TU: Am impresia că ziua ta de naştere s-a încheiat cu o farsă.
EU: O farsă? De ce: farsă?
TU: Păi, ce altceva ar putea să însemne dacă ţi-ai dorit ca tocmai azi adică ieri, că deacuma-i ieri! de ziua ta… să faci o plimbare… să uiţi de toate şi să… nu te deranjeze nimeni…. Să nu intervină nimeni şi nimic în toate ale tale şi… când acolo – atâtea surprize şi atâtea întâmplări neaşteptate!
EU: Da. Întocmai aşa a fost… Cum nici nu m-am gândit! Totul s-a răsturnat! Totul s-a întors cu talpele în sus!
TU: De bună samă! Tu primeşti refuzuri magistrale de la cele două instituţii la care ai făcut demersuri prin proiecte, ai ajuns să fii dezavuat/degradat de propriile personaje, la sfârşit îngropat în pământ, băgat în groapă şi dându-ţi-se ţărână deasupra şi… dacă era să accepţi destinul, acolo rămâneai şi nu se mai derulau şi celelalte întâmplări. Dar – nu! Te-ai răzvrătit împotriva propriului destin şi-ai ieşit! Te-ai zvârcolit, cu preţul dezicerii de autorul din tine, ai ieşit la suprafaţă… Te-ai zvârcolit şi ai spart greutatea de pământ de deasupra capului…
EU: Da. Şi nu ştiu de ce am făcut-o. Nu pot să-mi explic. Nu s-ar fi cuvenit. Trebuia să rămân acolo.
TU: Ha-ha-ha! Acum zici, după ce ai trecut prin ce a-i trecut! Dar de ce nu ai rămas acolo?
EU: Era mai bine să fi rămas.
TU: Şi iată, numai cum ai scos capul la suprafaţă şi te-ai scuturat de pământul din plete şi de pe haine, ai şi fost arcănit! Arcănit, pus laţul pe gât şi dus! Dus la judecată – la proces! Acela care a durat atât de mult şi care te-a secătuit, cu laţul de gât!
EU: Cu laţul de gât… De ce oare n-am fost ridicat ca să rămân acolo?
TU: Zici acuma, dar atunci sperai că o să scapi cumva? Că o să te reabilitezi?O să te justifici!
EU: Nici o clipă n-am sperat. Tu m-ai tot îndemnat să mă calmez, să nu-mi pierd cumpătul, să rezist.
TU: Am vrut să te pun la încercare. Şi am văzut că vrei să trăieşti. Cum: nici până acum n-ai înţeles că totul s-a încheiat cu o farsă?
EU: Da. O farsă. Toată viaţa este o farsă! Viaţa omului nu este decât o mare, maaare comedie! O mare, o maaare batjocură! Şi numai moartea vine să imprime un sens…
TU: Da. E o constatare profundă. Dar mi se pare că am mai… auzit-o sau am citit-o pe undeva.
EU: Nihil nuovo sul luna.Lucrurile acestea sunt cunoscute de când există această ingrată şi murdară fiinţă pe lume, care îşi zice: omul.
TU: Dar eşti prea pornit împotriva omului şi a lumii.
EU: Acum nici nu mai ştiu: ce e şi cum e?
TU: Şi? Zici că nu eşti de acord? Că… ziua ta de naştere s-a încheiat cu o farsă?
EU: Da. Sunt de acord. Dar oare ziua mea de naştere s-a încheiat?
TU: Mai ai unele îndoieli? Desigur că s-a încheiat!
EU: Dacă s-a încheiat, atunci ce valorează profeţia ta?
TU: Care: profeţie?
EU: Aceea pe care mi-ai formulat-o încă înainte de a începe ziua mea.
TU: Anume?
EU: Precum că ziua mea de naştere poate fi şi ziua morţii mele. Şi dacă zici că s-a încheiat, iată-mă viu şi teafăr încă! Şi acum este o altă zi!
TU: Te consideri: Viu? Viu şi teafăr? Am unele îndoieli. Şi apoi mi se pare că… nu în zadar te-ai băgat în lac şi te-ai îmbăiat. Asta poate fi baia de pe urmă! Căci ştiut este că… intrând în moarte omul trebuie să fie curat – şi la suflet şi trupeşte. Altfel nu poate…
EU: Da. Am simţit că trebuie să spăl de pe mine tot jegul care s-a adunat o viaţă. Şi iată, acum când m-am curăţat, când m-am luminat la trup am rămas gol, gol…
TU: Da! Şi trebuie să te bucuri! Trebuie să te consideri fericit, că eşti gol. Exact aşa cum ai venit pe lume, acum atâţia şi atâţia ani, la acea oră la care ţi-a fost dat să scoţi primul ţipăt… Cum a venit gol pe lume, aşa urmează omul să plece: gol din viaţa aceasta, din lumea aceasta…
EU: Dar aduţi aminte că marele înţelept a spus: Omul unde s-a născut, acolo să şi moară. Deci, unde a văzut lumina zilei, urmează tot acolo să se retragă şi să-şi dea sufletul… Şi iată, eu sunt departe de acel loc. Cum aş putea să-mi închei calea vieţii contra firii?
TU: Stai că încă nu e timpul trecut! Şi apoi încă nu se ştie ce va aduce clipa următoare?
EU: Dar ce ar putea să aducă? Ori viaţă, ori moarte!
TU: Desigur. Nici o îndoială! Ori viaţă, ori moarte!
EU: Nimic nou sub lună: cine naşte urmează să şi moară.
TU: Dar… acum… ce ai de gând să faci? Aşa gol cum eşti? Mi se pare că ai început să tremuri? Mi se pare că te-a luat frigul?
EU: Nu ştiu. Am strigat… Am strigat… Şi mă uit: poate s-o iau cumva pe după tulpinile copacilor… Să mă şupuresc… Şi în felul acesta, gol cum sunt să ajung până la bârlogul meu, acolo să mă strecor pe scară şi să urc sus, la garsoniera mea, la bârlogul meu…
TU: Dar cum ai să intri acolo? Dacă nu ai cheile? Nu ai cheile de la uşă!
EU: Da. Într-adevăr! Totuşi, voi încerca. Poate cumva… reuşesc? Ori forţez uşa. Sau cine ştie cum? Găsesc pe drum un cui, o sârmă, bag între uşori şi uşă şi-o deschid.
TU: Bine. Încearcă. La urma urmei nu este departe şi… E o oră târzie, trecut de miezul nopţii…
EU: Da. Demult trecut de miezul nopţii!
TU: Ba chiar aş crede că e aproape de ziuă.
EU: Aproape de ziuă?
TU: Nu auzi? În mahalalele metropolei au dat glas cocoşii!
EU: Cocoşii? Da… Cocoşii… Doamne, cântă cocoşii. Şi acolo, în sat cântă cocoşii… Doamne, cum aş fi vrut să mă văd astăzi acolo, în sat.
De ce n-am plecat acolo, în sat? De ce am rămas aici ca să trec prin cele ce am trecut, Doamne…
TU: De ce n-ai rămas la fundul apei? De ce nu te-ai lăsat cu o piatră… cu o piatră de gât?
EU: De ce? De ce? Pentru că…
TU: Pentru că trebuie să-ţi duci… să-ţi faci calvarul până la sfârşit. Iată, dar, că eşti gol, ce-ai să faci?
EU: Nu-mi rămâne nimic alta decât… să mă furişez pe după tulpinile copacilor, să ajung în marginea pădurii… Iată-mă în marginea pădurii… De aici traversez strada… Sânt de cealaltă parte… Acolo iar o iau pe marginea străzii pe după copaci, printre blocuri… Bine că-i noapte adâââncă! O noapte târzie şi nu e… nimeni… Aaa! Nişte tineri se plimbă! Şi acolo, sus, arde un bec!
Tinerii-fete, băieţi: „Uitaţi-vă! Uitaţi-vă! Un om gol! Umblă! Uitaţi-vă!” Ei, vezi? Vezi? Numai am încercat să mă apropii de casa mea şi… m-au şi văzut.
Tinerii: „Ura! Ura! Hai pe dânsul! Să-l prindem! Să-l prindem! Aista-i un om sălbatic! Poate-i un om sălbatic! Ura! Ura! Să dăm cu pietre-ntr-însul!”.
EU: Fug! Fug! Fug! Fug înapoi în pădure! Fug! Ei s-au luat după mine! S-au luat după mine! Nu! Nu! Nu! Vor să mă prindă!
TU. Iată, vezi? Te-au luat drept un satanist! Că numai aceia umblă nopţile şi joacă spectacolele lor macabre…
EU: Aaaa… Dar acum… Acum ce mă fac? Încotro s-o iau? Mi-e şi frrrig! Mi-e şi frrrică--mi-e şi frrrig!
TU: Uite-ncolo… Ei s-au dus… Au plecat… Uite, acolo, între blocurile astea, pe o frânghie cineva, o gospodină… a uitat un cearşaf! Vezi? Du-te. Furişează-te. Furişează-te…
EU: Da. Am înţeles. Aşa am să fac. Iată, mă furişez de la un pom la altul… Fug… Fug… Prin umbră, prin întuneric…. Nu ies în petele de lumină care cad de la bec, de la stâlp… Fug şi-haţ! Fug şi-haţ! L-am luat! Cearşaful… L-am zmuls! Ce bine! -Doamne, ce bine… ce bine… că cineva a avut atâta nepăsare, atâta neatenţie ca să uite pe noapte acest cearşaf!... Şi-i uscat! Mă învelesc… chiar dacă nu e bine uscat… Mă învelesc cu el… Da… Da…
TU: Ei, vezi! Acum ce-ai să faci?
EU: Acum ce-am să fac? Acum că m-am înfăşurat în el, acum nimeni nu mă va mai lua drept un om gol neruşinat – acum eu sunt un… un… un apostol…
TU: Ha! Apostol! Care, apostol? Nu există apostoli în lumea asta, în timpurile astea! Acum există numai stafii!
EU: Uite, o să merg de la blocul acesta până la celălalt, pe urmă e acolo o grădiniţă, pe urmă… pe urmă… Dar-stai! Sunt nişte dulăi! Uite-i m-au simţit! Vin după mine… Ha!...
TU: Nu! Nu le da atenţie. Dacă nu te sperii, câinii nu se iau după tine. Nu-ţi fac nimic – te lasă în pace.
EU: Aaaa… Nu-nu-nu… Mai bine merg de-a lungul pădurii, de-a lungul lizierei, pe partea asta de stradă, până ajung drept blocul meu şi… acolo o dată – tai la fuga şi ajung la scara mea… Şi acolo… Stai! Dar cine-i acesta?!
TU: Care: ăsta?
EU: Uite-l acolo! Vine spre mine. Vine un bărbat spre mine!
TU: Un bărbat? Ia stai… Într-adevăr! E un bărbat. Şi de ce te miri? Nu poate un bărbat să meargă pe partea cealaltă a străzii?
EU: Da. Sigur. O fi vreunul întârziat. O fi venind vreunul de la mândre. Dar nu asta e cauza surprinderii mele…
TU: Dar: care?
EU: Uite că el… seamănă cu mine! Uite la acest bărbaaat – este îmbrăcat în hainele mele!
TU: Cum: în hainele tale?
EU. Exact! Hainele mele! Acele pe care le-am dezbrăcat eu, când am intrat în lac să mă scald!
TU: Aşaaa! Ia să mă uit mai bine. Exact! Şi pantalonii îs de culoarea… ca a ta – culoarea pantalonilor tăi! Da… Şi cămaşa… cămaşa scurtă. Aşa… cu flori! Da… Şi centura e a ta… Să ştii că acesta ţi-a furat: hainele!
EU: Bine, mi-a furat hainele, dar el seamănă la chip cu mine! Uite, în bătaia felinarului se vede că are părul ca al meu, că are nasul ca al meu, că are urechile ca ale mele… Şi braţele tot aşa le poatră!
TU: Într-adevăr! Ăsta este sosia ta, bă!
EU: Exact! Îi el! Măăă! Tu eşti, măăă?!
BĂRBATUL NECUNOSCUT, DAR CUNOSCUT: Iaca măăăăi! Da eu te caut de cu sară şi abia amu te-am găsit! Unde mi-ai fost, măăăi?
EU: Tu?! Tu mă cauţi pe mine? Dar de ce mă cauţi tu pe mine?
BĂRBATUL CUNOSCUT-NECUNOSCUT: Păi cum? Dar a fost ziua ta, măăăi! Şi am venit să te felicit cu ziua ta de naştere şi am stat la… am bătut la uşa ta, la numărul 17 şi nu a răspuns nimeni!
EU: Tu au fost la… casa mea? Şi când ai venit?
BĂRBATUL CUNOSCUT-NECUNOSCUT: Aşa, pe la şase-şapte sara că n-am avut transport din sat pân-aicea şi… Abia am dovedit să vin, da tu nu erai acasă. Unde-ai umblat pân-acum?
EU: Eu unde am umblat – mă priveşte! Nu-i treaba ta! Eu am umblat – eu am umblat. Tu ce-ai venit? Ce cauţi?
BĂRBATUL CUNOSCUT-NECUNOSCUT: Eu pe tine te caut.
EU: Cum mă cauţi? Dar tu de ce mi-ai luat hainele? De ce mi-ai luat pantalonii? De ce mi-ai furat cămaşa când eu mă scăldam?
BĂRBATUL CUNOSCUT-NECUNOSCUT: Care: cămaşă? Ce fel de cămaşă? Nu ţi-am luat eu nici o cămaşă! Eu încă am venit să-ţi aduc ceva… un cadou, da o vecină mi-a spus că ai ieşit la plimbare şi eu… Te-am aşteptat pe bancă, în faţa blocului…
EU: Ia lasă, nu mă mai ameţi la cap! Că nu mă păcăleşti tu pe mine aşa! ia dă cămaşa . nu vezi că eu îs gol?!
BĂRBATUL CUNOSCUT-NECUNOSCUT: Cum: gol, dacă văd că eşti învelit într-un cearşaf?
EU: Ăsta nu-i cearşaful meu – ăsta-i… furat de la cineva… luat de pe o frânghie! Da tu mi-ai furat hainele! Tu mi-ai furat pantalonii când eu mă scăldam! Tu mi-ai furat cămaşa! Tu mi-ai furat sandaletele… Dă-mi cămaşa! Dă-mi sandaletele! Dezbracă-le tot amu!
BĂRBATUL CUNOSCUT-NECUNOSCUT: Cum să mă dezbrac, mă? Ce-i cu tine?! Ce: ai înnebunit? Te-ai ţicnit de tot? Aiestea-s hainele mele, aiştia îs pantalonii mei! Asta-i cămaşa mea! Asta-i tot al meu. Tu unde ţi-ai lăsat cămaşa ta? Ce-ai făcut?
EU: Cum: ce-am făcut? Eu m-am dus să mă scald, am pus hainele pe mal şi cineva mi le-a furat! Tu mi le-ai furat!
BĂRBATUL CUNOSCUT-NECUNOSCUT: Haaa! Eu ţi le-am furat… Da ce-mi trebuie mie cârpele tale?Am eu cârpele mele, destule…
EU: Dacă nu te dezbraci tot acuma, să ştii că te… că te… te distrug aicea! Repede dezbracă-te! Unu! Doi! Trei! Uite, vezi? Iau piatra asta: dacă nu te dezbraci – te trăsnesc în creştet şi – gata! cu tine!
BĂRBATUL: Cum? Da de ce să mă trăsneşti? Ce ţi-am făcut eu? Eu am venit să-ţi aduc veşti din sat, da tu vrei… tu eşti împotriva mea…
EU: Veşti mi-aduci din sat? Care veşti mi-aduci din sat?
BĂRBATUL: Ştii că ţi-a ars casa?
EU: Care: casă?
BĂRBATUL: Casa ta a ars.
EU: Când a ars?
BĂRBATUL: Ieri… Asară…
EU: Cum: a ars?
BĂRBATUL: Aşa… A luat foc şi – a ars! Şi până oamenii au dat… au încercat s-o stingă, ea a ars – şi gata!
EU: Şi a ars detot?!
BĂRBATUL: Da! N-a mai rămas nimic!
EU: Ha! Spui minciuni! Nu poate să ardă casa mea! Casa mea nu arde niciodată! N-are ce să ardă acolo?
BĂRBATUL: A ars – parcă-ţi spun că a ars! A văzut toată mahalaua! Jumătate de sat!
EU: Dacă ar fi fost să ardă casa mea eu simţeam. Casa mea nu poate să ardă! Chiar de era să se întâmple astă nenorocire, eu imediat visam! Chiar şi treaz fiind – visam! Pentru mine casa este tot ce este pe lume mai sfânt!
BĂRBATUL CUNOSCUT-NECUNOSCUT: Apăi… te-am amăgit! N-o ars casa. Da te-o prădat. Ţi-o prădat-o…
EU: Cum: Mi-o prădat-o?
BĂRBATUL: Apu… o spart uşile, ferestrele… nu ştiu cum o intrat şi… O pârjolit tot… O căutat…
EU: Ce-au căutat?
BĂRBATUL: Cum: ce-o căutat? Bani! Aur! Covoare! Scumpeturi! Odoare!
EU: Care: odoare? Ce fel de odoare? N-am eu odoare! N-am nimic. Am câteva laiţe, câteva scaune… Şi cărţi pe care le-am dus acolo şi care le-am adunat… Altceva n-am nimic!
BĂRBATUL CUNOSCUT-NECUNOSCUT: Apă… te-o prădat. Te-o prădat şi eu am venit să-ţi spun că… Deacuma iară trebuie puse la loc ferestrele, uşile… Pentru asta trebuie bani… Eu tot am avut grijă, da deamu nu mai am bani – n-am nimic.
EU: Tu! Tu! Tu de ce mă amăgeşti? Tu de ce? Tu de ce spui una şi apoi spui alta? Tu ce-ai venit? Ca să mă înveninezi mai rău? Tu nu vezi. Tu nu vezi… Tu nu vezi că eu am fost prădat de haine şi nu ştiu cum să ajung acasă? Şi ce să fac? Şi cum să… Tu de ce îţi baţi joc de mine?
BĂRBATUL: Da tu cum ţi-ai bătut joc de mine? Toată viaţa! N-am avut niciodată nici o îndreptare! Toată viaţa ai fost… ai fost deasupra mea! Toată viaţa m-ai strâns de gât, m-ai înăduşit! Mi-ai furat chipul, mi-ai furat numele, mi-ai furat sufletul! Mi-ai furat liniştea, mi-ai furat tot!
EU: Ba tu mi-ai furat! Tu mi-ai furat chipul! Tu mi-ai furat liniştea… Şi acum vii şi mă… şi mă otrăveşti şi-mi faci… Când eu sunt în starea asta de nu mai ştiu ce-i cu mine! Vezi pietroiul ista? Acuş te trăsnesc în frunte!
BĂRBATUL: Numai să încerci! Uite – vezi? Am şi eu un pietroi… Că de când îmblu pe aici şi… aştept şi caut, mulţi golani am văzut şi toţi vroiau să mă agăţe… Eu numai le arătam pietroiul ista şi ei îndată fugeau… Se temeau…
EU: Şi tu ai un pietroi?! Şi tu umbli cu „cheatra-n sân”? Să-ţi arăt eu! Ia dă!dezbracă hainele! Dezbracă cămaşa! Dezbracă pantalonii!
BĂRBATUL: Ha! Na! Nu pune mâna pe mine! Nu pune mâna pe mine!
EU: Ba am să pun! Ba am să-mi scot hainele! Cum să ajung eu acasă? Hainele! Dă hainele?
BĂRBATUL: Tu du-te! Să nu mă agăţi! Să nu pui mâna pe mine!
EU. Ba am să te trăsnesc! Şi – o dată îl trăsnesc! Îl trăsnesc! Şi-l trăsnesc aşa de bine la ureche, că el – cade! Cade-buf! la pământ. Şi atunci văd că-i curge o… băltoacă neagră din gură… Se vede la lumina felinarului de sus. Atunci eu zic: Doamne, dar ce-am făcut? Doamne, uite, că acum am omorât om!Om cu mâna mea am omorât! După atâtea morţi pe care le-am comis, acum am omorât pe… pe… pe văru-meu… pe ruda mea. Doamne, dar de ce a venit el la mine? De ce trebuia să vină el acum? De ce n-a stat acasă, acolo-n sat? De ce trebuia să vină să-mi aducă veşti aşa de triste. Ca mi-a ars casa, că mi-a fost prădată casa, că au fost rupte uşile, sparte ferestrele?... Doamne, ce să fac eu acum? Uite, uite, pentru asta… pentru asta am rămas eu cu zile, ca să mai fac la urmă o moarte de om?!
TU: Da. Iată: Ţi-ai omorât sosia. Acum ai rămas de unul singur. Şi… ia să răspunzi: Cum ai să… cum ai să dai seama… cum ai să dai seama în faţa propriei conştiinţe şi a lumii şi a oamenilor că ai omorât om?
EU: Dar el de ce s-a băgat? Dar el de ce m-a tulburat? Dar el de ce m-a răscolit? Dar el de ce… de ce?
TU: Tu acum… tu acum… tu acum ce-ai să faci? Ai să te duci să te denunţi… să te autodenunţi la poliţie?
EU: Eu nu! Nu! Eu nu ştiu… Eu nu ştiu ce să fac… Eu, uite… Eu îl iau, îl iau de subţiori… Îl car şi-l duc până… până pe malul lacului şi acolo îl arunc în lac!
TU: Da. Văd că într-adevăr aşa faci. Şi ai să-l poţi târî pân-acolo?
EU: Iată, îl târăsc, îl târăsc, că nu-i departe – vreo douăzeci de paşi – îl duc şi-l arunc şi… şi… Când or să-l găsească o să creadă lumea că el s-a înecat! Atâţia oameni doar se îneacă! Atâţia oameni îşi curmă zilele! Ei, şi încă unul a mai fost!
TU: Şi moartea asta cui ai s-o mărturiseşti? Şi când ai s-o mărturiseşti? Dacă tu… tu… tu nu o să mai ai timp s-o mărturiseşti? Pe celelalte patru morţi şi celelalte păcate ai avut răgazul şi ocazia şi te-ai spălat de ele, dar acum moartea asta… pentru ce ai mai făptuit încă o moarte pe care nu mai ai timp s-o… s-o ispăşeşti?
EU: Dar de ce nu am timp? De unde ştii tu că nu am timp?
TU: Eu ştiu. Ştiu.Şi mai ştiu că trebuia ca tu să fii în locul lui acum la sfârşit, dar s-a întâmplat iarăşi invers. Tu trebuia să fii cel doborât cu piatra în tâmplă şi cărat şi aruncat în lac. Dar s-a întâmplat invers! De ce?
EU: Nu ştiu. După atâtea morţi nu ştiu. Dar încep să mă gândesc că este atât de puternic răsădit în om instinctul vieţii încât este gata să omoare şi pe fratele său şi pe tatăl său şi pe maică-sa numai să rămână el în viaţă!
TU: Numeşti tu asta om? Ce: acesta poate fi considerat om?
EU:Dar ce este omul? Dacă nu o fiară? Cea mai cruntă, cea mai nemiloasă şi mai sângeroasă fiară! Şi a dovedit-o pe parcursul secolelor şi mileniilor…
TU: Dar umanismul? Dar dragostea de om?
EU: Vai! Mă faci să râd! Care: dragoste de om? Care: umanism? Toţi cei care au strigat: iubeşte-ţi aproapele, l-au urât pe aproapele lor! Toţi cei care au strigat: umanism! Au mers contra omeniei! Şi numai cei săraci cu duhul, şi numai cei oropsiţi au fost oameni cu adevărat şi au înţeles durerea celuilalt şi a lumii întregi. Eu…
TU: Şi tu? Tu ce-ai spus în cărţile tale? Ce-ai vrut să spui prin cărţile tale? Nu asta ai vrut? Ca să… ca să ne fie milă de celălalt, ca să trăim durerile celuilalt?
EU: Da. Am vrut, dar n-am reuşit să fac nimic. Lumea merge din ce în ce mai rău… şi mai sălbatecă… şi mai trist… uite, fata asta traficata…
TU: Ti-ai adus aminte de fata traficată! Tu, în starea ta – gol cum eşti, cu cearşaful pe tine… ca o haimana, ţi-ai adus aminte de fata traficata!
EU: Da. Mi-am adus aminte, pentru că
în acea garsonieră erau aduse fetele de la ţară care erau pescuite-ţinute săptămâni, închise, pe urmă transportate clandestin în Europa!
TU: În Europa, da? Fetele noastre în Europa?
EU: Da. Fetele noastre în Europa! Frumuseţea Moldovei, frumoasele Moldovei sunt duse în Europa ca să fascineze Europa, să vadă Europa ce fete frumoase şi dulci avem!
TU: Şi? Ce ai tu cu treaba asta?
EU: Iată asta-i faima noastră! Iată asta-i faima noastră în Europa! De-altfel, de ce să ne mai mirăm dacă acea Europă frumoasă care a fost sedusă de Zeus de pe litoralul nordic al Africii, Zeus care s-a transformat/ s-a preschimbat într-un taur şi a luat-o pe spatele lui, a trecut Mediterana şi a dus-o acolo şi a iubit-o… apoi Europa de unde îşi trage numele dacă nu tot de la acea fată? Şi atunci dacă fetele noastre se duc în Europa nu tot se duc ele fiind fascinate de acel taur care le aşteaptă acolo?
TU: Uite ce paralele? Uite ce analogii faci1 Nu cumva vrei să deduci de aici că Europa n-ar fi decât o cutră, o prostituată dacă primeşte pe frumoasele noastre fete şi le transformă în prostituate?
EU: Cam aşa! Cam aşa este, domnul meu. Domnule tu! Şi acum lasă-mă în pace să mă duc să mă odihnesc, că sunt completamente epuizat!… Merg… Merg… iată, bine că mi-am acoperit goliciunea… Bine că am scăpat de acea povară şi nimeni n-o să ştie că am fost doi… că am fost doi pe lumea asta… Exact la fel: şi la chip şi la nume şi la suflet şi la trup şi la toate!
TU. De unde? Cum: să nu ştie? Dacă de acasă, de la familia lui, o fi ştiind că a plecat la tine?
EU: N-au decât să ştie! N-a ajuns la mine – n-a fost la mine! Nu l-am văzut. Nu mi-a furat hainele. Nu l-am… nu l-am… nu l-am întâlnit! Nu ne-am luat la harţă… Nu ne-am bătut… Nu l-am lovit! Nu l-am cărat eu şi l-am aruncat în apă!
TU: Tot ce spui la modul negativ va să fie întors la modul pozitiv! Şi totul se va afla. Şi totul se va dezlega. Şi totul se va vădi!
EU. Nu-mi pasă! Eu acum mă duc acasă! Să mă odihnesc… Iată-mă, trec strada, dau colţul blocului… Un bloc – al doilea – al treilea… Am urcat pe scară… Dar! Dar?Dar cum să deschid uşa? de ce n-am cerut cheile de la el? de ce nu l-am scotocit prin buzunare? Că el dacă a luat hainele mele trebuie să fi fost şi cheile în pantalonii lui! Cum am să deschid eu uşa? A, nu! Stai să caut o sârmă… ceva… poate reuşesc să deschid. Dacă nu – forţezi! Ce sunt uşile la garsonierele astea? Nişte uşi de carton! Aşa… încetişor… să nu mă vadă cineva… deacuma… degrabă-s zorii zilei… Trebuie să fie târziu detot… Ziua mea s-a dus, s-a duuus – şi eu am rămas în viaţă1 Şi iată, profeţia ta nu s-a realizat…
TU: Eu n-am spus la modul categoric. Eu am spus: se poate întâmpla… să fie şi ziua morţii tale.
EU: Şi iată că n-a fost! Eşti un fals profet. Eşti un fals profet şi mai mult să nu te aud! Piei! Piei! Piei din mintea mea! Piei din auzul meu! Piei!
TU: Adio! Adio! Am plecat. te-am lăsat.
EU: Aşa. Bine. Şi acum… Ahrrr! Dar uşa este descuiată! Dar uşa este descuiată! Cum: eu n-am încuiat uşa când am plecat? Nu se poate! Ţin minte cu certitudine că am încuiat-o! Dar nu cumva a intrat cineva în absenţa mea? Haaa! Aşaaa?... Stai… încetişooot… aşaaa… deschid… apăs clanţa… deschid… Ah! Trage rece… Trage un vânt… ce să fie? Nu cumva sunt ferestrele deschide? Fereastra deschisă?... Aaaa… Stai… Stai… Aşa, încet… încet… Dacă aş avea o brichetă s-o aprind… Dacă aş avea nişte… De unde brichetă? De unde chibrituri? Dacă eu… dacă eu n-am haine pe mine? Uite, la comutator… Trec… fac un pas… doi… Găsesc comutatorul – ţac! şi am aprins lumina! Am aprins lumina… în coridor… Aaahhh! Dar ce-i cu… ce-i cu salteaua mea? Am lăsat-o pe jos, dar acum-i aruncată într-o parte! Ah! dar uşa de la baie de ce-i deschisă? Aaaa! S-au prăbuşit toate pachetele! S-au desfăcut! Au crăpat! Au curs volume peste volume! Ahhh, stai! Să merg în cameră să văd… Şi-n bucătărie la fel – pachetele de cărţi s-au desfăcut! S-au prăbuşit! Au curs cărţi pe jos! Nici nu mai poţi să treci! Iii! Şi-n cameră la fel: toate pachetele, toate stocurile de cărţi, de volume de cărţi… au fost sfâşiate! Rupte! Aaaa… Cineva a fost aici! Cineva a fost şi a făcut dezastrul acesta! Stai, stai! Dar: cine? Cine putea să vină? Şi ce vroia să caute să găsească? Şi ce-a căutat? Ooo… Oooo… Şi ferestrele-s deschise! Aaaa, ce-i asta? Cărţi! Cărţi! Cărţi! Iată, iată volume! Iată, filozofii lumii! Iată literatura universală! Clasicii universali… Iată, iată encilopediile pe jos! Toate scotocite, aruncate, azvârlite… Vrafuri! Vrafuri! Aaaa… Să mă caţăr să văd, să ajung… dar cum să mă caţăr dacă aici e ca un… munte, ca o… o avalanşă de cărţi!? Oooo, gata! Ce ameţeală m-a apucaaat… Doamne, Doamne! Cine a fost? Cine a fost? ce-au căutat ei aicea? Aaa… să ştii că ei au fost! Ei cei doi când au plecat şi au venit dulăii în locul lor! Ei au venit şi au scotocit! Ei au căutat bani, aur, dolari...De unde aur? De unde bani? De unde dolari? Şi-au bătut joc de munca mea. De cărţile mele… Ha-ha-ha! Şi-au bătut joc…
TU. Da. Ei au fost. Ei şi-au bătut joc de munca ta de-o viaţă, de cărţile tale pe care le-ai adunat şi de care… la drept vorbind, de care nici nu mai ai nevoie!
EU: Tu? Iar ai apărut? Dispari! Piei din mintea mea! Piei din ochii mei! Piei din auzul meu!
TU. Ha-ha-ha! Nu vezi farsa? Că s-a terminat totul cu o farsă? Acum te-ai convins o dată în plus?
EU: Bună farsă! Care farsă, dacă am omorât om? Dacă am ucis om? Aaaa, pe văru-meu…
TU. Pe sosia ta ai ucis-o! El a vurt să te omoare pe tine, dar l-ai omorât tu pe el. Acum… acum tu urmează să plăteşti pentru asta!
EU. Eu? Cum? Cum să plătesc?
TU: Gândeşte-te. Nu e nimic mai simplu. Ba foarte simplu! Adu-ţi aminte, adu-ţi aminte ce-a spus un mare autor orb care visa ca Paradisul… visa paradisul drept o mare bibliotecă… Nu este acesta paradisul tău? Toate volumele astea, miile tale de volume pe care le-ai stocat tu şi pe care le-au răvăşit aceia care au căutat bani – aur – dolari…
EU: Da. Acel mare orb mai spunea că Universul însuşi este o bibliotecă. Că totul în lumea asta este carte…
TU: Şi atunci… Şi atunci ce mai vrei? Ai avut cărţi, ai citit cărţi, ce-ţi mai trebuie? Nu mai ai nevoie să citeşti! Ai citit destul. Şi mai ales păcatul tău cel mare este că ai vrut să scrii… Ha-ha-ha1 Să adaogi şi tu.. să adaogi şi tu palidele tale scrieri la marea literatură a lumii…
EU: Da. Ai dreptate. Am visat să scriu o carte care să devină un best-seller, care să…. cutremure… să străbată… să circule prin toată Europa... prin toată lumea şi… iată… şi iată cu ce m-am ales…
TU: Dar nu cumva îţi imaginezi că ai putea face concurenţă acestei biblioteci pe care ai acumulat-o tu şi în care acum stai şi te îneci şi păşeşti ca prin nişte… prin nişte nămeţi, ca prin nişte mlaştini prin aceste cărţi… Păşeşti încolo, păşeşti încoace ca un nebun! Ridici o carte, o deschizi, o amiroşi, aproape că ai vrea s-o şi guşti, s-o lingi şi iar te apucă nebunia şi tu… tu… Ce-ai să faci?
EU: Ce am să fac? Nu pot nimic alta să fac decât să dau foc… să dau foc la toată această… la tot acest vraf de cărţi… să dau foc! Dar unde, unde să găsesc un chibrit? Oooo! Tu n-ai un chibrit?
TU: Sigur că chibrituri sunt în bucătărie pe masă. Poţi să te duci…
EU: Te rog, adu-le tu încoace.
TU: Poftim. Ţi le dau. Şi ce ai să faci?
EU. N-am să fac nimic. Pur şi simplu am să… am să… am să scapăr un chibrit şi am să-l arunc într-un loc, am să scapăr alt chibrit şi am să-l arunc în alt loc…
TU: Nu. N-o să ardă. Pentru că e prea compactă hârtia… Mai trebuie să mai torni şi nişte… nişte combustibil… dacă ai ceva nişte… nişte gaz… nişte benzină…
EU: Da, da! Era pe undeva nişte benzină… Mi-a adus cineva cândva pentru podele… să fac frecţie la parchet… N-am mai reuşit… Şi mai era încă ceva… acolo, nişte inflamabil care…
TU: Aşa. Aşa.Ia şi stropeşte…
EU: Iau şi stropesc.
TU: Stropeşte bine! Aşa, prin colţuri, pe acolo, pe acolo… Pe la bucătărie, pe la baie…
EU: Da, da! Mulţumesc. Bine că ai revenit că eu n-aş fi ştiut ce să fac. Acum mă îndrumezi, mă ajuţi… Bine, mulţumesc… Îţi sunt foarte recunoscător…
TU: Aşa… Aşa… Şi acum… acum scapără un chibrit şi-l aruncă aicea. Scapără al doilea chibrit şi-l aruncă dincolo… Scapără al treilea chibrit şi aruncă-l acolo şi – ai să vezi ce frumoasă va fi lumea! Şi tu te cuulci… frumooos… în mijlocul cărţilor taaale şi te odihneşti.
EU:Şi eu mă cuuulc… liniştiiit şi frumooos în mijlocul cărţilor meeele şi mă odihnesc… să dooorm… să dooorm… dooorm… Aud cum ia foc… cum limbile de foc se fac tot mai lungi tot mai înalte cum fumul se propagă pe la fereşti...am să las-ba nu!N-am să las! Am să închid uşa bine pe dinăuntru, am să pun cârligul… lanţul! nu cumva să vină cineva să mă încurce! da! Da! Da! Numaidecât! Mă duc repede… Pun cârligul! Pun lanţul! Şi mai pun şi… pun şi un scaun, aşa un… pun cu peria ca nu cumva să vadă cineva şi să vină şi să încerce să stingă… Nu-nu-nu! Ce bine se aprinde! Ia foc! ce cald se face! Vai! Şi eu mă încălzesc… Ce bine, ce bine se încălzesc…Mi-a fost frig ,aşa, fără haine..Fără haine,dar acuma mă încălzesc...Ce bine, ce bine se încălzeşte... Aaa! Ce frumooos! Şi eu… şi eu încep să devin uşooor, uşooor… Încep să mă înfierbânt… încep să… Aaa… Acum chiar dacă mă frige un pic eu o să mă cuuulc şi… focul o să aaardăăă împrejurul meu şi… eu o să mă încălzesc şi sufletul meu o să se înalţe la ceruri…
