În acest război „intern”, tortura a deveni arma preferată. Reportajul corespondentei Europei Libere Claire Bigg este rezumat de Ileana Giruchescu.
Alexander Hurov din Novohradovka a dat într-o zi jos de pe clădirea administraţiei locale steagul separatiştilor din regiune. Reacţia a venit imediat şi a fost dură.
Două săptămâni mai târziu, minerul de 36 de ani era în spital, cu nasul spart, bărbia spartă şi mai multe coaste rupte.
„M-au bătut fără întrerupere” – declară el corespondentei Europei Libere. „M-au trântit la pământ şi au continuat să mă lovească cu patul puştilor în cap. Am leşinat de câteva ori, era bine, pentru că nu mai simţeam nimic”- mai povesteşte Alexander Hurov.
L-au făcut de „trădător” şi au încercat să-i radă , cu un bec spart, tatuajul patriotic pe ca îl are pe umăr, unde este scris „Glorie Ucrainei! Glorie eroilor!”
Mai multe în pagina noastră de limbă rusă
Povestea lui Hurov nu este un caz izolat, apar din ce în ce mai multe mărturii despre metodele brutale folosite de separatişti pentru a-şi întări poziţia în estul Ucrainei.
Au fost mai multe cazuri, cunoscute, de răpire: fie că a fost vorba de oficialităţi locale, observatori internaţionali sau jurnalişti. Pe măsură ce mişcarea separatistă se consolidează, şi aceste răpiri devin mai bine organizate, sistematice.
Este şi opinia Annei Neistat, de la Human Rights Watch, care a fost recent în Doneţk. „Nu se mai poate vorbi de cazuri izolate. Aproape în fiecare zi primim noi informaţii despre persoane răpite , torturate”.
Human Rights Watch crede că în acest moment, zeci de persoane sunt în mâinile separatiştilor. Informaţie susţinută şi de mărturia lui Anton, fost membru al unei grupări militante.
Mai multe în pagina noastră de limbă rusă
Aton are 25 de ani şi nu vrea să-şi dea decât prenumele De frica represiunilor. A luptat cu separatiştii până într-o zi, când pe acoperişul administraţiei din Doneţk, sediul militanţilor pro-ruşi, a văzut mai mulţi pro-ucraineni, luaţi prizonieri: erau plin de sânge, urlau de durere şi aveau capetele acoperite cu saci.
„Oamenilor li se interzice să pronunţe cuvântul Ucraina sau să vorbească ucraineana, sunt re-educaţi, sunt bătuţi şi torturaţi. După aceea, sunt eliberaţi undeva, la marginea oraşului „ – povesteşte Anton.
Nu toţi supravieţuiesc. Luna trecută, în apropiere de Sloviask, au fost găsite cadavrele a doi bărbaţi care fuseseră torturaţi.
O serie de persoane răpite sunt acum dispărute de săptămâni. S-ar putea să nu mai fie înn viaţă.
Simon Ostrovsky, jurnalist american, a fost deţinut de separatiştii din Lugansk trei zile şi povesteşte că în camera unde l-au ţinut, în fostul sediul al forţelor de securitate, mai erau zeci de alte persoane reţinute. Neistat, de la Human Rights Watch afirmă că în clădirea respectivă au dispărut „fără urme” zeci de persoane.
Iar Ostrovsky precizează că unii erau acolo de săptămâni.
Ca în majoritatea cazurilor, minerul Alexander Hurov a fost răpit pe stradă, în plină zi, de un grup de oameni mascaţi şi înarmaţi. A fost luat împreună cu alţi cinci militanţi pro-ucraineni. Insistă că grupul lui nu fusese violent, încercase numai să îndepărteze steagurile separatiste.
Au fost urcaţi într-un microbuz şi duşi la Doneţk, în blocul de 11 etaje, folosit acum de aşa numita administraţie a „Republicii Populare Doneţk”.
Se pare că în clădirea, înconjurată cu baricade şi sârmă ghimpată, la etajele cinci şi şase, sunt torturaţi cei reţinuţi de separatişti. Tot acolo au loc interogatoriile.
Martori relatează şi despre un spital improvizat, care s-ar afla la etajul doi.
Hurov povesteşte că a fost mai întâi „arătat” unei mulţimi afară, după care dus într-o cameră, unde a fost bătut . De unde auzea şi urletele colegilor săi, Şi unde i s-a făcut o injecţie cu o substanţă care l-a lăsat ameţit.
O zi mai târziu a fost eliberat, şi camarazii său eu fost eliberaţi. Toţi fuseseră bătuţi şi maltrataţi.
Anton confirmă zvonurile despre spitalul improvizat. Tot potrivit lui Anton, cei care „lucrează” la etajele cinci şi şase sunt din estul Ucrainei. Iar după metodele pe care le folosesc, se poate să fi fost în trupele de securitate.
Tot Anton confirmă zvonurile că au venit oameni şi din Rusia, inclusiv unităţi de cazaci, pentru a-i sprijini pe separatişti.
Între timp, minerul Alexander Hurov este la Kiev, cu nevasta şi copii şi nu vrea să se întoarcă acasă, de teama represaliilor. Nu ştie ce va face în viitor. În afară de un singur lucru: îşi va reface tatuajul.
