Ucraina: „Ce se petrece? Cum se va sfîrși?”

Întreaga presă internațională și-a dedicat articolele de fond și principalele analize crizei politice din Ucraina și perspectivelor evoluției situației politice în zona devenită din nou gris a Europei răsăritene.

„Ce se petrece? Cum se va sfîrși?” este titlul unui comentariu publicat de cotidianul britanic The Independent sub semnătura cercetătorului Evghen Sautin, un fost bursier la Carnegie Endownment for International Peace.

Acesta întrevede trei scenarii posibile pentru deznodămîntul crizei din Ucraina.

„1. Ucraina devine un alt stat autoritar post-sovietic. Din păcate, faptul apare din ce în ce mai probabil ca final al crizei. Deși Ianukovici este extrem de nepopular, el este hotărît să rămînă la putere. Protestatarii radicali au stîrnit temeri în rîndul unei largi categorii a populației, iar ele pot fi exploatate ca o scuză pentru consolidarea controlului său.

2. Opoziția vine la putere. În acest moment este, însă, foarte improbabil. Opoziția parlamentară este foarte slabă, iar cu Iulia Timoșenko în închisoare, este lipsită de un lider charismatic. Chiar în cazul unor alegeri anticipate, este nesigur că opoziția și-ar putea îmbunătăți scorul obținut anterior.

3. Țara se fracturează în două. În cadrul fiecăror alegeri de la obținerea independenței, a apărut cu claritate o divizare regională între sud-estul pro-rus și nord-vestul țării, orientat mai curînd spre occident și naționalist. În ciuda retoricii secesioniste venite de la o serie de actori marginali, acest scenariu drastic este ieșirea cea mai puțin probabilă, din cauza imenselor costuri economice pe care a fractură le-ar presupune și incertitudinii pe care ar aduce-o pentru elitele existente în ambele jumătăți ale Ucrainei”.

Și cercetătorul observă în continuare că „pînă acum, nici Uniunea Europeană, nici Statele Unite nu au jucat un rol efectiv în atenuarea crizei. Uniunea Europeană nu poate ignora violența și instabilitatea la ușa ei, dar pentru moment singura politică întrevăzută de Bruxelles se mărginește la sancțiuni economice a căror eficacitate va fi discutabilă”, se susține în The Independent.

„Ucraina: Ce vrea Rusia?” - se întreabă, în publicația americană National Interest, Wojciech Konończuk, de la Centrul de Studii Europene, cu sediul la Varșovia, fost bursier la Woodrow Wilson Center de la Washinton.

„Este încă neclar la ce va conduce criza actuală din Ucraina”, spune el. „Ceea ce este clar e că Rusia - spre deosebire de Uniunea Europeană și Statele Unite - a înțeles repede potențialul ei pentru consecințe cu bătaie lungă pe plan geopolitic. [...] Lipsa unei inițiative diplomatice din partea Rusiei nu înseamnă că Moscova a ales o abordare de tip „așteaptă și vezi”. Dimpotrivă, în ciuda atenției orientate spre JO de la Soci, criza ucraineană este principala preocupare pe agenda de politică externă a Rusiei. Rusia preferă să acționeze pur și simplu în spatele cortinei.

Moscova folosește diversele instrumente pe care le deține în Ucraina și care lipsesc Occidentului. Țelul major al Rusiei în criza ucraineană este să împiedice opoziția să preia puterea reală în țară. [...] O Ucraină autoritară, coruptă, opacă, instabilă politic, incapabilă să se angajeze în reformele structurale de care are nevoie cu disperare, este cea mai bună garanție că țara va rămîne cel puțin în afara orbitei Uniunii Europene, dacă nu în interiorul sferei de influență ruse. Mai mult, rezultatul crizei curente va influența poziția Rusiei în Europa Răsăriteană post-sovietică. [...] O Ucraină cu instituții democratice puternice și cu un model european adoptat ar submina securitatea propriului regim politic al Rusiei.”

„Occidentul trebuie să acționeze cu fermitate în privința Ucrainei”, se afirmă într-un editorial al cotidianului Financial Times, care consideră că vital este ca „Statele Unite și Uniunea Europeană să pășească dincolo de obișnuita serie de telefoane de plîngeri cu Kievul și să treacă la acțiune punitivă. De-alungul crizei, dl. Ianukovici a demonstrat că este o persoană ce se înclină instinctiv doar în fața puterii. Pînă acum, singura putere cu care a fost confruntat este președintele Putin, care a amestecat ofertele de bani cash cu cereri șoptite ca demonstranții din Piața Euromaidanului să fie zdrobiți. Este timpul ca Statele Unite și Uniunea Europeană să facă pașii care să arate regimului Ianukovici că relațiile cu el nu vor mai fi niciodată aceleași dacă va continua pe această cale sîngeroasă.”

În sfîrșit, unul din articolele cele mai cu miez despre criza din Ucraina, cauzele și perspectivele de viitor, a fost publicat astăzi (20 februarie) în The New York Review of Books, cu titlul „Fascism, Rusia și Ucraina”, sub semnătura unui cunoscut istoric american, profesor la Yale Univerity, Timothy Snyder.

După opinia lui: „Viitorul acestei mișcări de protest va fi decisă de ucrainieni. Iar ea a început cu speranța că într-o bună zi Ucraina se va alătura Uniunii Europene, o aspirație care, pentru mulți ucrainieni este echivalentă cu guvernarea legii, lipsa fricii, sfîrșitul corupției, statul bunăstării sociale și piețele libere, fără intimidarea sindicatelor controlate de președinte. Cursul acestui protest a fost foarte mult influențat de proiectul rival, bazat la Moscova și denumit Uniunea Eurasiatică.”

Și Timothy Snyder explică: „Spre deosebire de Uniunea Europeană, Uniunea Eurasiatică nu se bazează pe principiile egalității și ale democrației între statele membre, pe guvernarea legii sau drepturile omului. Dimpotrivă, este o organizație ierarhică, care prin natura ei este improbabil să admită vreun stat membru cu regim democratic... Orice democrație în cadrul Uniunii Eurasiatice ar constitui o amenințare la adresa domniei lui Putin în Rusia. Putin vrea Ucraina în Uniunea sa Eurasiatică, ceea ce înseamnă că Ucraina trebuie să fie autoritară, ceea ce înseamnă că Maidanul trebuie să fie zdrobit.”

Uniunea Eurasiatică este inamicul Uniunii Europene, nu numai în strategie, dar și în ideologie. UE este bazată pe o lecție istorică: că războaiele secolului XX au avut ca fundament idei false și primejdioase, național-socialismul și stalinismul... Prin contrast, Euriasianismul este prezentat de avocații săi ca opusul democrației liberale. Ideologia eurasianismului trage o lecție cu totul diferită din secolul XX.

Fondată în jurul anului 2001, de cercetătorul în științe politice Aleksandr Dugin, ea propune realizarea național-bolșevismului. Mai degrabă decît să respingă ideologiile totalitare, Eurasianismul cheamă oamenii politici să absoarbă ceea ce este folositor atît din Fascism cît și din Stalinism. [...]

Eurasianismul, conchide Timothy Snyder în articolul său din New York Review of Books, este nu numai sursa ideologică a Uniunii Eurasiatice, dar este și crezul unora din administrația Putin și forța motorie a mișcării active de extremă-dreaptă a tineretului rus. Iar Duginin, timp de ani de zile, a susținut pe față divizarea și colonizarea Ucrainei.”