Recent la Uniunea Scriitorilor, în cadrul Festivalului PRIMĂVARA EUROPEANĂ A POEŢILOR, a avut loc un medalion comemorativ GHEORGHE VODĂ, cu această ocazie fiind lansat un volum din poemele sale apărut la editura ARC.
Noi, colegii care l-am cunoscut şi l-am iubit, ne-am amintit cu drag de poetul şi omul de spirit care a fost şi a rămas pentru noi Gicu Vodă.
De celebrele lui versuri: „La sud e patria mea!” De legendarul Moş Pasăre, cu care poetul a împărţit un salon de spital.
De minunata lui carte „POMII DULCI”, care i-au salvat copilăria de la foamete...
Am venit şi eu cu frumoase amintiri, din care voi reproduce doar două.
S-a întâmplat, cu ani şi ani în urmă, să merg cu câţiva amici, de felul lor pescari înveteraţi, la Prutul de jos, eu în calitate de cărăuş, adică la volan. Şi tocmai la Văleni, satul natal al lui Vodă. Pescarii cu ale lor, eu, însă, am vrut să văd casa poetului, care, din nefericire, nu se afla cu noi... Am găsit-o pe sora lui... Şi cum îmi era obiceiul, am vrut să văd şi casele din vecinătate, mahalaua unde a copilărit poetul... Ieşind în uliţă, numai ce aud glasul unei mame care îşi strigă plodul de la joacă, zicând acestea:
- Măi Ionele, măi! Să vii fuguţa acasă şi să înveţi poezeaua!
Auzi vorbă? POEZEAUA SĂ ÎNVEŢI! M-am simţit ca şi cum transportat în tărâmul mirific al poeziei, care aici avea o sonoritate absolut insolită: POEZEA!
Al doilea moment e şi mai ieşit din comun. La fel, fiind la volan, acum de unul singur, urcam dintr-un sat situat chiar pe malul Prutului (iar în acele timpuri, când ne vedeam la acea apă, dincolo de care se deschideau zările visatei şi inaccesibilei pentru noi Mamei România, eram cuprinşi de o stare de spirit ca de basm!), iar în margine o femee ridică mâna s-o iau până sus, pe deal, la şosea. Am oprit, a urcat, s-a aşezat pe bancheta de alături... Avea ceva ca un coş în mână, dar nu am fost prea atent la detalii... Cum eram de unul singur, curios să ştiu cine e pasagera mea, mi-am rupt privirea, pentru o clipă, de la drum şi m-am uitat spre ea...
Ce am văzut? Ceva nici să-ţi imaginezi! Alături de mine şedea o femeie de... ciocolată. Da! Tenul feţei ei, mâinile pe care le ţinea pe genunchi – toate erau de ciocolată. Mi s-a părut că aiurez. M-am mai uitat o dată: da, aşa era de culoarea... ciocolatei!
Nu am mai putut articula niciun cuvânt. Mai cu seamă că ajunsesem sus, la şosea. Am oprit. Minunea mea de pasageră a coborât. Abia dacă am reuşit să întreb:
- Dar dumneata de unde eşti?
- Din CANIA... CANIA...
Nu mai auzisem de un asemenea nume, nici de o aşa localitate. Acest cuvânt bizar m-a impresionat şi mai mult... La acel moment, desigur, pentru că acum, dacă-l asociez cu POEZEAUA, capătă sonorităşi şi mai fascinante...
De ce mi-am amintit de acest caz? Pentru că, în ultimul timp, obişnuiesc să recitesc şi să memorizez din poemele colegilor mei călătoriţi în lumea celor drepţi cele mai frumoase versuri: din Liviu Damian, din Anatol Codru, din Vieru...
Iar din Gheorghe Vodă, absolut accidental, fără să fi întrezărit, la moment, vreo relaţie între întâmplările relatate mai sus, m-am oprit la... am îndrăgit şi port mereu cu mine, recit acest POEM-MONUMENT care se numeşte
C Ă R B U N A
Cărbuna, de când o ştiu
îşi are casa pe vale,
scundă, ca un strop de grâu,
albastră pe la poale.
Fără de poartă şi gard
şi drum adânc de maşină,
un braţ de cumpănă-nalt
şi-un cer albastru-n fântână.
Mereu în acelaşi port
de in, ghilit la izvoare.
Luminată întru tot -
la suflet şi la cătare.
Astfel o ştiu şi o conosc,
ca o icoană, blajină,
şi nu e casă de om,
la care ea să nu vină.
Să cânte un cântec uitat,
să facă la nuntă sarmale
şi celui căzut la pat
o frecţie pe şale.
17 mai 2014
îşi are casa pe vale,
scundă, ca un strop de grâu,
albastră pe la poale.
Fără de poartă şi gard
şi drum adânc de maşină,
un braţ de cumpănă-nalt
şi-un cer albastru-n fântână.
Mereu în acelaşi port
de in, ghilit la izvoare.
Luminată întru tot -
la suflet şi la cătare.
Astfel o ştiu şi o conosc,
ca o icoană, blajină,
şi nu e casă de om,
la care ea să nu vină.
Să cânte un cântec uitat,
să facă la nuntă sarmale
şi celui căzut la pat
o frecţie pe şale.