Liceul din Tiraspol – sindromul „cetăţii asediate”

Bună ziua, dragi ascultători. La microfon, Radu Benea, prezentatorul emisiunii Dialoguri transnistrene. Din sumarul ediţiei:

Rânduri lungi după paşapoarte biometrice moldoveneşti la Varniţa şi în alte localităţi din apropierea regiunii transnistrene.

Ultima zi de şcoală - incidente în câteva licee cu predare în limba română din stânga Nistrului şi la Bender. Cu ce le poate ajuta Chişinăul? Un interviu cu ministrul educaţiei Maia Sandu.

Şi… Povestea liceului „Lucian Blaga” din Tiraspol – un reportaj al trimisului nostru special Andrei Babiţki.

Începem, ca de obicei, cu buletinul de știri şi principalele evenimente ale săptămânii trecute:

***

În ultima zi de şcoală, vineri, autorităţile transnistrene au şicanat mai multe şcoli cu predare în limba română de pe teritoriul pe care-l administrează: ele au fost somate să nu intoneze imnul de stat şi să nu arboreze tricolorul. Liceul „Alexandru cel Bun” din Bender s-a opus şi i s-a tăiat electricitatea.

Vice-ministrul educației de la Chișinău, Liliana Nicolăescu-Onofrei, a fost împiedicat de autoritățile transnistrene să ajungă la o școală cu predarea în limba română de la Râbnița, unde intenționa să participe la ceremonia de închidere a anului şcolar.

Vicepremierul pentru reintegrare Eugen Carpov a participat la încheierea anului şcolar la Liceul Teoretic Doroţcaia şi la Liceul Ştefan cel Mare şi Sfînt din Grigoriopol, care funcţionează tot la Doroţcaia. Carpov a declarat că problema şcolilor cu predare în limba română din Transnistria, dar şi cea a accesului la terenurile agricole aflate după traseul Tiraspol-Camenca se vor afla pe agenda următoarelor negocieri în formatul „5+2”, care vor avea loc pe 5-6 iunie, la Viena.

Sâmbătă, un grup de elevi şi profesori de la şcolile cu predare în română din regiunea transnistreană s-a întâlnit cu preşedintele Nicolae Timofti.

Transnistria şi Găgăuzia vor să-şi extindă colaborarea la nivelul legislativelor din cele două regiuni. Mihail Burla, preşedintele Sovietului suprem din Tiraspol, şi Dmitri Constatinov, preşedintele Adunării Populare a Găgăuziei au semnat un acord în acest sens la Tiraspol, informează Publika.md. Cei doi au criticat şi apropiata semnarea a Acordului de Asociere şi Liber Schimb cu Uniunea Europeană, care, cred ei, va avea un impact negativ asupra economiilor celor două regiuni.

Premierul rus Dimitri Medvedev a declarat că Ucraina este liberă să se retragă din CSI, dar că va pierde toate avantajele date de schimburile comerciale libere între ţările membre. Vorbind vineri, la reuniunea de la Minsk a şefilor de guverne din CSI, Medvedev a precizat că problema nu a fost dezbătută pentru că cel care conducea delegaţia ucraineană, ambasadorul ucrainean în Belarus, nu avea „împuternicirile necesare”.

Liderii din Rusia, Kazahstan şi Belarus au semnat la Astana acordul de creare a Uniunii Economice Euroasiatice condusă de Rusia. Acordul va crea un sistem unificat de tarife vamale între cele trei ţări începând din ianuarie 2015. Cei care se opun acestui acord spun ca este o încercare a preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin, de a recrea defuncta Uniune Sovietică, o opinie respinsa de liderul de la Kremlin. La Astana s-au aflat si preşedinţii Armeniei şi Kârgâzstanului, care şi-au exprimat dorinţa ca tarile lor să adere la această uniune nou creată.

Apărându-și politica externă în fața criticilor, președintele Barack Obama a spus că Statele Unite trebuie să-și păstreze rolul conducător în lume, dar a anticipat că se vor angaja mai greu în noi războaie. Vorbind la ceremonia de absolvire a Academiei Militare, Obama a spus printre altele că Statele Unite au reușit să izoleze Rusia pe plan internațional ca răspuns la agresiunea rusă din Ucraina și a anunțat o nouă strategie de luptă împotriva terorismului, bazată pe o mai mare colaborare cu partenerii externi.

***
Europa Liberă: Aglomeraţie mare la mai multe oficii ale Întreprinderii de Stat „Registru”. Rânduri imense, uneori pentru câteva zile înainte, ale cetăţenilor moldoveni care vor să obţină un paşaport biometric. Liberalizarea regimului de vize cu Uniunea Europeană a făcut să crească exponenţial numărul de cereri, inclusiv din regiunea transnistreană. În ultimul an, numărul locuitorilor regiunii care şi-au luat cetăţenia Moldovei sau un paşaport moldovenesc, practic, s-a dublat. Locuitorii regiunii transnistrene au facilităţi la obţinerea actelor, buletinul de identitate şi primul paşaport li se eliberează gratuit. Care este situaţia la Varniţa, unde se află cel mai apropiat oficiu al Întreprinderii de Stat „Registru” unde se pot adresa locuitorii oraşelor Bender şi Tiraspol? Lina Grâu rezumă relatarea corespondentei noastre Karina Maximova care a discutat cu mai mulţi vizitatori ai oficiului din Varniţa, locuitori ai regiunii transnistrene:

„Ca să-ţi faci paşaport îţi trebuie actul de identitate, certificatul de naştere, eventual al copiilor, certificatul de căsătorie… Dacă e urgent - plăteşti bani, acolo scrie cât costă şi în cât timp ţi-l fac. Dacă nu este urgent – atunci e gratuit, în decurs de o lună.”

Îmi explică Vasili, devenit în câteva zile deja un bun cunoscător al procedurilor, care a venit din Transnistria în cea mai apropiată localitate, Varniţa, să-şi facă un paşaport biometric de cetăţean al Republicii Moldova.

De fapt, ca să poţi depune pachetul de documente, mai întâi trebuie să te înscrii la rând. Vasili spune că a venit cu câteva ore înainte de deschiderea oficiului „Registru” de la Varniţa şi deja era al 24-lea la rând, conform listei. Şi asta la ora şase şi jumătate dimineaţa.

Căldură insuportabilă, zăpuşeală şi liste lungi de aşteptare – acestea sunt trăsăturile caracteristice ale multor oficii de paşapoarte în luna mai şi început de iunie.

O tânără, Oxana, îmi spune că visează să obţină cât mai repede paşaportul biometric.

„Eu am avut paşaport moldovenesc, dar a expirat nu demult şi îmi voi face un paşaport biometric. E valabil 10 ani şi e avantajos. Sper să pot pleca peste hotare. Îmi închei acum studiile şi sper să lucrez sau să merg la odihnă. Vreau să ajung în Cipru, la mătuşa mea.”

Nu toţi cei care s-au înscris în rând reuşesc să ajungă la ferestruica funcţionarului ca să depună actele şi să aştepte mult râvnitul carnet de paşaport albastru cu cip electronic.

Mai înainte cu cetăţenii lucrau cinci funcţionari, acum au rămas numai doi – aşa spun cei care vin deja nu pentru prima oară în acest oficiu, aflat la o distanţă destul mare de centrul satului Varniţa şi departe de staţia de transport public. În jurul clădirii e un teren abandonat. Bine însă că ai de unde să cumperi apă şi este şi toaletă.

„Ne înscriem la rând. Vineri erau 200 de oameni. Eu am stat cu doi copii – nu am reuşit. Astăzi sunt aici de la 7.30 şi tot nu am nici o siguranţă. Eram cu numărul 86 pe listă. Stau cu grijă. Pe copiii mei mici i-am lăsat singuri acasă.”

Oamenii din rând discută între ei. Unii vociferează soluţii pentru această situaţie.

„Dacă rândurile sunt atât de mari, ar putea să pună mai mulţi funcţionari – aşa stăm aici 80 de oameni…”

Dar şi în alte oficii din localităţile apropiate situaţia nu este mai bună, ba chiar, potrivit unora care au fost pe acolo, cu mult mai proastă.

„Duceţi-vă la Anenii Noi, să vedeţi ce se întâmplă acolo. E vai şi amar! Aici e floare la ureche.”

Şi chiar dacă legislaţia le permite locuitorilor Transnistriei să-şi facă acte în orice oficiu de paşapoarte, în realitate lucrurile nu stau întotdeauna aşa. La Criuleni, îmi zic deja alţi interlocutori, le-a fost respinsă cererea şi li s-a spus să meargă la Anenii Noi sau la Varniţa. Uneori, anumite situaţii frizează absurdul:

„Soţul meu îşi face paşaport din luna decembrie. Îl expediază dintr-o instanţă într-alta, îi cer tot felul de acte despre părinţi, despre rude care ar putea să-i confirme identitatea. Iar dacă noi nu mai avem pe nimeni? Ce să facem? Unde să ne adresăm?”

De altfel, două treimi din plângerile pe care locuitorii regiunii transnistrene le adresează şefului reprezentanței din Varniţa a Centului pentru Drepturile Omului din Moldova, Veaceslav Ursu, se referă anume la acte şi documentarea cetăţenilor.

***

Europa Liberă: Viceministrul educației de la Chișinău, Liliana Nicolăescu-Onofrei, a fost împiedicat de autoritățile transnistrene să ajungă la o școală cu predarea în limba română de la Râbnița pentru a lua parte, vineri, la careul de sfârșit de an școlar. Mici incidente au avut loc la alte două instituții. După cum a aflat Allla Ceapai, miliția transnistreană le-a somat să renunțe la intonarea imnului Republicii Moldova și la arborarea tricolorului. Liceul Alexandru cel Bun de la Bender, care s-a opus, a rămas fără curent electric:

La Liceul Alexandru cel Bun cu predare în limba română din Tighina/Bender imnul de stat al Moldovei nu s-a auzit în difuzoare, aşa cum a fost planificat, însă a fost intonat de elevi şi profesori. Şi asta pentru că instituţia de învățământ a rămas fără curent electric imediat ce a început careul festiv. Deşi nu a fost arborat, drapelul de stat nu a lipsit de la festivitate, iar absolvenţii purtau pe umeri panglici tricolore. Directoarea liceului Maria Roibu se arată convinsă că electricitatea a fost întreruptă intenţionat de autorităţile transnistrene, care au avertizat-o, în ajun, să nu fie intonat imnul Republicii Moldova şi nici tricolorul - arborat. Directoarea a fost obligată să semneze şi o declaraţie în acest sens, însă a refuzat:

„Ieri, seara a fost la mine la birou un colaborator de la organele de securitate din Transnistria şi mi-a spus că există o lege în Transnistria care interzice intonarea imnului şi arborarea drapelului unui stat străin. Insista să semnez în scris că cunosc acest lucru. Fireşte că nu am făcut acest lucru, am spus că suntem instituţia Republicii Moldova.”

Maria Roibu spune că festivitatea, care era păzită de un număr mare de poliţişti moldoveni, s-a desfăşurat în prezenţa a zeci de milițieni transnistreni şi securiști îmbrăcați în civil:

„La sfârşitul careului a apărut aşa zisul viceministrul de interne de la Tiraspol, domnul Nicolaev, care era însoţit de câţiva civili de la securitate. Au început a mă interoga de ce am admis să se arboreze drapelul, să se intoneze imnul. A intervenit comisarul de poliţie, l-a convins să plece. Apoi au mai venit de la securitate. De fapt, nu ştiu ce ne-aşteaptă.”

Maria Roibu spune că habar nu are la ce urmări să se aştepte. Cel mai sumbru scenariu ar fi, spune ea, refuzul de a le oferi în continuare edificiul şcolii pe care îl arendează de la administraţia locală.

Şi la gimnaziul din satul Corjova festivitatea de încheiere a anului şcolar s-a desfăşurat în prezenţa milițienilor transnistreni, însă fără incidente. Directorul gimnaziului Constantin Sucitu spune că, la fel ca în anii trecuţi, câţiva milițieni şi securiști transnistreni l-au obligat, cu o zi înainte, să semneze o declaraţie că la festivitate nu va fi difuzat imnul de stat şi nici drapelul arborat.

„Am semnat acea declaraţie şi le-am lămurit că nu merg la conflict. Dar le-am zis că imnul îl vom intona cu corul şcolii şi fiecare copilaş o să aibă tricolor. Aşa am şi pornit careul nostru solemn. Ploaia ne-a încurcat puţin şi am mers în sala sportivă şi am petrecut careul aşa cum trebuie. Neplăceri nu am avut. Doar că miliţienii şi securiştii au intrat pe teritoriul gimnaziului, dar nu ne-au încurcat fiindcă eu nu am mers la confruntare cu dânşii.”

Şi la Liceul Evrica din Râbniţa, care funcţionează în clădirea unei grădiniţe, a fost intonat imnul de stat, chiar dacă şi aici administraţia şcolii a fost ameninţată. „Tot drumul în jurul grădiniţei era plin cu maşini ale maliției şi securităţii, - spune directoarea liceului Eugenia Halus. Dimineaţa am fost întâlniți de organele securităţii locale. Au fost ameninţări să nu intonăm imnul, dar până la urmă imnul a fost intonat.”

Eugenia Halus spune că festivitatea s-a desfăşurat fără incidente. Aici au fost prezenţi şefului biroului pentru reintegrare de la Chişinău şi un membru al delegaţiei moldovene în Comisia Unificată de Control. Urma să ajungă şi viceministra educaţiei Liliana Nicolăescu-Onofrei, care nu a fost însă lăsată să treacă la punctul de control transnistrean de la intrarea în oraşul Râbniţa.

„Nu mi s-a permis trecerea la aşa numitul punct de control, fără a se aduce argumente pentru aceasta. Se cunoaşte că există o listă. Partea transnistreană foloseşte această listă cu toţi membrii guvernului şi nu avem permisiunea să trecem. Eu dacă aş dori să îmi vizitez rudele, de exemplu, pur şi simplu, ca persoană fizică nu pot trece.”

Incidentele nu au ocolit nici Liceul Lucian Blaga din Tiraspol, care se confruntă în ultima vreme cu mari presiuni din partea administraţiei din Tiraspol. Câţiva miliţieni au încercat să intre în liceu, însă nu au fost lăsaţi de administraţia şcolii. Drapelul Moldovei nu a fost arborat, însă imnul a fost intonat chiar la începutul festivităţii de încheiere a anului şcolar. În celelalte patru şcoli cu predare în limba română din stânga Nistrului incidente similare nu au fost semnalate.

***

Europa Liberă: Ce poate face guvernul de la Chişinău ca să amelioreze situaţia la şcolile cu predare în limba română din regiunea transnistreană? A întrebat-o Valentina Ursu pe ministrul educaţiei al Republicii Moldova, Maia Sandu:

Maia Sandu: „Credem că noi facem ceea ce putem să facem, în primul rând, punem în discuție subiectul la toate nivelurile posibile, inclusiv apelăm la partenerii noștri externi de dezvoltare, ca să ne ajute în acest dialog. Am făcut mai mulți pași în întâmpinarea autorităților de la Tiraspol. Spre exemplu, ei ne-au cerut să facem o evaluare a școlilor din regiunea transnistreană, am făcut echipe mixte, am mers, ne-am asigurat și noi, și le-am dovedit și lor că acolo nu se întâmplă nimic urât, că și condițiile în aceste școli corespund criteriilor și standardelor, am văzut și școli de la ei.
Deci, ne-am confirmat și noi, și ei au putut să se convingă că nu este nimic ilegal care să se întâmple pe teritoriul acestor școli. Ne-am oferit disponibilitatea să plătim la tarife mai înalte decât ar fi cazul plata de arendă pentru aceste spații. Eu cred că noi chiar am întreprins un șir de pași pentru a rezolva această problemă.

Din păcate, o situație o rezolvăm, după care apare alta, cum ar fi acum cerința dânșilor ca să plătească taxele în regiunea transnistreană, autorităților de la Tiraspol ș.a.m.d. Suntem într-un dialog continuu și sperăm foarte mult că vom reuși să rezolvăm problema și să micșorăm presiunea pe aceste școli pentru că nu este bine ca acești copii, ca acești profesori să lucreze în condiții de tensiune pentru că ei sunt hărțuiți, practic, în fiecare săptămână, dacă nu în fiecare zi.”

Europa Liberă: Sunt voci care spun că provocările ar putea să continue până la o eventuală sistare a activității acestor școli cu predare în grafie latină din stânga Nistrului. Admiteți o asemenea situație?

Maia Sandu: „E foarte greu să spunem unde vor ajunge autoritățile de la Tiraspol. Noi încercăm să facem tot ce e posibil aici, pe intern, cât și cu sprijinul partenerilor din afară, ca să evităm o asemenea situație. Și eu chiar sper foarte mult că toată lumea va înțelege că aceștia sunt doar niște copii, că ei au drepturi, la fel ca toți copiii din această țară, indiferent în care localitate trăiesc și că noi toți avem această obligație morală: să le permitem să studieze în liniște și pace.”

Europa Liberă: Ministrul educaţiei Republicii Moldova, Maia Sandu, în dialog cu Valetina Ursu.

***

Europa Liberă: La Liceul „Lucian Blaga” din Tiraspol a fost şi corespondentul Europei Libere Andrei Babiţki. Relatarea sa este prezentată de Lina Grâu:

„L-am sădit acum 4 ani”, îmi spune Ion Iovcev, directorul liceului „Lucian Blaga” din Tiraspol, arătând spre un brad de dimensiuni impresionante, care creşte chiar în dreapta uşii de intrare în şcoală. La stânga, se înalţă un alt brad, iar pe terenul de după colţ zăresc o mică peluză îngrijită, plină cu flori. Întreaga noastră conversaţie cu Ion Iovcev, sau Ivan Ivanovici, cum îi spun profesorii şi copiii, nu este decât o interminabilă listă de plângeri despre problemele pe care le înfruntă, o listă pe care adjunctul său, Tatiana Andrieş, nu vine decât să o completeze cu noi probleme.

În perioada sovietică, în Transnistria nu existau şcoli moldoveneşti, erau doar câteva clase integrate în şcolile ruse. Aşa cum în anii 90, la Tiraspol, 17 procente dintre locuitori se declarau moldoveni, a apărut şi necesitatea de a deschide şcoli moldoveneşti. Constituţia transnistreană recunoaşte drept limbi de stat moldoveneasca, ucraineana şi rusa și, respectiv, se pare că a existat intenția de a demonstra grijă pentru toate grupurile lingvistice din regiune.

Inițial, liceul, creat în 1992, purta numele de școala medie numărul 20. Autoritățile transnistrene, care își dăduseră acceptul pentru a deschide instituția de învățământ cu instruire în limba moldovenească, și-au regretat destul de repede decizia și școala a început să se confrunte cu un val de probleme care nu se mai termină nici în ziua de azi. Pentru obiectivitate, trebuie să recunoaștem că există periodic și pauze în care partea atacată are posibilitatea să-și tragă sufletul și să-și vină în fire.

Primul semnal de alarmă a fost aproape imediat după deschidere, când au apărut probleme cu manualele, spun Ion Iovcev și Tatiana Andrieș, director adjunct și profesor de limbă română:

Tatiana Andrieș: „Ne-am deschis din start în grafie latină, eram subordonați Ministerului Educației din Republica Moldova și chiar din start au început să ne pună piedici. Toate școlile au învățat o vreme în grafie latină, dar apoi au fost retrase toate manualele, chiar și din școlile rusești unde era predată limba moldovenească. În locul acestora au distribuit alte manuale, în grafie chirilică, manuale vechi. A fost foarte dureros pentru noi, pentru că pentru moldoveni nu existau niciun fel de manuale noi, niciun fel de conținut nou, erau doar din cele foarte vechi. Și dacă în alte școli era studiată, de exemplu, istoria Rusiei după manuale noi, nouă ni s-au adus în școală manualul de istorie a Uniunii Sovietice. Asta, chiar dacă Uniunea Sovietică deja nu mai exista”…

Ion Iovcev: „Generalul Lebedi, când a văzut aceste manuale la noi în școală, a spus: „Pentru prima dată în viață văd așa ceva… Aș vrea ca și copiii celor care au făcut asta să învețe în astfel de școli””…

Astfel, ca printr-o minune, s-a reușit păstrarea dreptului de a studia în baza manualelor elaborate de Ministerul Educației al Republicii Moldova.

Următorul episod al epopeii continuă în anul 1994. Membrii organizației naționaliste „Cântecul rusesc” au atacat școala – probabil cântând – și au devastat-o integral. În spatele acestui pogrom au stat cei din administrația de la Tiraspol, susține Ion Iovcev. În semn de protest, spune el, moldovenii au decis să iasă în stradă cu un marș. Acțiunea a ieșit destul de impresionantă:

Ion Iovcev: „A fost un marș prin care am vrut să atragem atenția nu doar aici, la Tiraspol, la Chișinău, dar în general întregii Europe, asupra nelegiuirilor care se produc la noi în raport cu populația băștinașă. Ne-am adunat în centrul Tiraspolului și am mers pe jos cam patru km. Au venit la marș și cei din Bender - și acolo există un liceu moldo-român, cu predare în limba română. Și de acolo au venit la marș cam 1500 de elevi și părinți. După ceva timp, mi-a spus adjunctul șefului miliției că au vrut chiar să ia aplice forța fizică împotriva celor care au ieșit să arate că vrem să învățăm în limba noastră maternă, că avem acest drept, că există astfel de părinți, astfel de copii, o astfel de școală și că ea trebuie să existe în continuare”.

În următorii 10 ani a fost o relativă liniște, dacă e să nu luăm în seamă geamurile sparte periodic, încăierările cu elevii școlii ruse numărul 4 aflate gard în gard și inscripțiile care apăreau peste noapte pe pereții clădirii: „Cuib de teroriști” sau „Aici sunt instruiți ucigași”.

În 2004 școala și-a ridicat statutul, devenind liceu. În același an, administrația de la Tiraspol a decis să se ocupe îndeaproape de instituția de învățământ. Iată ce își amintește despre aceste evenimente Tatiana Andrieș:

Tatiana Andrieș: „Au venit după miezul nopții – puterea locală și-a dat acceptul, le-a dat chiar și transport, niște camioane mari. Am văzut o femeie care venea în fugă la mine și îmi spunea: „E îngrozitor ce se face, veniți și vedeți!” Erau foarte mulți milițieni, tot cartierul era înconjurat de miliție, veniseră milițieni nu doar de la Tiraspol, ci și din Grigoriopol și Slobozia, s-au adunat atâția de parcă aici ar fi fost niște teroriști sau cine știe ce bandă. Iar aici era paznicul și mai mult nimeni. Și au încărcat totul, au scos totul de aici – mobila într-o parte, toate documentele în altă parte, ulterior cu fiecare dosar a lucrat individual KGB-ul. În școală învățau aproximativ 800 de copii și ei au citat fiecare părinte și îl puneau în fața alegerii: fie optează pentru serviciul pe care îl are sau pentru căminul în care locuiește familia, fie pentru această școală. Foarte mulți părinți au fost nevoiți să-și ia copiii pentru că nu aveau altă locuință și nu aveau posibilitatea să plece în altă parte… Atunci, în 2004, am rămas cu 243 de copii, parcă. Eu aveam, în clasa I, 28 de cereri, iar când am venit la 1 septembrie rămăseseră doar doi din cei 28”…

Al doilea pogrom s-a dovedit a fi cu mult mai grav. Acesta a avut loc la sfârșitul anului de studii și școala a fost închisă, iar angajații nu au fost lăsați să intre în sediu. Toată vara intrarea în școală a fost păzită de milițieni și administrația a fost lipsită de posibilitatea de a face lucrările de reparație pentru a pregăti clădirea de începutul unui nou an de studii. Însă pe data de 3 septembrie părinții, elevii și profesorii s-au adunat lângă școală pentru a-și susține instituția de învățământ.

Tatiana Andrieș: „Până în acel moment am stat aici, lângă poartă, am pichetat, apoi au început să ne alunge și de aici și am trecut strada. Era pe 15 iulie, deci a fost iulie, august, deja începuse septembrie, părinții erau șocați… La 1 septembrie nu am fost lăsați să intrăm aici, am umblat pe 1 septembrie în jurul școlii. Când am venit, era din nou plin de miliție, totul înconjurat, au fost date indicații pentru ca troleibuzele, maxi-taxiurile să nu se oprească la o distanță mai apropiată de trei stații. Dar totuși am venit aici, copiii au venit, am vrut să facem careul aici, în fața porții, dar nu ne-au lăsat. Erau foarte mulți copii. Ne temeam să nu fie incidente. Dar totul a trecut cu bine, am organizat totul bine și atunci am înțeles și noi, și copiii că ne vom întoarce înapoi în școala noastră”…

Ion Iovcev: „Am vrut să arătăm lumii întregi că școala nu este doar o simplă clădire. Școala sunt copiii, sunt profesorii și părinții. Au ieșit atâția copii și atâția părinți încât am demonstrat în 30 de minute că școala există. Știți, am și cântat, am ținut și discursuri, și copiii erau cu flori… Și am văzut cum unui ofițer i s-a făcut rușine când un copil de-al nostru s-a apropiat de el și i-a dăruit flori! Și-a lăsat privirea în jos – îi era rușine. Se vedea că au fost impuși. Nicăieri în lume nu se luptă împotriva copiilor”.

Iar administrația de la Tiraspol a dat o aprobare temporară pentru redeschiderea liceului, însă după pogrom clădirea avea nevoie de reparație capitală și școala a fost redeschisă abia în ianuarie 2005.

Stăm în cabinetul directorului. În afară de Ivan Ivanovici la discuție mai participă încă cinci femei-profesori. Cu toții își amintesc și vorbesc concomitent despre mici incidente frustrante sau jignitoare. O femeie a mers cu copilul la policlinică și angajatul de la registratură, la completarea anchetei, atunci când a auzit că fetița învață în școala numărul 20, a spus cu răutate: „Aha, aia, banditească!” Sindromul aflării într-o cetate asediată a șubrezit nervii tuturor. Se pare că și eu sunt suspectat de nesinceritate, deși nu sunt acuzat de nimic în mod direct. „Pur și simplu nu știm în cine putem avea încredere, spune profesoara de geografie. Au fost pe aici și cei de la Rossia24, au filmat. Și? Ce-au făcut cu cele filmate?”.

„Iar autocarului nostru școlar, - spune o altă femeie, - mereu îi sunt sparte cauciucurile. Șoferul după ce intră în curte trebuie să stea să-l păzească mereu, nu poate pleca nici pentru o secundă”.

„De ce numele de Lucian Blaga?”, se întreabă Ion Iovcev și găsește cu ușurință răspunsul:

Ion Iovcev: „Pentru că acest poet, diplomat și umanist s-a născut în Transilvania unde, pe vremea când era copil, a fost nevoit să studieze în limba germană. Iar noi aici suntem forțați cu limba rusă”…

În oraș mai este încă un liceu moldovenesc, Dmitrie Cantemir, iar acum, din bani rusești, este construită o nouă clădire, modernă. Această instituție este subordonată direct administrației din Transnistria și are rolul de modul de publicitate cu menirea de a demonstra că republica nerecunoscută manifestă grijă pentru toți cetățenii, indiferent de naționalitatea acestora. Iar școala care se subordonează Chișinăului continuă să rămână în poziția de instituție marginală.

Următorul capitol, se pare însă că nu ultimul, al acestei opere dramatice, are loc în zilele noastre, în anii 2013-2014. Sunt și câteva istorii pitorești. Prima este sârma ghimpată cu care administrația uneia dintre școlile din vecinătate, cea sportivă, a decis să se separe liceu. Sârma ghimpată a fost întinsă chiar la intrarea în clădire. Școala moldovenească nu are teren propriu, doar o cărărușă îngustă asfaltată de-a lungul peretelui frontal. Astfel, ieșind din școală, copiii dădeau imediat cu nasul în fermecătoarea plasă separatoare. Construcția a stat cam patru luni, apoi se pare că i s-a făcut totuși rușine cuiva…

Următorul episod este controlul complex în care au fost implicate procuratura, serviciul fiscal, serviciul sanitar-epidemiologic, controlul de stat.

Ion Iovcev: „În 2013, înainte ca Republica Moldova să parafeze Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană s-au apucat iar de școala noastră. Motivul a fost o plângere falsificată a uneia dintre profesoarele noastre către procuratură – că, doamne ferește ce se face în această clădire, în această școală! Că eu, ca director, sunt un tiran, că e antisanitarie, că oamenii nu ridică salariile cu lunile, copiii nu sunt hrăniți, nu avem mâncare caldă și în general… Numai că profesorul nostru nu a scris această plângere. Și procurorul trimite aici trei com isii pentru control”.

După câteva vizite la școală a lucrătorilor de la procuratură, citații ale lui Iovcev la ședințele comisiilor de stat, după insistențe de a prezenta documentele financiare, judecata l-a obligat pe director și pe contabil să achite amenzi în valoare de 3 mii de lei. Cu asta s-a și încheiat totul. Dar nu pentru mult timp.

Ultimul incident de răsunet a fost arestarea salariilor angajaților școlii. Ion Iovcev povestește:

Ion Iovcev: „Cel mai îngrozitor a fost pe 5 februarie 2014, când împreună cu șoferul și contabila am mers la Chișinău pentru a primi salariile profesorilor. Suma a fost de 114 mii lei, aproximativ 8300 dolari. La vamă se poate trece fără declarare până în 10 mii dolari. Eu aveam deci 8300. Vama am trecut-o fără probleme, ala de acolo ne-a spus: „Bine, bine, sunteți liberi”. Și deja după ce am trecut de satul Parcani am fost opriți mai întâi de inspectori rutieri, iar apoi a venit serviciul vamal mobil. Și au mers direct la portbagaj, unde au găsit banii. Au luat banii, au întocmit un protocol, ne-au luat mobilele, ștampilele, aparatul meu foto, totul se întâmpla în frig, ne-au ținut mai mult de cinci-șase ore. Apoi au venit militarii, comenduirea, adjunctul șefului miliției, apoi trupele cu destinație specială, cu ciorapii din aia negri pe cap… Și în general, era ca într-un film – au găsit un contrabandist, adică pe mine. Tocmai pe la opt seara am fost aduși la Tiraspol, acasă am ajuns la nouă”.

Banii au fost restituiți peste două luni, după verificări.

Totuși, care este sensul acestei interminabile lupte pentru existență, pentru dreptul de a menține relațiile cu Chișinăul? Ivan Ivanovici spune că așa este corect:

Ion Iovcev: „Aici educam la copii simțul demnității, ei trebuie să-și cunoască foarte bine limba maternă, rădăcinile, strămoșii, să știe cine suntem. Și în general, să fie oameni.”

Iar problemele nicidecum nu vor să se termine. Chiar pe parcursul ultimei luni a devenit clar că profesorii din liceu nu au dreptul să primească pensii. Povestește Tatiana Andrieș:

Tatiana Andrieș: „Știm că legea cu privire la pensionare este valabilă la locul de trai. Și așa cum locuim la Tiraspol și în raionul Slabozia, am făcut pensia aici, așa cum se cuvine, în baza actelor prezentate în mod legal. Iar acum au început să ne cheme pe câte unul și să ne spună că pensia ne este reținută în legătură cu faptul că nu am achitat contribuții la fondul de pensii. Dar există o înțelegere bilaterală dintre Chișinău și Tiraspol și așa și nu putem înțelege de ce trebuie noi să suferim”.

Tatianei i s-a spus că va trebui să restituie pensia pe care a primit-o timp de șase ani – ar fi cam în jur de patru mii de dolari.

Ce va fi mai departe, nu știe nimeni.

Ion Iovcev: „Nu se pune problema că ne vor lăsa în pace. Întrebarea noastră este dacă vor mai exista mai departe aceste școli sau nu. Acest an îl încheiem, dar ce va fi pe 1 septembrie, nu știm. Cred că foarte mult depinde de ce se va întâmpla în regiunea Odesa. Și așteptăm cu nerăbdare data de 27 iunie, când va fi semnat Acordul de Asociere. Una pot spune: aceste școli, ele trebuie să existe. Probleme sunt, dar ele trebuie soluționate. Cele politice sau de orice alt gen. Există copiii, există părinții care sunt în drept să-și aleagă școala și limba de instruire”.

Soarele arde necruțător. Orele s-au încheiat. Ivan Ivanovici iese să mă conducă și se salută cu un bărbat care se sprijină de o cârjă când merge: „Respectul meu, doctore!”. Și zâmbește.

Europa Liberă: Doamnelor şi domnilor, cu relatarea semnată de corespondentul Europei Libere Andrei Babiţki punem punct emisiunii noastren Dialoguri tranisnistrene. Radu Benea vă mulțumește pentru atenție şi vă dorește toate cele bune. Aici e Radio Europa Liberă.