Linkuri accesibilitate

Iulian CIocan: „Țeava care îl deranjează pe amicul meu se află în spatele blocului 28/5 de pe strada Andrei Doga.”



Acum cîţiva ani mi s-a întîmplat o mare minune, stimaţi ascultători. Prietenii Europei Libere îşi vor aminti poate despre acest miracol.

Lîngă blocul meu, în sectorul Botanica, a fost odată o ţeavă fisurată, mîncată de rugină, din care se tot scurgea, ani de zile, apa. Ani de zile, şi verile, şi iernile, în locul acela se lăbărţa o băltoacă. Mulţi dintre locatarii de acolo au tot încercat să oprească scurgerea apei, au tot chemat specialiştii de la Apă Canal, dar zadarnice le-au fost eforturile. Iar eu, după ce m-am săturat de băltoaca aceea ca de mere pădureţe, am scris o tabletă care a răsunat într-o emisiune matinală a Europei Libere.

Şi s-a produs miracolul, stimaţi ascultători. În aceeaşi zi am fost sunat de o doamnă de la Apă-Canal care m-a întrebat unde anume se află băltoaca endemică. Şi au venit nişte lucrători care au cîrpit repede ţeava buclucaşă şi s-a evaporat băltoaca aia cu desăvîrşire. Mărturisesc că am fost foarte impresionat de promptitudinea cu care au reacţionat cei de la Apă-Canal. Mărturisesc că şi astăzi fapta aceea e pentru mine una din cele mai mari bucurii ale tranziţiei!

Ei bine, un amic, care cunoaşte această izbîndă a mea, s-a apropiat deunăzi de mine cu o rugăminte: „Iuliane, ajută-mă! Şi lîngă blocul meu lăcrimează ani de zile o ţeavă crăpată! E mereu apă acolo! Scrie o tabletă! Poate se repetă miracolul!”

„Dar de ce nu încerci să-i suni pe cei de la Apă-Canal?” l-am întrebat.

„Pentru că mass-media e altă mîncare de peşte, iar tu ai reuşit o dată. Deci mai poţi repurta o victorie!” a spus amicul şi m-a privit rugător.

„Hm… Nu sunt convins că asemenea miracole se pot repeta. Şi apoi cei de la Apă Canal ar putea pur şi simplu să nu asculte emisiunea…”

Mi-am amintit însă imediat de ţeava ruginită care împroşca ani de zile apă lîngă blocul meu şi mi s-a făcut milă de amic.

În fond, putem să încercăm. Aşadar, ţeava care îl deranjează pe amicul meu se află în spatele blocului 28/5 de pe strada Andrei Doga. Uneori miracolele se repetă, aşa crede amicul.
  • 16x9 Image

    Iulian Ciocan

    Iulian Ciocan, scriitor, eseist și unul dintre „veteranii” Europei Libere, autorul rubricii de comentarii și impresii „Realitatea cu amănuntul”. În fiecare dimineata la ora 7.00, la radio Europa Libera, pe web la moldova.europalibera.orgGoogle Play & iTunes.

This item is part of
XS
SM
MD
LG