Ieri, un coleg de breaslă mi-a declarat tranşant, mi-a declarat cu deplină convingere iată ce: „Plecarea sportivilor moldoveni la Olimpiada din Soci e risipă de bani. Era limpede că vor obţine rezultate lamentabile. Acestea s-au produs deja. Schioarea Camenşcic a ocupat ultimul loc, locul 84. Schiorul Pînzaru, la sprint, a fost al 77-lea dintre 86 de participanţi, iar la sanie al nostru sportiv Macovei a luat locul 35, numărul competitorilor fiind de 39… Ţara e săracă, iar noi cheltuim banii pe participări fără relevanţă!”
E un punct de vedere acesta pe care l-am mai auzit şi în anii precedenţi. El are dreptul la viaţă, fireşte. Dar părerea mea e niţel diferită.
În fond, rezultatele obţinute de solii Moldovei nu sînt prea bune, ba chiar sînt în măsură să ne provoace o decepţie cruntă. E limpede că noi altceva ne-am dorit, nu locurile 77 şi 84. Numai că aceste rezultate sînt o expresie firească a stării deplorabile în care se află sporturile de iarnă în Moldova. Nu putem mai mult pentru că nu investim mai nimic.
Aşadar, rezultatele sunt triste. Şi ce ar trebui să facă statul? Să economisească bani şi să nu mai trimită sportivi la Olimpiadele de iarnă? Nici asta nu ar fi bine. Căci, iată, vedem că şi unele state africane şi-au trimis solii la Soci, deşi şansele acestora sînt comparabile cu ale sportivilor moldoveni. E limpede deci că nu numai rezultatele contează, ci şi imaginea ţării.
Iar imaginea ţării poate fi pozitivă nu doar cînd încasezi medalii cu toptanul, ci şi atunci cînd mesagerii tăi luptă din răsputeri, cînd nu ai ce le reproşa, vorba vestitului comentator Efim Josanu.
Dacă ai noştri sportivi au muncit, dacă au încercat să-şi depăşească limitele, putem să ne declarăm mulţumiţi. Sper că ei asta au făcut. Cel puţin aşa mi s-a părut.
