ONG-urile se bucură peste tot in Europa, sub o formă sau alta, de finanțare de la stat. Nicăieri însă ele nu intră în aceeași categorie, sau împart același buget, cu cultele.
Intr-o țară precum Belgia, de pildă, un ONG poate primi de la stat pînă la 85% din finanțarea unor proiecte. De asemenea, in multe țări instituții precum Loteria Națională primesc anumite scutiri de impozite dacă finanțează operațiuni și activități ale unor ONG-uri recunoscute.
La fel e încurajată, pentru a ieși din domeniul ONG-urilor și al religiilor, participarea financiară și fiscală a cetățenilor la subvenționarea artelor. Franța și Belgia au introdus un sistem, numit englezește tax shelter (protecție fiscală), prin care o persoană civilă, sau o întreprindere, poate investi o sumă în producția unui film, deducând din impozite 150% din acea sumă și având garanția că va recupera cel puțin 90% din sumă.
Asta înseamnă că cineva care investește 10.000 de euro în producția locală a unui film poate deduce 15.000 din impozite și are garanția că va recupera 9.000, dacă nu chiar 10.000, cât fusese participarea.
Dar, in majoritatea țărilor Europei occidentale, și dintotdeauna de la al Doilea război mondial încoace, donatorii privați către orice soi de ONG și-au putut deduce donațiile din impozite. Pe lângă intervenția sa directă, pe bază de proiecte și subvenții punctuale, statul mijlocește și între particulari sau întreprinderi și ONG-uri pentru ca acestea să poată primi finanțare direct de la cetățeni, fără intermediari, într-un cadru în principiu foarte strict reglementat.
Incă o dată, aici nu intră cultele religioase, iar în majoritatea țărilor donațiile către biserici nu sînt exonerate de impozit. Nici nu s-ar putea altfel, cultele religioase având, ele însele, un statut diferit de la o țară la alta. Țările scandinave au în general o religie națională —cea luterană—; unele țări catolice practică concordatul, iar altele sînt total laice, religia ținând exclusiv de sfera privată.
Statutul bisericii variază astfel foarte mult de la o țară la alta, în vreme ce ONG-urile au, mai peste tot, un statut similar care nu are nimic de-a face cu cel al cultelor.
--------
În Republica Moldova, o taxă voluntară prin care să fie susţinute organizaţiile neguvernamentale, prin vărsarea a 2 % din impozitul pe venit al cetăţenilor în contul unei organizaţii la alegere, în loc să bucure aceste organizaţii, s-a transformat într-un mare motiv de indignare.
Cauza nemulţumirii este includerea, printre potenţialii beneficiari, şi a cultelor religioase, în condiţii privilegiate pentru cele din urmă, aşa cum afirmă secretarul general al Consiliului ONG-urilor, Antoniţa Fonari:
“În document este specificat clar că banii vor merge la organizaţiile non-comerciale de utilitate publică şi la cultele religioase. Deci, noi, ONG-urile, va trebui să facem dovada că suntem de utilitate publică, să fim verificaţi suplimentar, iar biserica – nu. Pentru că la noi se porneşte de la ideea că ONG-urile, chipurile, spală bani, iar biserica este, chipurile, sfântă.”
Criticii deciziei pretind că, adoptând la sfârşitul anului trecut în mare grabă şi lipsă de transparenţă legea, parlamentarii au substituit de fapt cu biserica beneficiarii sprijinului financiar al cetăţenilor pentru care au luptat ani de zile organizaţiile neguvernamentale. Substituţia ar fi devenit posibilă, crede Antoniţa Fonari, graţie unui lobby exercitat de doi deputaţi ai puterii, dar şi cunoscuţi activişti religioşi, liberal-democraţii Valeriu Ghileţchi şi Veaceslav Ioniţă. Cei doi neagă şi spun că biserica este peste tot în lume sprijinită prin taxe, iar caracterul benevol al acesteia va pune ONG-urile într-o concurenţă sănătoasă, atât între ele însele, cât şi cu biserica.
Veaceslav Ioniţa: “Am impresia că toţi acum se axează nu pe faptul că, în sfârşit, vom avea o sursă suplimentară ca să rezolvăm problemele cetăţenilor, cât pe nu cumva cineva să ia toţi banii şi ei să nu aibă acces la bani. Chiar îmi pare rău. M-am uitat pe toate ţările unde există acest drept al cetăţeanului de a direcţiona anumiţi bani, peste tot este şi biserica.”
Valeriu Gileţchi: “Biserica sau organizaţiile obşteşti nu sunt decât un instrument. Ele nu sunt beneficiare ale acestor fonduri, cetăţeanul este. Şi ele vor intra într-o competiţie sănătoasă prin care vor demonstra cetăţeanului că pot folosi banii lui mult mai eficient decât o face statul. Şi slavă Domnului că s-a produs, s-a adoptat această lege pe care o vedem în ţările UE, un mecanism care poate încuraja şi societatea civilă, şi biserica să se implice în acţiuni de caritate. Prin această isterie s-ar putea să dăm un semnal greşit.”
Peste 90 la sută din cetăţenii moldoveni se declară creştini ortodocşi, aşa că mai există şi importante temeri că tocmai biserica ortodoxă va fi cea favorizată. Din nou Antoniţa Fonari:
“Problema e cu organizaţiile mici din teritoriu pentru care aceşti 2 la sută erau o şansă. O organizaţie de asta mică va trebui să se contrapună pentru aceşti 2 la sută cu biserica.”
Iată replica deputatului Valeriu Ghileţchi:
“Există aici un mic risc. Dar ar fi o iluzie să crezi că oamenii automat ar fi dat la ONG-uri chiar dacă nu era inclusă biserica. Pentru că, fiind benevolă taxa, oamenii vor da-o doar din convingere. În lege lipseşte elementul de constrângere.”
Cea mai mare nemulţumire este legată totuşi de lipsa de transparenţă care ar fi însoţit, spune secretarul general al consiliului de ONG-uri, momentul adoptării normei. Legiuitorii se apără şi spun că erau constrânşi de împrejurările fireşti unui sfârşit de an şi de aceia nu au avut timp pentru noi dezbateri cu societatea civilă. Mai productivă ar fi acum, potrivit deputaţilor, o discuţie serioasă pe marginea regulamentului în baza căruia se va pune în aplicarea legea. Oricum, nimeni nu se aşteaptă ca în primul an de funcţionare a mecanismului, cetăţenii să verse prea multe fonduri în conturile acestor organizaţii. Tocmai acesta este motivul din care Ministerul Finanţelor, foarte reticent la început, a acceptat într-un final fără mari ezitări introducerea normei.
