Mi se pare că unul dintre cele mai bizare şi halucinante evenimente ale anului 2013 a fost recenta luptă din Parlament dintre deputaţii Marian Lupu şi Grigore Petrenco. Secvenţele cu cei doi deputaţi păreau decupate dintr-o gală de box pînă în clipa în care şi alţi parlamentari au intrat în luptă. Atunci boxul a degenerat într-o îmbrînceală ordinară din stradă.
Fireşte, asemenea meciuri de box nu sunt o noutate. Şi în iulie 2013 am văzut, în Parlament, îmbrînceli, fluierături, gesturi copilăreşti-penibile. Dar introducerea zgomotoasă a domnului Şelin în Parlament nu a fost oare o bizarerie? O altă gală parlamentară de box a fost în noiembrie 2012. Avem de-a face, prin urmare, cu nişte reflexe vechi, cronice. Şi ele te pun pe gînduri.
Am spus, acum cîteva luni, că aceste bizarerii din Parlament mă fac să-mi imaginez cum ar fi muncit deputaţii bătăuşi în alte domenii. Mi-i imaginez îmbrăcaţi în salopete de muncitori, în halate albe de medici. Mi-i imaginez prăşind pe ogoarele patriei, luptînd cu incendiile devastatoare, învăţîndu-i pe elevii unui sat uitat, plecînd, pe post de gasatarbeiteri, în Italia, măturînd prin parcuri şi deşertînd gunoiul din tomberoanele curţilor noastre. Cum oare s-ar fi descurcat ei în situaţiile sus-pomenite? E greu de spus.
Dar am impresia că ei nu-şi prea doresc joburile de mai sus. Nu pentru asta au ajuns ei în Parlament, ci pentru ca să se simtă mult mai confortabil. E mult mai fain să şezi în jilţurile Parlamentului şi să conduci o ţară în derivă. Şi chiar dacă te mai invită un coleg-deputat la un meci de box, situaţia ta e oricum mai simpatică decît a pensionarului flămînd sau a gasterbeiterului care discută cu copiii prin skype. Merită şi box să faci de dragul jilţului. Pentru că – e limpede – boxul din Parlament nu se organizează în interesul cetăţenilor…
