Platforma informaţională „Promis.md”, aşa cum sugerează denumirea, va monitoriza îndeplinirea cu bună credinţă a promisiunilor lansate de oamenii politici din Republica Moldova. Portalul este creaţia Asociaţiei pentru Democraţie Participativă „ADEPT”, iar invitata Europei Libere de astăzi este experta organizaţiei, Polina Panainte. Polina, pentru a limpezi tabloul în ochii cititorilor, să le explicăm, întâi de toate, ce şi-a propus Asociaţia pentru Democraţie Participativă „ADEPT” în momentul în care a schiţat portalul „Promis.md”?
Polina Panainte: „Deci, prin intermediul portalului „Promis.md” „ADEPT” şi-a propus cel puţin două lucruri: unu, să responsabilizăm politicienii în faţa cetăţenilor, ca să ţină cont de promisiunile, declaraţiile pe care le fac zi de zi. Doi, să creăm o comunitate de cetăţeni care sunt responsabili, care iau decizii bine informate şi care ştiu să reacţioneze constant şi adecvat la activitatea politicienilor.”
Europa Liberă: Cum anume încercaţi să responsabilizaţi, mai exact, politicienii, dacă ne referim la prima parte a răspunsului?
Polina Panainte: „Acest scop propunem să îl materializăm prin monitorizarea zilnică a activităţii şi performanţei politicienilor. O echipă de experţi monitorizează zilnic diferite surse mass-media, colectează declaraţiile politicenilor care sunt ulterior filtrate printr-un şir de criterii ce, până la urmă, formează ratingul politicianului şi arată pe cât de mult declaraţiile pe care acesta le face sunt coerente, pe cât de originale sunt, dacă promisiunile pe care le face sunt realiste şi, respectiv, dacă sunt îndeplinite în termenii pe care acest şi-i propune.”
Europa Liberă: Acestea sunt şi criterii de filtrare pentru crearea profilului fiecărui partid sau politician?
Polina Panainte: „Sunt diferite criterii pentru diferite tipuri de evenimente. Pentru declaraţii sunt separat şi pentru promisiuni sunt, din nou, separat. Este o metodologie destul de inovativă şi complicată în spatele acestui portal, dar ce ne-am propus noi este ca, în final, să avem un produs uşor de utilizat pentru cetăţeni, un produs prietenos, care să permită cetăţeanului să observe simplu care este legătura şi care este performanţa zi de zi a politicenilor, fiindcă noi, ca oameni, avem tendinţa să uităm uşor cine şi ce a promis şi nici nu avem mult timp să înţelegem care este performanţa reală a unui politician, respectiv ne lăsăm uşor influenţaţi de ce spune X sau Y într-un anumit moment, chiar dacă poate declaraţiile lor nu au nimic cu realitatea.
Aici, „ADEPT” încearcă să umple un gol, să vină în faţa cetăţenilor, în faţa mass-mediei, cu un produs care le va permite uşor să vadă care este tendinţa şi care este performanţa politicianului, nu doar în ultima săptămână, dar în ultimile luni, în ultimul an şi, eventual, mulţi ani înainte.”
Europa Liberă: Polina, spuneai devreme că veţi monitoriza şi evenimentele care au loc în ţară. Cum veţi selecta evenimentele astfel încât să nu fiţi acuzaţi de unii politicieni că aţi ales o întâmplare care a favorizat un politician sau, din contra, a defavorizat pe altul?
Polina Panainte: „Într-adevăr, evenimentele sunt foarte importante şi anume ele sunt cele care determină, într-un final, atitudinea cetăţenilor faţă de un partid sau altul. Din acest considerent noi am fost foarte vigilenţi când am elaborat metodologia în aşa fel încât evenimentele să fie reflectate într-o manieră foarte obiectivă şi să permită acoperirea unui şir cât mai larg de evenimente, dar din diferite surse.
Vreau să subliniez faptul că atunci când platforma „Promis.md” va fi complet funcţională, adică în câteva săptămâni, aceasta va permite cetăţenilor să încarce evenimente singuri. Deci, va fi interactivă şi va permite şi simpatizanţilor partidelor poltice, dar şi cetăţenilor obişnuiţi, să ne propună nouă evenimente pe care să le monitorizăm şi să le includem în baza de date pentru a fi monitorizate ulterior.
Tot cetăţenii vor avea posibilitatea să adauge şi declaraţii, promisiuni, pe care poate noi nu reuşim să le observăm, fiindcă surse mass-media sunt multe, declaraţii se fac multe. Se apropie campania electorală, deci aşteptăm un val mare de promisiuni şi evenimente, respectiv, mizăm şi pe ajutorul cetăţenilor să ne ajute să facem platforma cât mai obiectivă, cât mai largă şi cât mai echidistantă.
Europa Liberă: Din câte înţeleg, cetăţenii pot intra şi astăzi pe această platformă, or eu, ieri seara, chiar am navigat pe ea...
Polina Panainte: „Da, noi ieri am lansat platforma oficial, dar ea nu este complet funcţională. La moment, pe site, puteţi vedea doar patru evenimente politice care au avut loc în ultimul trimestru al anului 2013 şi reacţiile politicienilor pe marginea acestor evenimente. Noi ce am lansat este doar conceptul şi ca mass-media, cetăţenii, politicienii să vadă cam ce ne propunem noi şi cam cum o să arate produsul când va fi finalizat. Sperăm că acest lucru va fi cât de curând posibil, dar pentru moment, într-adevăr, pot fi văzute ratingurile care reies şi din Barometrul de Opinie Publică, dar şi care sunt influenţate de monitorizările pe care noi le facem şi notele pe care le acordăm politicienilor.”
Europa Liberă: Polina, din câte îmi dau seama, vă propuneţi, ca acest portal să devină o pârghie în mâna societăţii civile de responsabilizare a politicienilor. Însă, influenţa unei pagini de internet se calculează în vizite sau accesări. Cum vă propuneţi să stimulaţi cetăţenii moldoveni care or vor minuni peste noapte şi nu se implică în activități civice, or pe cei care consideră clasă politică coruptă și incapabilă şi, drept urmare se numără printre absenteişti în alegeri?
Polina Panainte: „Noi sperăm că acest site va fi un site care va încuraja participarea cetăţenească şi va încuraja cetăţenii să acceseze site-ul şi să vadă care este performanţa reală a politicienilor, ca în ziua alegerilor să ia o decizie informată, bazată pe nişte argumente justificate şi uşor de demonstrat.
Aici noi vedem şi o implicare mare a mass-mediei şi ne dorim o colaborare bună cu mass-media. Jurnaliştii pot prelua informaţia de pe site-ul nostru, care este informaţie sintetizată, şi să o prezinte cetăţenilor într-o manieră care să crească participarea publicului şi interesul cetăţeanului faţă de evenimentele politice reale. Eu cred că cetăţenii R. Moldova sunt, totuşi, interesaţi de politică, poate mai puţin de analiza politică, dar încetul cu încetul sperăm să devină un site popular. Noi ne propunem activitatea acestuia să fie de lungă durată şi să o transformăm şi într-un instrument de educaţie civică. Lucrurile nu se schimbă uşor, peste noapte, dar sperăm în prezenţa unui instrument prietenos, util şi uşor de utilizat, astfel încât să crească interesul cetăţenilor faţă de politică.”
Europa Liberă: Deci, nu e întâmplătoare prezentarea şi lansarea acestui portal într-un an electoral?
Polina Panainte: „Absolut, nu. Într-adevăr, ne dorim ca site-ul să fie activ anume în perioada electorală, fiindcă în această perioadă se fac cele mai multe declaraţii şi cele mai multe promisiuni. Noi dorim să le adunăm, să le stocăm şi ca în următorii ani, până la sfârşitul mandatului Guvernului următor, să vedem în ce măsură aceştia s-au ţinut de cuvânt, în ce măsură evenimentele la care fac parte şi pe care ei le organizează sunt în conformitate cu programul de guvernare, pe cât de credibili sunt şi să oferim această informaţie cetăţenilor pentru a-şi putea face o imagine clară asupra politicienilor.
Urmează să vedem care va fi reacţia publicului faţă de acest site şi reacţia politicienilor, fiindcă chiar sperăm să fie un instrument de responsabilizare a politicienilor, a actorilor politici, ca aceştia să se abţină de la declaraţii demagogice şi de la declaraţii care nu sunt desprinse din realitate, şi să vină cu nişte mesaje pertinente, clare, în faţa alegătorilor. Să facă promisiuni care chiar sperăm că le vor îndeplini, spre beneficiul societăţii.”