Prinşi de spiritul Crăciunului, demnitarii îşi fac tot felul de cadouri, unele unse cu miere, altele otrăvite. După ce şi-au indexat prin buget banii de buzunar de anul viitor, s-au cadorisit cu nişte modificări ale Codului penal numai bune să le protejeze corupţia şi să-i facă imuni la cercetările penale. Este vorba despre modificarea definiţiei conflictului de interese şi a celei de „funcţionar public”, două principii aflate în plexul solar al luptei anticorupţie. Lărgind şi strâmtând pe ici-pe colo cusăturile legislative, parlamentarii au reuşit să dea confort de Dorobanţi chiar şi zeghei de la Jilava.
Este o lege şchioapă pentru că politicienii nu s-au pus de acord cu a doua lege, a graţierii şi amnistiei. Dacă ar fi fost votate amândouă, corupţia redevenea funcţională şi-şi recăpăta imunitatea. Chiar şi-aşa, într-un picior, prevederile Codului Penal protejează jungla politică cu un cordon sanitar greu penetrabil. Direcţia Naţională Anticorupţie, rămasă peste noapte fără obiectul muncii, a avertizat că legea ar putea duce la achitarea corupţilor sau punerea în libertate a celor deja condamnaţi definitiv. Dar s-ar potrivi cu spiritul vremilor. La urma-urmei, dacă nemuritorul Adrian Năstase a fost invitat la tribuna oficială de Ziua Naţională şi este prezentat drept o victimă a destinului său de reformator politic, nu e de mirare că toţi corupţii partidelor se aşteaptă ca moşul să le pună în cizme sau sub pernuţa din puşcărie o amnistie selectivă, parcă pentru a demonstra că imunitatea este un pas decisiv către imortalitate.
Şi pentru că oamenii zilei nu vor să rescrie doar trecutele ci şi viitoarele dosare penale, PSD-istul Constantin Niţă a pus pe hârtie, încă de acum doi ani, o lege a lobby-ului discutată acum în regim de urgenţă. E o lege care, spun specialiştii, ar legaliza, în fapt, traficul de influenţă, nepotismul şi distorsionarea pieţelor. PSD-ul care şi-a întreţinut atmosfera de familie politică şi de interese cu ajutorul lobbyului, distribuind banii după cum îi cântau la ureche muzele şi sirenele partidului, este îngrijorat de soarta europarlamentarului Adrian Severin, surprins cu camera ascunsă în momentul în care promitea să susţină un proiect european, dacă primea un stimulent financiar corespunzător. Că mai toţi politicienii ar fi acţionat la fel o spunea Viorel Hrebenciuc astă-vară când se plângea că activitatea parlamentarilor poate fi considerată, în absenţa unei legi a lobbyului, o ţesătură de acte de corupţie şi de trafic de influenţă. E suficient să dai un telefon că se agaţă de firului lui toţi intermediarii, rudele şi clienţii partidului, părea să spună înalta faţă social-democrată. Deocamdată n-a fost să fie, proiectul a fost retrimis la comisia juridică. Este o bătălie pierdută, dar războiul continuă şi legea aşteaptă auspicii mai bune pentru a detartra conductele prin care vascularizează economia neagră din subteranele tuturor partidelor.
Cuplul PSD-PNL este tot mai disfuncţional iar proiectele lor de viaţă s-au separat. Fără mâna de ajutor dată simbolicei opoziţii parlamentare de liberali, tot mai plictisiţi şi iritaţi de tovarăşii lor de drum social-democraţi, eşecul legilor amnistiei, lobby-ului şi minelor ar fi fost de neimaginat. Chiar şi guvernul începe să-şi despartă apele şi portofoliile.
Daniel Barbu, fostul ministru al culturii propus de liberali, a câştigat o binemeritată pauză administrativă după ce a dat un vot de blam propriului guvern care, spunea el, ar fi investit mai mult în bolnavii de SIDA decât în bolnavii de Shakespeare. Nefericită lectură bugetară. Într-un proiect financiar al cifrelor mari şi beneficiilor mici, Daniel Barbu putea să dea vina pe banii vârâţi în buzunarul clientelei politice, pe miriadele de autostrăzi care continuă să străbată discursurile publice şi să consume bugetul naţional de credulitate şi răbdare, pe proasta sau corupta gestionare a banilor de cheltuieli, pe majorarea indemnizaţiilor şi beneficiilor financiare ale parlamentarilor, pe întreţinerea nepotismului de masă al partidelor de guvernământ. Ar fi putut fi indignat de angajările de la Institutul Cultural şi din alte instituţii ale statului, angajări făcute pe principiul incompetenţei şi al legăturilor de sânge politic. Dar fostul ministru şi-a dat cu greu demisia căci imunitatea i-a bătătorit ca tovalul-onoarea, obrazul şi moralul. S-a ajuns la demisie cu greu. Nu au fost suficiente ezitările în cazul Roşia Montană şi nici nepăsarea faţă de complexul sculptural brâncuşian din Târgu Jiu sau faţă de ruina din Mihăileni unde şi-a petrecut Enescu o parte din copilărie, nu a fost de-ajuns nici sărăcăciosul stand românesc la Târgul de carte de la Frankfurt (o prezenţă care a semănat, mai degrabă, a absenţă), deşi fiecare în sine ar fi putut fi un bun motiv de demitere sau de demisie de onoare.
Ne-am obişnuit demult cu această onoare asimetrică a demnitarilor români: cu cât eşti mai sus în ierarhie cu atât eşti mai imun la ruşine şi mai insensibil la onoare. Trebuie să fii preşedinte de ţară ca să rezişti votului de blam public, acuzelor de corupţie în cazul vânzării flotei şi al caselor luate abuziv sau efectelor secundare produse de boacănele familiei. Trebuie să fii premier pentru a rezista cu fruntea sus acuzelor de furt intelectual, trafic de influenţă şi clientelism. Trebuie să fii ministru pentru a rezista mai bine de jumătate de an cererilor de demisie, susţinând că sunt neîntemeiate pentru ca, în final, să cazi nu în groapa proiectelor abandonate ci în cea pe care ţi-ai săpat-o cu gura.
Însuşi Claudiu Săftoiu, fost consilier prezidenţial, şef de servicii secrete şi director general al televiziunii a muşcat din ţărâna înfrângerii zilele trecute. Deşi ar fi avut şi el un sac de motive pentru demitere, în principal de ordin moral, dacă ne gândim la modul discreţionar în care a plătit cu bani publici spaţii publicitare de partid şi de stat sau măcar la strania politică de cadre care a creat o ierarhie bazată în principal pe incompetenţă, directorul general a ieşit de pe micul ecran în urma votului politic, după ce raportul de activitate al Televiziunii Române a fost respins în Parlament. Ca şi ministrul culturii, directorul TVR a adunat o căruţă de alte motive de concediere. Cireaşa pe coliva fostei administraţii TVR a pus-o emisiunea de pe un post satelit în cadrul căreia a fost transmis un colind antisemit. Colindătorii l-au costat scump pe Claudiu Săftoiu, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării amendând Televiziunea naţională cu peste 10 mii de euro, o premieră senzaţională şi în direct care marchează tabloidizarea, „oteve-izarea” televiziunii lui Claudiu Săftoiu. Şi aici sunt banii dumneavoastră!
Un efect pervers al imunităţii este că-i face pe demnitari insensibili la problemele morale. Nemurirea duce inevitabil la moartea moralei şi a onoarei. Pentru a-şi păstra imunitatea şi a-şi conserva imortalitatea, mai-marii politici s-au izolat dincolo de meterezele Casei poporului şi se apără cu jandarmi de activiştii care sar gardul să le găurească terenul de golf în căutarea aurului de la Roşia Montană. Iar de electorat şi justiţie se apără cu ajutorul legilor. Acestea prevăd că demnitarii care primesc onorarii sunt, cu siguranţă, nişte oameni onorabili.
