul lui 2015.
Negocierile între Uniunea Europeană şi ţările Parteneriatului Estic nu au fost uşoare, fiecare ţară având interesele şi agenda sa. Aşa că tensiunile şi controversele erau dinainte programate.
În cazul Moldovei, singura controversă a fost legată de dorinţa Chişinăului de a obţine regimul liberalizat de vize pentru spaţiul Schengen. Şi, pe 15 noiembrie, a primit o promisiune fermă din partea Comisiei Europene.
Georgia a insistat pe problema integrităţii teritoriale, ţinând cont de problemele pe care le are cu regiunile separatiste Abhazia şi Osetia de Sud, aflate sub influenţa directă a Rusiei. Georgia a fost preocupată ca tot textul Acordului de asociere să reflecte ideea de integritate teritorială. A reuşit parţial, mai puţin decât ar fi vrut.
Şi pentru amândouă, Republica Moldova şi Georgia, a fost important ca acordul să explice modul în care va fi aplicat în regiunile separatiste: Transnistria, Abhazia şi Osetia de Sud. De exemplu, prevederile acordului de liber schimb se vor aplica numai în cazul companiilor care lucrează după standardele europene.
După semnarea Acordului de asociere, când ar putea să apară perspectiva aderării la Uniunea Europeană? În principiu, Acordul de asociere nu promite admiterea în UE. Cu atât mai puţin un calendar al posibilei integrări. Dar nici nu exclude posibilitatea.
Acordul oferit Parteneriatului Estic este, din acest punct de vedere, mai puţin atractiv decât cel oferit ţărilor din Balcanii de Vest, care au primit o promisiune fermă de integrare. Dar mult mai avantajos decât acordurile încheiate cu Maroc sau Tunis, care exclud clar posibilitatea integrării.
Iar o promisiune este exact asta, o promisiune: Croaţiei i-au trebui 12 ani de la semnarea Acordului de asociere până a fost admisă în Uniunea Europeană. Turcia a semnat acordul în 1962. Nici astăzi nu este membră a Uniunii.
Şi care va fi statutul Armeniei, Azerbaidjanului şi Belarus?
Azerbaidjanul mai are de negociat, în principiu, încă un an acordul de asociere care însă nu cuprinde şi acordul de liber schimb pentru că nu este membră în Organizaţia Mondială a Comerţului.
Armenia a optat în ultimul moment pentru Uniunea Vamală dominată de Rusia, aşa că, la Vilnius, tot ce s-ar putea întâmpla este să semneze o declaraţie politică despre continuarea cooperării cu Bruxellesul în toate domeniile.
Belarus este deja în Uniunea Vamală. Tot ce poate obţine este schimbarea fundamentului juridic care stă la baza relaţiilor sale cu Uniunea Europeană. Astăzi, aceste relaţii sunt încă reglementate de un acord încheiat de Uniunea Europeană cu fosta Uniune Sovietică.
