În ultimii ani problemele acute ale comunităţilor de romi, în general, şi mai ales a situaţiei lor etnico-sociale preocupă nu doar ziarişti sau politicieni, ci tot mai mult şi pe cineaşti. În cadrul Berlinalei au fost prezentate şi premiate, de-a lungul ultimilor ani mai multe filme care au abordat această temă.
Anul trecut filmul regizorului Danis Tanovici, „Un episod din viaţa unui colector de fier vechi”, a fost distins cu doi Urşi de Argint (obţinînd premiul special al juriului, cît şi cel pentru regie). Tot cu un Urs de Argint a fost distins, la ediţia festivalului din 2011, filmul „Numai vîntul”/„Csak a szél” al regizorului ungar Bence Fliegauf. Aceste două filme artistice au tematizat două aspecte diferite, primul situaţia socială deplorabilă din Bosnia, iar celălalt aspecte ale discriminării rasiale şi ale violenţei contra romilor din Ungaria.
Coproducţia româno-germană, intitulată „Pădurea e ca muntele, vezi?”, care a rulat în cadrul secţiunii „Forum”, este un documentar, realizat cu multă răbdare, siguranţă artistică şi cu o admirabilă
Filmul se întinde peste o lungă perioadă de timp, în care anotimpurile devin scena simbolică de desfăşurare a unor vieţi arhaice, prinse între neajunsurile post-comunismului, fatalism, resemnare, nostalgii abia estompate, legate de un trecut uşor idealizat, şi promisiunile escatologice şi fundamentaliste, propovăduite de un predicator adventist de ziua a şaptea.
Rareori reuşeşte un film să transforme adînca empatie a realizatorilor în imagini atît de convingătoare, însoţite de scene din viaţa cotidiană a romilor, fără să apeleze la clişeele curente sau la formule ale naturalismul militant. Cu siguranţă, acest film - „Pădurea e ca muntele, vezi?” - realizat în România şi în care se vorbeşte în limba română, va îmbogăţi cu o piesă valoroasă galeria producţiilor cinematografice care, din perspective diferite, au abordat problema romilor, atrăgînd atenţia asupra situaţiei acestei minorităţi transnaţionale.
În acest context, reamintim doar de cîteva filme, devenite deja clasice: „Am întîlnit şi ţigani fericiţi”/„Skupljaci perja”, realizat în 1967, în Iugoslavia, de Aleksandar Petrovici; „Șatra”, o producţie studiourilor Mosfilm, din 1975, a regizorului moldovean Emil Loteanu; „Timpul ţiganilor”/„Dom za vešanje” al regizorului sîrbo-bosniac Emir Kusturica din 1989; „Gadjo Dilo”/„Străinul nebun” al regizorului franco-algerian Tony Gatlif, din 1997.
În cadrul celei de-a 11-a ediţii a tîrgului de co-producţii (Berlinale Co-Production Market), care se desfăşoară în cadrul Tîrgului de film şi se derulează în paralel cu festivalul, anul acesta sunt prezentate 39 de noi proiecte cinematografice din 30 de ţări. În afară de aceste proiecte se prezintă cinci firme importante fără vreun proiect concret.
Între proiectele înaintate se află şi cel al regizorului român, Nae Caranfil, intitulat „6,9 pe scara Richter” (6.9 on the Richter Scale) care urmează să fie produs de firma „Mobra Films”. Nae Caranfil, născut în 1960, s-a impus în lumea cinematografică prin pelicule ca: „E pericoloso sporgersi” (1993), „Asphalt tango” (1995), „Dolce far niente” (1999), „Filantropica” (2001) şi „Restul e tăcere” (2008).
România mai este prezentă la Berlin şi prin actriţa Cosmina Stratan, cunoscută din excelentul film al lui Cristian Mungiu „După dealuri” (2012), în care a jucat rolul unei călugăriţe, Voichița, victima unei drame apăsătoare din interiorul unei mănăstiri, îmbîcsită de o atmosferă religios-fundamentalistă, ucigătoare. Cosmina Stratan a fost aleasă pentru programul Shooting Stars, care promovează în plan internaţional pe cei mai talentaţi şi interesanţi actori din ţări europene. După Ada Condeescu (2013), Ana Ularu (2012), Dragoș Bucur (2009), Anamaria Marinca (2008) și Maria Popistaşu (2007), Cosmina Stratan este cel de-al șaselea actor de cinema din România selectat în programul Shooting Stars.
