Ridicarea obligativității vizelor este un mare pas psihologic, inainte de a fi și unul practic, pentru milioanele de non-europeni care s-au umilit vreodată, s-au au renunțat la călătorie în Europa, din pricina temei de umilințele de la ghișeu.
Trebuie subliniat din start că ridicarea obligativității vizei acoperă țările zonei Schengen, altfel zis 22 din țările Uniunii Europene, dar și câteva țări care nu fac parte din aceasta, precum Islanda, Norvegia și Elveția, nu însă și Marea Britanie, care nu face parte din zona Schengen. Pentru Anglia, moldovenii vor trebui în continuare să obțină o viză separată.
Moldova și-a inceput negocierile cu Uniunea Europeană în chestiunea vizelor în 2008. Asta înseamnă că au trecut șase ani începând din momentul începerii negocierilor si până la ridicarea efectivă a vizelor. Timpul în care Moldova a obținut asta este foarte scurt, dacă ne gândim că cei cinci ani ai României s-au întins de fapt între momentul obținerii unui aviz favorabil candidaturii și momentul începerii efective a negocierilor. In cazul României, ca și în cazul Croației care a intrat in UE anul trecut, lucrurile au fost accelerate de faptul că acele țări își începuseră deja negocierile de aderare în momentul in care li s-a ridicat obligativitatea vizei, or Moldova este încă foarte departe chiar si de statutul de membru candidat, ca să nu mai vorbim de o începere a negocierilor.
Apoi, nici măcar inceperea negocierilor nu garantează automat ridicarea obligativității vizelor. Turcia și-a început negocierile acum un deceniu, iar statutul de candidat îl obținuse cu mult inainte, însă cu toate astea turcii continuă și astăzi să aibă nevoie de viză pentru a merge în oricare din țările Uniunii.
Pe de altă parte, există foarte multe țări necandidate și care nu vor fi niciodată candidate, dar care totuși nu au nevoie de viză, cum sînt unele țări din America Latină, care au fost ajutate să obțină asta de către Spania și Portugalia, așa cum Moldova a fost ajutată de către România, Polonia și țările baltice.
Drumul Moldovei ar fi fost însă și mai lung dacă nu ar fi intervenit psihodrama ucraineană și presimțirea eșecului summitului de la Vilnius. Atunci s-a simțit că trebuie acordat ceva rapid, un pas concret, ca o garanția că Moldova nu va urma drumul Ucrainei, ieșind din sfera europeană și apropiindu-se de Moscova, așa cum ar fi dorit Ianukovici.
