Aşadar, alegerile pentru Parlamentul European vor avea loc pe 25 mai. Au rămas mai puţin de patru luni până la scrutin şi politicienii români par să aibă cu totul alte preocupări decât pregătirea acestor alegeri. Principalul partid de opoziţie, Partidul Democrat Liberal, traversează o gravă criză care pune sub semnul întrebării însăşi supravieţuirea lui. O serie de parlamentari democrat-liberali, cincisprezece la număr deocamdată, au trecut cu arme şi bagaje la o formaţiune nou înfiinţată, Partidul Mişcarea Populară, care îşi declară sprijinul necondiţionat pentru preşedintele Traian Băsescu. Dreapta este prin urmare profund divizată şi riscă să cunoască un nou eşec răsunător, după legislativele din decembrie 2012.
De partea cealaltă, indiferent dacă vor intra în campanie separat sau pe liste comune, partidele de la guvernare au toate şansele să obţină un scor mai mult decât confortabil. Succesul nu se va datora încă cine ştie căror opţiuni ideologice sau unor anumite poziţionări faţă de problemele cu care se confruntă astăzi Uniunea Europeană. Singura luare de atitudine vizibilă a social-liberalilor de la guvernare este lupta împotriva lui Traian Băsescu, luptă ce a căpătat de multă vreme un caracter obsesional. În acelaşi timp, Uniunea Social-Liberală încearcă să diminueze cât mai mult independenţa justiţiei şi să restrângă atribuţiile Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Isteria anti-Băsescu ţine loc, la partidele de la putere, de program electoral.
Cât priveşte majoritatea populaţiei, alegerile europarlamentare îi sunt, cu siguranţă, indiferente. Când jumătate dintre români îl regretă pe Ceauşescu şi consideră că era mai bine sub comunism, ne putem întreba câtă lume conştientizează cu adevărat implicaţiile apartenenţei la comunitatea europeană. Ca să nu mai spunem că mulţi politicieni, şi încă dintre cei mai importanţi, au avut în ultimii ani ieşiri pline de ţâfnă la adresa Uniunii Europene, stabilind un soi de echivalenţă aberantă între autorităţile de la Bruxelles şi Înalta Poartă otomană. În fine, parte dintre europarlamentarii care au fost investiţi la precedentele alegeri au eşuat într-un anonimat cvasi-total. Corneliu Vadim Tudor s-a remarcat prin scandalurile de la Bucureşti şi nu prin prestaţia de la Strasbourg şi de la Bruxelles, Renate Weber îşi petrece timpul vituperând împotriva lui Traian Băsescu la postul de televiziune Antena 3, de Dan Zamfirescu sau de Vasilica Viorica Dăncilă nu cred să fi auzit cineva. Şi nu trebuie să ne facem iluzii : pe listele pentru viitoarele alegeri vor apărea din nou personaje insignifiante, care văd în scaunul de europarlamentar doar o bănoasă sinecură, răsplată a fidelităţii lor faţă de partid.
