Linkuri accesibilitate

Freedom House: Moldova rămâne în grupul ţărilor parțial libere


Într-un nou raport, Freedom House scrie că, la scară globală, pentru al optulea an la rând, drepturile și libertățile democratice s-ar fi aflat în declin.


Moldova a primit două note 3 la cele două criterii după care se face clasamentul Freedom House: 3 la libertăți politice și tot 3 la libertăți cetățenești. Scorul Moldovei, considerată țară parțial liberă, este egal cu acela de anul trecut. Pentru comparație, România, țară liberă, are două note de 2. Iar Ucraina, țară tot parțial liberă ca Moldova, a luat-o în jos la „libertăți politice”, unde a primit anul acesta notă mai proasta ca anul trecut.

De altfel, tocmai faptul că Moldova, ca și Georgia, nu au coborât față de anul trecut îi face pe autorii raportului Freedom House să numească cele două state „licăriri de speranță” într-un spațiu eurasiatic marcat mai ales de declinuri. În dreptul Moldovei și Georgiei se mai amintește că ambele au parafat în 2013 acorduri de asociere la UE, în timp ce Ucraina a amânat semnarea acordului.

În raportul Freedom House este menționată printre „teritoriile disputate” și Transnistria, despre care se precizează că nu este liberă – în vreme ce una din regiunile separatiste ale Georgiei, Abhazia, este clasificată drept „parțial liberă”.

Raportul critică pe larg și aspru evoluțiile din Rusia, spunând că regimul președintelui Vladimir Putin și-a continuat tendința antidemocratică pe plan intern și internațional. Sunt menționate campaniile împotriva minorităților sexuale și imigranților, precum și consolidarea controlului statului asupra presei.

Autorii scriu că regimul lui Putin a făcut o serie de „manevre oportuniste” pe plan internațional, de pildă în chestiunea siriană, dar și pe plan intern, de pildă eliberarea unor cunoscuți deținuți politici, ca să deturneze criticile la adresa Moscovei înaintea jocurilor olimpice de iarnă de la Soci.

Arch Puddington
Arch Puddington
Arch Puddington, vicepreședintele secției cercetare la Freedom House, a declarat Europei Libere că manevrele lui Putin nu au putut ascunde caracterul autoritar al regimului lui: „Rusia este cea mai mare putere din regiunea ei și se află în declin de când a devenit Putin președinte în 2000. Declinul s-a accelerat când a revenit la președinție și a început oprimarea sistematică a societății civile, a opoziției politice, a ceea ce a mai rămas din presa independentă. Percepem toate aceste evoluții ca foarte negative și considerăm Rusia una din cele mai autoritare puteri ale lumii”.

Puddington și-a exprimat de asemenea îngrijorarea față de evoluția Ucrainei. Expertul a spus că de când a venit la putere la Kiev Viktor Ianukovici Ucraina a intrat în declin, inclusiv în anul trecut:

„Suntem foarte îngrijorați și de evoluțiile actuale din Ucraina, ca și de faptul că guvernul Statelor Unite nu a protestat destul de ferm împotriva politicilor conducerii ucrainene”, a spus Puddington.

La scară globală, raportul Freedom House scrie că pentru al optulea an la rând drepturile și libertățile democratice s-ar fi aflat în declin, cel mai lung din cele patru decenii de când face asemenea clasamente.
  • 16x9 Image

    Mircea Ţicudean

    La Europa Liberă sunt din 1993. Am lucrat mai întâi în secția pentru România, la Programul Internațional, apoi la emisiunea radio pentru R. Moldova, cu o întrerupere de 2-3 ani în care am fost în slujba departamentului de training al Europei Libere, unde am fost și director interimar o perioadă. Începuturile jurnalistice au fost concentrate pe critica literară și actualitate culturală. În prezent, domeniile predilecte sunt progresul social (drepturile minorităților, egalitatea de gen, echitatea socială), prevenirea catastrofei climaterice etc.

Previous Next

XS
SM
MD
LG