Sugerase odată cineva că pentru ruși, mitologia cuceririi Caucazului și a Crimeei este echivalentul mitologiei cuceririi „Vestului Sălbatic” de către americani. Americanii au apași și mohicani, rușii au tătari și ceceni; și la americani și la ruși s-a cântat eroismul celor care s-au războit cu localnicii și le-au luat pământurile; și la americani și la ruși s-a creat o întreagă literatură colonială, care la rândul ei a produs o mitologie de gradul doi. Americanii au în literatură Ultimul Mohican (J.F. Cooper) - rușii Hagi Murat (Tolstoi); americanii au Cântarea lui Haiawatha (Longfellow) - rușii: Prizonierul din Caucaz (Pușkin).
Doar britanicii in India au mai creat o asemenea mitologie populară și literară, de la Kipling până la Salman Rushdie.
Cel care a lansat pentru ruși mitologia Caucazului și a Crimeei a fost Pușkin. Caucazul mai fusese sporadic în literatură și până la el, însă Pușkin a reușit să producă și un feed-back cultural: unele din versurile lui sînt recitate și astăzi chiar de către localnicii caucazieni, precum violenta admonestare administrată de un tată cecen fiului său în poemul Tazit :
Dispari de-aici - tu nu-mi ești fiu,
Nu ești cecen - tu ești o babă,
Un laș, un rob, sau un armean.
Поди ты прочь - ты мне не сын,
Ты не чеченец - ты старуха,
Ты трус, ты раб, ты армянин!
Cu toată dușmănia pentru ruși, toți cecenii recită și azi aceste versuri cu satisfacție… Armenii, insă, mai puțin.
La fel, jumătate din ceceni primesc prenumele Ruslan, care nu e altceva decât un nume inventat de Pușkin, în Ruslan și Liudmila, prescurtând un nume mitic mai vechi.
Tot Pușkin a creat și mitologia Crimeei. In drum spre Chișinău, în 1821, la începutul exilului său sudic, Pușkin s-a oprit să viziteze ruinele palatului hanilor din Bahcisarai (Palatul Grădină), fosta capitală a hanatului.
Acolo a fost mâhnit să descopere că din legendara fântână rămăsese doar o țeavă de fontă din care picura o apă bâhlită. Fântâna din Bahcisarai...
Acolo imaginat el un triunghi amoros între Han Ghirei si două din femeile lui: sclava poloneză Maria și caucaziana Zarema, care o ucide pe prima. Poemul sfârșește printr-un procedeu modern, cu intervenția autorului care își descrie impresiile la vizitarea ruinelor.
Diferența intre mitologia americană a Far West-ului și cea rusească a sudului musulman, cucerit în aceeași perioadă, constă în tratamentul ulterior al supraviețuitorilor.
De aceea, pe tătarii din Crimeea, cuceriți in timpul țarilor și deportați în masă sub Stalin, noua ocupație rusească îi aruncă din nou într-o mitologie de care nu aveau nevoie.
