Eu: Staţi! Cine sânteţi? Ce vreţi de la mine? Opriţi-vă! De ce? De ce mi-aţi aruncat laţul pe gât? Unde mă trageţi? Unde vreţi să mă duceţi? Staţi!
Omul cu cagulă nr. 1: Destinul! Este destinul tău.
Eu: Care: destin? Pentru ce: destin? Eu nu sânt... Eu nu sânt...
Omul cu cagulă nr. 1: Tu! Tu! Tu eşti Autorul? Nu Tu ai ieşit din groapă?
Eu: Nu! Nu sânt Eu Autorul. Autorul a rămas acolo. Eu – m-am separat, Eu m-am separat de El! Eu nu sânt Autorul! Iar voi, voi cine sânteţi?
Omul cu cagulă nr. 1: Ţi-am spus: destinul! Aşa că urmează-l în linişte şi nu fă gălăgie.
Omul cu cagulă nr. 2: Volentem ducunt fata...
Omul cu cagulă nr. 3: ...Nolentem trahunt!
Femeia cu cagulă: Hi-hi-hi! Hi-hi-hi!
Omul cu cagulă nr. 1: Tu să taci, fa! Că nu despre tine-i vorba. Nu despre fată! „Fata” înseamnă cu totul altceva în latină. E vorba de destin! Şi tu, proasto, ţi-am spus să taci din gură! Să nu-ţi aud gura!
Femeia cu cagulă: Hi-hi-hi! Hi-hi-hi!
Eu: Ce-i? Cum? Unde? Unde mă târâţi? Mă târâţi... ca pe un... ca pe un...
Omul cu cagulă nr. 1: Nu te târâm – Tu singur mergi. Vezi? Numai cât ţi-am pus laţul pe gât şi... mergi! Vezi cât de înţelept eşti? Şi raţional...
Eu: Dar... dar... Scoateţi laţul! Scoate-mi-ţi-l! De ce mi l-aţi aruncat pe gât?
Omul cu cagulă nr. 1: Ăsta este destinul tău – nu ţi-am spus? De-sti-nul tău! Cel pe care, ca om înţelept, trebuie să-l urmezi! Şi acum, ca să nu zici că noi te ducem de gât, spune: încotro aveai de gând să te îndrepţi? Încotro să mergi... Pentru că eşti liber a-ţi urma calea. Noi, însă. N-o să-ţi luăm laţul de pe gât – laţul o dată pus, este laţul tău! Noi, pur şi simplu, te însoţim, te însoţim din toate cele patru părţi, ca nu cumva să te atace cineva prin întunericul acesta al pădurii. Că aici sunt tot felul de vagabonzi, boschetari, boschetari-bomji, ucigaşi, criminali, indivizi porniţi pe jafuri şi răutăţi...
Eu: Eu... Eu sunt aşteptat... aşteptat acolo, sus, pe culmea dealului. Sânt aşteptat acolo. Acolo am pornit – acolo vreau să ajung!
Omul cu cagulă nr. 1: Acolo ai să ajungi. Acolo mergem. Dacă ai ruta d-tale, urmează-ţi ruta. Noi mergem, dar din laţ nu te lăsăm. Pentru că trupul este al tău, iar sufletul este al nostru!
Eu: Aşa? Cum adică: sufletul al vostru? Şi trupul al meu?
Omul cu cagulă nr. 1: Cred că-ţi dai prea bine seama că... a venit ora. Este, după cât ştiu, ultima oră a zilei d-tale de naştere. Şi-n această oră urmează să-ţi faci totalurile, să-ţi clarifici ce-ai fost pe lumea asta, ce-ai făptuit şi ce meriţi să ai la capătul acestei zile!
Eu: Dar voi, voi cine sânteţi? Voi puteţi să-mi spuneţi... Aaa! Iată că ne-am urcat ceva mai sus, aici e ceva mai multă lumină... Ei bine, dar voi păreţi a fi oameni, dar nu aveţi chipuri de oameni! Voi sânteţi nişte umbre! Voi... voi... nu cumva veţi fi nişte stafii?
Omul cu cagulă nr. 1: Nu. Nu suntem stafii – sântem oameni! Sântem oameni ca toţi oamenii. Numai că ne-am pus aceste cagule pe faţă ca să nu fim recunoscuţi. În caz dacă ne întâlnim cu nişte persoane nedorite, să nu ne recunoască... Că, de! oraşul ăsta este destul de mic şi se poate întâmpla să dăm în cale peste nişte cunoştinţe şi n-am vrea să avem probleme după aceea.
Eu: Bine, bine, dar... dar, totuşi, cine sânteţi? De unde aţi apărut?
Omul cu cagulă nr. 2: De unde am apărut?
Omul cu cagulă nr. 3: De unde am apărut?
Oamenii cu cagulă tustrei: Noi de-muuuult te pândiiiim! De mult te aşteptăm! Însfârşit, ai ieşit astăzi la plimbare şi ai venit direct în mâinile noastre! În braţele noastre. În plasa noastră ai căzut. Că dacă rămâneai acasă, în bârlogul d-tale, fie în librăria de la colţ, poate că ne scăpai şi de data asta.
Eu: Deci, voi, voi sânteţi duşmanii mei? Voi, voi mă vânaţi? Deci, voi... voi vreţi... Ce vreţi voi de la mine?
Omul cu cagulă nr. 1: Ceea ce vrem noi îţi vom explica în curând când vom ajunge acolo, pe culme, acolo unde zici că eşti aşteptat. Pentru că nu vrem să-ţi întrerupem itinerarul pe care ţi l-ai programat de dimineaţă şi pe care itinerar îl cunoaştem foarte bine: banca făcută dintr-o bârnă, stejarul din marginea pădurii, pârâiaşul, pe urmă poiana...
Eu: Da, poiana! Dar acolo... acolo a rămas Autorul, iar Dvs, adică voi, adică voi... cine-ţi fi, voi credeţi că Eu sânt Autorul. Nu! Nu! Nu! Eu nu mai sânt! Eu m-am lepădat! Eu m-am separat! Eu... m-am despărţit de Autor! Eu nu... nu mai sânt – Eu sânt simplu Eu! Eu sânt... Eu sânt Eu! Eu şi numai Eu! Eu n-am nimic... Eu, Eu, Eu sânt cu totul altul decât cel care credeţi voi. Dacă aveţi nevoie de Autor, duceţi-vă să-l căutaţi în groapa din poiană că el a rămas acolo!
Omul cu cagulă nr. 1: Nu... Nu ne duci d-ta cu preşul. Să nu crezi că... Nu, asta n-o s-o creadă nimeni. Încă ai să dai seama pentru toate cele ce-ai făptuit în viaţă.
Eu: Da, da, da! Dar Eu ce-am făptuit? Eu n-am făptuit nimic?
Omul cu cagulă nr. 1: Nu, nu... Iată, în această o oră şi ceva cât a mai rămas din ziua d-tale o să vedem: ce ai făptuit şi ce n-ai făptuit. Deci, continuăm drumul în tăcere până acolo, sus pe culme şi după aceea vedem cum derulăm procesul mai departe.
Eu: Care: proces? Ce: proces?
Omul cu cagulă nr. 1: Cum, dar nu ai pornit încă de dimineaţă să faci totalurile vieţii d-tale? Nu ai vrut să pui pe cântar tot ce-ai făptuit în lumea aceasta până astăzi? Şi iată ai hotărât ca să-ţi limpezeşti acest lucru în orele în care le ai... în ora pe care o mai ai din ziua de naştere?
Eu: Dar... Eu... Eu... Nu! Eu m-am răzgândit! Eu deacuma nu mai sânt acela... Eu nu sânt Autorul! Eu sânt Eu şi numai Eu... numai Eu!
Toţi cei trei cu cagule (cu o singură gură, cu o singură voce): Nu! Nu ne duci pe noi cu preşul! Las-că te ... dezghiocăm noi până-n maduva oaselor şi atunci o să vedem cine eşti, cine-ai fost şi... ce reprezinţi în clipa de faţă! Şi ce ai de gând pe viitor?
Eu: Dar nu am de gând nimica pentru viitor! Eu...Nu...Nu...Eu sânt Eu, numai: Eu! Eu unul singur... Nu, nu, nu! Eu n-am nimic cu Autorul! Eu m-am separat de el, m-am distanţat, m-am lepădat!...
Omul cu cagulă nr. 1: Tăcere. Linişte. Mai avem puţin şi ajungem pe culme, acolo unde spui că eşti aşteptat. Acolo vom decide ce vom face, ce vom întreprinde în continuare. Nu avem timp de pierdut. Este ora 11 fără 15. Într-un sfert de oră ajungem pe culme, după care... Ne mai rămâne o oră, o oră de dezbateri.
Eu: Care: dezbateri? Ce: dezbateri? Vreţi să-mi dezbateţi plămânii? Vreţi să mă snopiţi în bătăi?
Cei trei cu cagule (cu o singură gură îzbucnesc în hohote de râs): Ba nu! Ba nu!Deloc – nu! Fii pe pace – noi nu suntem nişte ghiogari, nişte ciomăgari, ci vrem să vedem ce-i cu sufletul d-tale. Să vedem care este starea d-tale interioară, ca să ne clarificăm. Pentru că, după cât am înţeles, ai încercat să o cotigeşti din faţa acestei probleme pe care tu însuţi ţi-ai pus-o încă de dimineaţă, ca să te clarifici.
Eu: Dar nu! Nu Eu, nu Eu am pus-o, nu Eu am formulat această problemă. A formulat-o un altul care se numeşte Tu!
Omul cu cagulă nr. 1: Care: Tu? Cine: Tu!
Eu: Dar am avut un Tu. Exista şi un Tu, în afară de Eu care sânt Eu şi numai Eu. Am avut şi un Tu! Dar Eu l-am expulzat din mine, m-am îndepărtat, că nu mai era chip să fac un pas, nu mai era chip să respir o clipă! L-am expediat acolo, sus, pe culme, să mă aştepte până vin Eu ca să mă lămuresc cu El.
Toţi cei trei cu cagule (cu o singură gură voce) : Aşa! Foarte bine! Mergem acolo sus, pe culme să-l găsim pe acel Tu care te aşteaptă şi acolo vedem ce-i de făcut.
Omul cu cagulă nr. 1 (de unul singur): Mergem. Mergem. Iată, mai evem o sută de paşi... Da, aicea e locul cel mai înalt de pe colină. Da, se vede acolo o lespede de piatră între doi copaci înalţi. Da, la cea lespede de piatră ajungem şi ne oprim. Pare-se, se zăreşte acolo o umbră... Da, acela poate fi chiar Tu al d-tale!
Eu: Poate, poate! Dar el nu are umbră!
Omul cu cagulă nr. 2: Cum: n-are umbră? Toate pe lumea asta au o umbră!
Omul cu cagulă nr. 3: Ha! Dar nălucile se poate întâmpla să nu aibă umbră!
Femeia cu cagulă: Hi-hi-hi! Hi-hi-hi! Chi-chi-chi! Chi-chi-chi!
Omul cu cagulă nr. 1 (drastic): Tăcere. Linişte. Să nu-ţi aud gura, fa! Să nu-ţi aud gura, fa! Că nu e vorba despre tine, năluco! E vorba despre o nălucă reală, adevărată! Tu eşti o nălucă, dar nu eşti adevărată. Tăcere. Doar ţi-am spus: Să-nu-ţi-aud-gu-ra! Să-nu-ţi-aud-gu-ra!
Tu: Aaaa! Ce bucuros sunt că-ai veniiiit! Deacuma pierdusem orice speranţă să te mai văd! Pe unde mi-ai umblat atâta? Unde-ai zăbovit aşa mult? Că doar ai promis să vii rapid, fără întârziere şi te-ai reţinut aşa de mult. Uite că au trecut orele, una după alta, orele au trecut şi eu stau singur şi te aştept!
Eu: Ah, nu mai spune! Nu mai ştiu: nici ce-i cu mine, nici ce sânt... Uite, am fost... am avut imprudenţa să te expediez. Am rămas de unul singur şi am trecut prin atâtea – vai!
Tu: Care: atâtea? Ce: atâtea?
Eu: S-au revoltat personajele mele pe care le-am adunat eu şi le-am organizat acea Magnifică Paradă şi mi-au făcut o judecată!...
Tu: Ce fel de judecată?
Eu: M-au pândit într-o poiană şi mi-au... mi-au tras un perdaf! M-au făcut trădător, că m-am dezis de ele, le-am lăsat de izbelişte... Că degeaba le-am pus în mişcare, le-am adunat, le-am antrenat într-o activitate care le-a plăcut grozav de mult şi, deodată, primind refuzul de la Fundaţie şi de la Editură, m-am dezis cu atâta uşurinţă de ele...
Tu: Ei, şi? Personajele sunt produsul imaginaţiei Autorului, Autorul are dreptul absolut de a dispune de ele. Şi ce-i cu ele?
Eu: Ei, bine, dar să nu crezi că acestea au fost aşa, nişte personaje oarecare, obişnuite – ci nişte personaje foarte reale!
Tu: Cum, adică: reale?
Eu: Păi, cum? Eu tocmai mă plimbam prin pădure ca să mai trag aer curat, să mă relaxez, ele m-au aşteptat toate împreună în poiană, m-au înconjurat, mi-au dresat o judecată drastică şi m-au condamnat la moarte!
Tu: Cum: la moarte?
Eu: Da. M-au condamnat să fiu îngropat de viu!
Tu: Şi ai fost?
Eu: Da. Am fost. Mi-au săpat o groapă imediat cum au putut, m-au aruncat în groapă şi mi-au turnat ţărână deasupra...
Tu: Şi?
Eu: Şi, iată, numai graţie faptului că m-am dezis de cel ce am fost, de postura mea, de pieliţa de Autor, m-am separat de el şi am fugit, dar când să scap... să vin aici, alţii m-au găbuit...
Tu: Cim, adică, alţii?
Eu: Dar nu-i vezi? Pe ăştia patru! Cu cagule...
Tu: Ăştia patru? Şi ce-i cu ăştia patru? Îi văd, îi văd, dar credeam că sunt prietenii d-tale care te însoţesc! Văd că toţi sunt foarte tăcuţi. Şi merg la oarecare distanţă: la cinci paşi la stânga, la cinci paşi la dreapta, la cinci paşi înainte, la cinci paşi îndărăt şi te însoţesc. Îţi asigură securitatea ca nişte adevăraţi bodygarzi.
Eu: Da. Dar nu vezi că ei mi-au aruncat laţul pe gât? Şi unul ţine capătul celălalt al frânghiei? Că eu sânt prins în laţ acuma!
Tu: Aaaa! Stai-stai-stai! Să văd... Ia stai să pipăi cu mâinile... Aha. Acuma văd, chiar văd... Că aici este mai multă lumină... Când aţi venit voi nu se vedea, acuma văd o frânghie groasă detot! Pufoasă frânghie. Şi laţul este făcut profesionist... Ahaaa... Iată nodul, iată laţul, iată frânghia pusă pe gât, profesionist... Te-au prins bine!
Eu: M-au prins. Şi eu zic că: m-au prins, iar ei zic că eu singur am băgat capul în laţ!
Tu: Cum, adică ai băgat singur capul? Nimeni niciodată nu bagă capul în laţ singur!
Omul cu cagulă nr. 1: Hai, lasă! Lasă şi Tu, Tu! Tu, Tu, lasă – el recunoaşte că a băgat singur capul în laţ. Nu mai e nevoie să discutăm chestiunea asta.Acuma altă problemă/chestiune e la ordinea zilei!
Tu: Auzi, tu? Şi ce chestiune poate fi la ordinea zilei, dacă suntem în toiul nopţii? Degrabă se face miezul nopţii.
Omul cu cagulă nr. 2: Până la miezul nopţii mai este o oră şi jumătate, aşa că noi reuşim să... să... să-i facem procesul. Să desfăşurăm procesul.
Eu (supărat, indignat): Care: proces? Ce: proces? De unde: proces? De ce: proces? Auzi, tu? Proces!
Omul cu cagulă nr. 1: Da. Mai întâi să ne clarificăm, dacă realmente te-ai separat de ceea ce s-a numit Autor, de acea ipostază. Doi: să vedem ce e cu subiectele d-tale pe care le-ai propus în proiectul pentru Fundaţia SPONSOROS Moldova şi Editura PERI NOI, după care o să vedem, dacă e cazul să te absolvim de acele păcate sau – nu! Pentru că urmează să confruntăm, să colaţionăm subiectele respective, inclusiv cele cu sosia şi cu zombi... Dar mai ales cu zombi! Nemaivorbind de cele turnuri înalte fumegând în centrul oraşului... Şi cel cu catacombele subterane care străbat subsolul din centrul Chişinăului, din casa parlamentului până la Tiraspol şi dincolo la Odesa, cu eşire la mare...
Eu (indignat): Nici un fel de Odesa! Eu n-am spus despre Odesa! Eu am vorbit de... numai până la Tiraspol!
Omul cu cagulă nr. 1: N-ai spus? Da, nu ai indicat în proiect, dar te-ai gândit! Pentru că... urmând logica şi căile imaginaţiei creatoare nu se ştie dacă nu cumva ideea a pornit... a răsărit şi a pornit de la Odesa spre Chişinău, traversând subsolurile urbei Tiraspol... Iar d-ta ai inversat lucrurile, ca deobicei cum procedează autorii de opere de ficţiune. Ai inversat lucrurile, luând-o de la subsolurile Parlamentului din Chişinău spre Odesa...
Eu: Astea de-acuma sânt culmea... culmea... culmea fantasmagoriilor, scornirilor! Aşa ceva nici o imaginaţie nu poate pune la cale.
Omul cu cagulă nr. 2: Da? Crezi d-ta? Crezi că noi nu cunoaştem dedesubturile psihologiei actului de creaţie? Crezi că noi nu cunoaştem?... Încă o să vedem noi în decursul acestei ore sau... două câte-or fi, o să vedem noi cum şi în ce mod ai ajuns d-ta să plăsmuieşti asemenea fantasmogorii, cum le zici, pentru că... sunt adevărate fantasmogorii cele propuse în proiect... de carte best-seller de rezonanţă europeană/mondială. Să vedem noi ce reprezinţi d-ta propriu zis prin structura, prin esenţa fiinţei d-tale. Nu ceea ce ai inventat, scornit, născocit şi ai plăsmuit pentru un proiect! Să vedem ce reprezinţi d-ta...
Eu: Eu ce reprezint? Dar ce... ce... ce vă priveşte pe Dvs ce reprezint Eu?
Tu: Lento. Lento. Vezi că şi noi ne-am propus... ne-am propus tot această problemă, tot această chestiune s-o clarificăm. Uite că domniile lor au venit, s-au inclus în întreprinderea noastră şi... să vedem, să vedem: poate e cazul să dăm ascultare acestor... acestor voci.
Eu: Care: voci? Ăştia sânt nişte vlăjgani în carne şi oase. Ei nu sânt voci ca cele de mai nainte. Ăştia sânt vlăjgani! Ăştia m-au înhăţat cu laţul de gât, cu funia de gât şi mă duc ca pe un... era să zic: ca pe un viţeluş, dar nu mai merge – vârsta mea e mult peste cea a lui, mai corect ar fi: ca pe un... ca pe un bouţ, ca să nu zic: ca pe un bou! Mă duc, mă cară să mă judece!
Femeia cu cagulă: Hi-hi-hi! Hi-hi-hi! Bou-bouţ! Bou-bouţ! Viţeluş! Hi-hi-hi!
Omul cu cagulă nr. 1: Ţâst! Ţâst! Ţâst! Ce-i cu tine? Nu ţi-am spus să taci? Vrei să-ţi tai limba? Definitiv? Tu n-ai limbă! Ţâst! Ţâst! Ori ce: de-acuma vorbeşti cu urechile? Cu urechile în loc de limbă?
Eu: În fine, dacă aşa e situaţia şi dacă ziceţi că ăsta e destinul, atunci să-mi spuneţi: ce vreţi de la mine? Cine sânteţi voi?
Omul cu cagulă nr. 1: Dar ştii! Ţi-am spus deacuma de atâtea ori: noi suntem destinul tău. Şi am venit să ne răspunzi la următoarele întrebări: de ce? De ce?
Eu: Cum: de ce? Aici să vă răspund? Acuma?
Omul cu cagulă nr. 2: Dacă nu vrei aici, acuş te conducem la sediul nostru şi acolo vei răspunde.
Omul cu cagulă nr. 1: Da, colega. Hai să-l conducem acolo, unde avem aparatură specială de iluminat, pentru înregistrare, unde putem să fixăm toate depoziţiile lui. Aici, pe întuneric, chiar dacă se vede ceva, nu putem dresa un proces verbal în toată regula, acolo toate vor fi făcute după regulament, după tipic. Nu e departe, aici, la doar câteva zeci de paşi mai jos, mai la vale de această culme. Că tot vroia dl Autor să coboare spre Lacul al Doilea, spre coada lui, unde iarna îşi petrec timpul raţele sălbatice...
Eu: De unde aveţi ştire care era itinerarul meu?
Omul cu cagulă nr. 3: Noi ştim totul. Noi cunoaştem totul despre tine. Pentru că totul ce-ai văzut, ce-ai făcut, ce-ai gândit sau numai ai visat, noi ştim totul.
Tu: Da. Ei ştiu totul. Ei cunosc totul. Şi nu trebuie să te miri că ei cunosc totul...
Eu: De unde ar cunoaşte totul?
Tu: Gata. Am terminat-o, că nu mai avem timp. Timpul ne presează, ne presează dur. Trebuie să intrăm în ultima... în ultima etapă a acestei seri, a acestei ultime ore a zilei tale de naştere. Timpul nu îngăduie!