Rapoartele lui Fritz Cloos, confecţionate de-a lungul anilor pentru serviciul secret din România, sunt un amestec de informaţii operative utile, denunţuri, bîrfe, analize politice şi interpretări ideologice. Activitatea sa pe frontul invizibil s-a bucurat mereu de aprecierea ofiţerilor săi de legătură, ceea ce se reflectă şi în recompensele sistematice acordate în ţară şi în Germania.
Îndemnizaţiile acordate informatorului „Lăzărescu Ion” între 1957 şi 1959, oscilează între 250 şi 500 de lei pentru fiecare notă scrisă (ACNSAS, SIE 2732, vol. 1, ff. 33-34). Uneori recompensele erau şi de 2000 de lei (ibidem, ff. 35-36). Pentru activitatea depusă în Germania, sumele primite de Cloos în primii ani de activitate oscilează între 250 şi 800 de mărci lunar.
Odată cu creşterea calităţii şi a valorii operative a informaţiilor furnizate, în anii 1970, se ridică şi volumul îndemnizaţiilor (ACNSAS, SIE 2732, vol. 24, f. 544). Într-o „analiză a activităţii inventatorului «Kaiser»”, din 28 octombrie 1975, se spune despre acest colaborator („inventator” era denumirea conspirativă pentru un agent extern, folosită în materialele trimise din străinătate centralei din Bucureşti) că „are o bogată experienţă”, „dobîndită în peste 30 de ani de activitate »inventivă« (înainte şi în timpul celui de-al doilea război mondial a lucrat pentru nemţi). În această perioadă a dovedit că ştie să se descurce în situaţii dificile, că manifestă ataşament faţă de noi şi este pasionat de munca de culegere de invenţii. A dobîndit o capacitate de analiză care îi permite să sesizeze cu uşurinţă aspectele de natură contrainformativă” (ACNSAS, SIE 2732, vol. 24, ff. 544-548).
În lunga sa activitate pentru Securitatea română – ultimul contact depistat în dosarul său microfilmat, cuprinzînd 24 de volume, datează din 1984 - în atenţia lui Fritz Cloos se aflau trei obiective principale: a) spionarea şi influenţarea asociaţiei repatriaţilor germani din România din cadrul Landsmannschaft-urilor, b) impunerea unei anumite interpretări a evenimentelor istorice din România pînă la 23 august 1944, în conformitate cu istoriografia naţional-comunistă propagată în ultima fază a regimului lui Gheorghiu-Dej şi apoi de cel al lui Nicolae Ceauşescu şi c) supravegherea informativă a unor legionari din exil şi eventuala influenţare a unor acţiuni programate de către aceştia.
În 1965, Cloos întemeiază un cerc intitulat Arbeitsgemeinschaft für südostdeutsche Volks- und Heimatforschung (ceea ce într-o traducere aproximativă înseamnă: Comunitate de lucru pentru cercetări etnopopulare sudestgermane), reuşind să atragă apropiaţii săi, cît şi numeroase personalităţi publice care activau în politică, în asociaţiile repatriaţilor germani din răsărit, publicişti, politologi, scriitori şi istorici să participe la şedinţele „organizaţiei”.
Astfel, pentru o reuniune a cercului, programată să aibă loc în 1967, Cloos a invitat 173 de persoane, respectiv instituţii. O copie a listei cu numele, adresele exacte şi numerele de telefon ale invitaţilor a fost predată Securităţii (ACNSAS, SIE 2732, vol. 13, ff. 247-252). Într-un raport, din 7 martie 1967, în care Cloos sintetizează reacţiile
Puţin mai tîrziu, revine cu alte informaţii asupra cercului său, afirmînd că „prin acesta am reuşit să mă leg mai aproape de cercurile şi persoane care conduc oficial şi neoficial concepţiile saşilor şi şvabilor”. Numai menţinerea legăturilor cu aceste persoane, afirmă el, îi oferă o garanţie pentru „reuşita” muncii informative şi pentru îndeplinirea sarcinilor primite. În acelaşi timp, însă, raportează şi despre apariţia unor voci critice la adresa asociaţiei sale, nominalizîndu-l pe unul dintre cei mai vehemenţi contestatari. Este vorba despre Hans Wolfram Hockl (1912-1998), scriitor originar din Banat care după război s-a stabilit în Austria (ACNSAS, SIE 2732, vol. 13, ff. 180-182).
În 1974, Cloos raportează că Josef (Sepp) Komanschek, un fost demnitar nazist din România care a devenit membru al Comunităţii
Un an mai tîrziu, Hockl a acceptat să participe la o reuniune a cercului. Cu această ocazie, a înregistrat pe bandă magnetică discuţiile aberante la care a asistat atunci şi le-a publicat parţial în două volume în care i-a criticat pe fondatorii cercului pentru încercarea de rescriere a istoriei şi bagatelizarea crimelor naziste.
Dintr-o intervenţie a lui Fritz Cloos se desprinde tendinţa limpede de a da evenimentelor istorice recente o interpretare care să nu se afle în contrasens cu cea oficială propagată de regimul naţional-comunist din România. Ideea principală a acestei interpretări consta în faptul de a prezenta România ca victimă şi nu ca aliat al Reich-ului nazist. Prin extindere şi actorii politici ai Grupului Etnic German erau transformaţi prin această inginerie interpretativă în simple marionete ale politicii naziste, deci un soi de inocente victime colaterale ale istoriei.
„Toţi sînt de părere”, notează Cloos într-un raport în care vorbeşte despre cercul său şi despre primele critici ale lui Hockl, „că rezultatele acestor cercetări şi mai ales celor dificile să nu fie publicate” (ACNSAS, SIE 2732, vol. 24, ff. 238-246). Consecinţele acestei politici de suprimare a unor detalii istorice neavenite din punctul său de vedere s-au materializat mai tîrziu într-un volum al cărui co-autor a fost (Karl M. Reinerth / Fritz Cloos, Zur Geschichte der Deutschen in Rumänien 1935-1945. Beiträge und Berichte. Mit einem Vorwort von H. W. Loew / Privitor la istoria germanilor din România 1935-1945. Contribuţii şi rapoarte. Prefaţă de H. W. Loew, Bad Tölz, 1988).
(Va urma)
