Întoarcerea la familie

Victor Ponta a aruncat o confesiune în mlaştina politicii şi a reuşit să ridice un val tulbure care spală şi acum minţile comentatorilor. Pe pagina sa de socializare, prim-ministrul spunea că are de gând să consacre mai mult timp familiei. Că după alegerile prezidenţiale va găsi răgazul pentru lucrurile pe care şi le-a interzis din pricina unei agende încărcate. Colegii de partid s-au grăbit să spună că s-ar putea pregăti să se retragă la Cotroceni, unde va sta ca imparţialul, spectator al istoriei, din loja oficială. Apoi a urmat un alt torent de vorbe care a spălat textul de retorica sa reziduală, scoţând tot mai mult în evidenţă ambiguităţile sale.

În noua mistică tehnologică, paginile de socializare au început să fie considerate spaţiul adevărului, un „acasă” intim şi vulnerabil, locul unde gazda, în halat şi papuci, se expune total, fără ascunzişuri curiozităţii publice, făcând mărturisiri şi confesiuni pe care altminteri le-ar dosi în spatele retoricii oficiale, dacă s-ar afla la tribune sau printre politrucii partidului. Astfel că, din când în când, actorii politici se întorc cu privirea către public şi îşi rup de la gură câteva vorbe bine simţite, directe şi lipsite de protocol, ocolind maşinăria de spălat emoţii şi sentimente a discursului politic. Vorbesc despre pasiunile lor, se copilăresc, îşi fac cititorul părtaş al vieţii lor intime, voyeur al scenelor de tandreţe şi prim beneficiar al celor mai profunde panseuri. Vor să demonstreze că sunt oameni, chiar dacă au un aer robotic şi un comportament de insectă flămândă şi nepăsătoare.

Fiecare caută acum un canal de comunicare neoficial, direct, către un public pe care minciunile repetate şi interesate de pe scena publică l-au îndepărtat şi scârbit de mecanismele democraţiei. Monologul lor interior este supraexpus de presa de partid şi întors pe toate părţile până nu se mai ştie care e faţa şi care dosul. Ei încearcă să de-tabuizeze viaţa publică, să-şi dizolve gărzile şi activiştii în peisaj, să ţină o contabilitate dublă a actelor de corupţie, să renunţe la cravate, să bată palma cu alegătorii, să danseze cu ei pe muzică hip-hop, să le ia în braţe şi pentru câteva cadre, greutăţile, să se îmbrăţişeze cu ei pentru a părea că sunt solidari cu mizeria şi sărăcia votanţilor. Şi-şi anunţă fiecare ou de aur clocit în perioada electorală cu un cotcodăcit isteric pe paginile de socializare, eventual cu poze şi comentarii ale martorilor. Migrarea actorilor politici pe paginile de socializare este un nou capitol din invazia intimităţii şi, astfel, o nouă lovitură dată credinţei că se poate comunica pe scena publică, după deceniile de propagandă, de etatizare a minciunii şi de viol industrios al intimităţii.

Între două vizite la Direcţia Anticorupţie, politicienii joacă sceneta grijii supraomului faţă de om, se confesează prin tabloide sau la televizor, îşi lărgesc cravata şi dau jos mutrele plictisite şi arogante cu care şi-au obişnuit electoratul. Politicienii îşi privesc alegătorii prin sticla bazinului electoral, încearcă să stabilească un contact, rotunjesc bine cuvintele să poată fi citite de pe buze, îşi rup blugii în genunchi gata să se recreeze după chipul şi asemănarea votanţilor, fără să ştie însă că reflexia le distorsionează fizionomia şi, indiferent cât de blajini şi compasionali ar vrea să pară, văzuţi prin sticla convexă tot figuri de păsări răpitoare au.

Premierul şi apropiaţii lui trec printr-un proces de umanizare forţată, accelerată de raza alegerilor şi spaima morţii politice. Încă mai vor să treacă drept îngeri salvatori şi-şi curăţă aripile cu clor. Refac rândurile descompletate de sabia oarbă a justiţiei cu politicieni de pripas, unii moşteniţi după operaţia de separare din Uniunea Social Liberală, alţii cumpăraţi prin licitaţii trucate, alţii căutând la sânul familiei de pripas un adăpost pentru vremuri grele. Chiar dacă este o parte a tămâierilor de primăvară electorală, monologul premierului este conceput după toate rigorile artei. Este uşor autocritic, dar şi plin de devotament şi dăruire, intim, dar şi declarativ. Este un instantaneu de familie, dar şi o poză de partid. Este discursul de bilanţ al unui om decis să se întoarcă la natura primă a existenţei, să înlăture iluziile istoriei, să caute esenţele tari ţinute în universul mic al vieţii de familie.

Comentatorii, unii melancolici, alţii plini de speranţe, arată cu degetul către implozia zgomotoasă a satrapilor de partid şi de stat spunând că premierul a început să simtă răceala cosmică a gratiilor de la Jilava. Pozele de familie politică sunt tot mai pustii, iar finii, naşii, verişorii, unchii, mătuşile şi cuscrii îşi fac poze singuri, din faţă şi profil. S-a spus chiar că anchetele ar fi dirijate de premier care vrea astfel să scape de buruienile din bătătură pentru a face loc pepinierei de cadre tinere din partid. Unele personaje din guvern, abia ieşite de pe porţile unor importante şcoli din top 500, par să sprijine această supoziţie, chiar dacă, atunci când deschid gura, devine clar pentru toţi că pe acolo vorbesc ventrilocii partidului. Uneori se aud voci suprapuse şi bătrâne când prin gura tinerilor funcţionari superiori ameţiţi de fumuri vorbesc zeii partidului. Au fost înlocuite doar chipurile, nu şi vocile.

Partidul Social Democrat a demonstrat adesea că singura sa preocupare este să conecteze maşina alegerilor pentru a extrage plusvaloarea votului din curentul alternativ al disperării şi speranţei cu care-şi încarcă electoratul. Bazinul electoral de bază al PSD este format din categorii pasive sau lipsite de perspective cărora le arată din când în când luminiţa de la capătul tunelului pentru a-şi da voturile cum şi cui trebuie. Regionalizarea corupţiei a fost semnul că politicienii PSD se întorc şi ei la marea şi muta familie a alegătorilor pentru a-şi armoniza pofta de bani şi putere cu foamea şi sărăcia endemică a publicului. S-au creat jocuri piramidale pe banii statului, investitorii băgând un leu la partid şi scoţând o mie din afacerile primite pe sub mână. Economia partidului duduie. Mai mult, unele interceptări telefonice care s-au scurs strategic către presa opoziţiei, sugerează că, de fapt, corupţia nu este atât de descentralizată cum ar putea părea şi că firul roşu al banilor negri trecea şi prin cabinetul premierului. Acesta s-ar pregăti, aşadar, prin mesajele sale criptice, nu de întoarcerea la familia sa civilă, ci la cea spirituală, încarcerată la Rahova.

S-ar putea ca interceptările să fie falsificate şi premierul să nu aibă de-a face cu valizele pline de bani care-i tranzitau biroul. Astfel că rândurile scrise pe pagina de Facebook a lui Victor Ponta nu ar fi un mesaj criptic adresat adversarilor săi, să-l cruţe că oricum nu mai are mult, ci doar o perdea de fum, pentru a distrage atenţia electoratului de la diverşii baroni locali care stau cu periuţa de dinţi şi prosopul în faţa Direcţiei Anticorupţie, aşteptând dubele poliţiei şi consolidându-se cu gândul că ilegalist a fost şi Ion Iliescu. Aşadar, mesajul premierului, care dă impresia de resemnare şi decizie finală, ar putea fi doar un test de popularitate plagiat după declaraţiile fostului partener liberal care anunţa că s-ar putea retrage dacă la alegerile europarlamentare PNL nu va câştiga peste 20 la sută din voturi. Victor Ponta s-ar putea folosi de acest truc pentru a vedea câţi se strâng la catafalcul său politic pentru a-i jeli abandonarea vieţii publice. Un bileţel de sinucidere pus aşa, de probă, pe bufetul din sufragerie, să filmeze reacţiile cu camera ascunsă. Vrea să vadă cum îi funcţionează posteritatea. Să vadă ce mai poate ajusta pe ici-pe colo, prin părţile esenţiale. Iar din corul de bocitoare şi-ar putea selecta pretorienii, agenţii de imagine, cei care, în cele din urmă, cu mult efort la scenă deschisă, îl vor convinge să renunţe la gândurile lui negre şi să urce dealul Cotrocenilor, că trebuie să pună stiloul în călimară, să-şi graţieze tovarăşii de drum. Să reîntregească familia.