Linkuri accesibilitate

Impresia mea e că anii neguroşi ai tranziţiei au răpit prematur vieţile multor moldoveni.



Biroul Naţional de Statistică ne-a informat deunăzi că în 2013, în R. Moldova, au decedat 38060 de oameni. Şi cifra asta ar trebui chipurile să ne însufleţească, s-a auzit o voce doctă, căci numărul morţilor din 2013 e cu 1500 mai mic decît în 2012. Am avea de-a face chipurile cu un trend descrescător.

Mărturisesc că pe mine nu mă convinge deocamdată observaţia asta. Mă gîndesc că direcţia în care o ia mortalitatea nu poate fi constatată în baza unui an. Ar fi logic să mai aşteptăm vreo 5-6 ani şi să tragem concluzii optimiste doar dacă de fiecare dată vom avea tot mai puţini morţi. Aşa însă faptul sus-pomenit e îmbucurător, dar nu foarte concludent. Căci peste un an, Ferească Dumnezeu!, am putea să avem mai mulţi decedaţi.

Şi asta pentru că acelaşi Birou Naţional de Statistică ne spune că nu s-au schimbat aproape deloc cauzele care provoacă decesele. La fel ca şi în anii precedenţi cei mai mulţi dintre concetăţenii noştri mor din cauza bolilor aparatului circulator, a tumorilor şi a bolilor aparatului digestiv. Şi dacă bolile cele mai grave rămîn la fel de răspîndite de ce să fim foarte optimişti?

Şi mai e ceva. Trendul acesta descrescător, semnalat de vocea doctă, ar putea fi o simplă urmare a faptului că tranziţia nemiloasă i-a frînt deja pe cei mai slabi şi neputincioşi. Şi se pare că acum au rămas numai cei mai puternici care se încăpăţînează să trăiască. Nu ştiu dacă o statistică din această perspectivă e posibilă, dar impresia mea e că anii neguroşi ai tranziţiei au răpit prematur vieţile multor moldoveni. Aşa că povestea asta cu trendul descrescător al mortalităţii e complicată.
  • 16x9 Image

    Iulian Ciocan

    Iulian Ciocan, scriitor, eseist și unul dintre „veteranii” Europei Libere, autorul rubricii de comentarii și impresii „Realitatea cu amănuntul”. În fiecare dimineata la ora 7.00, la radio Europa Libera, pe web la moldova.europalibera.orgGoogle Play & iTunes.

This item is part of
XS
SM
MD
LG