Linkuri accesibilitate

Triplă acuzare de mită la Agenția pentru Securitatea Alimentară


Se presupune că noua instituţie a moştenit de la vechea structură, Agenţia Sanitar-Veterinară, o reţea de inspectori care cereau mită de la agenţii economici.



De aproape un an și jumătate Moldova are o Agenție pentru Securitate Alimentară. Printre atribuțiile ei se numără protejarea cetățenilor de produse alimentare necalitative. Temută de companii pentru că le poate aplica amenzi sau chiar ridica licențele, Agenția aflată în subordinea Guvernului a ajuns zilele trecute în atenția presei printr-o triplă acuzație de luare de mită.

Doi şefi şi un inspector de la Agenţia pentru Siguranţa Alimentelor reţinuţi de CNA săptămâna trecută au primit arest la domiciliu pentru 30 de zile. Ei sunt cercetaţi pentru presupusă acţiune de corupere pasivă. Tradus din limbajul procurorilor, asta înseamnă ca ei ar fi cerut mită. E vorba de o suma până la 12 mii de lei revendicaţi de la agenţi economici, în schimbul eliberării de certificate de export şi import fără sa fie verificata calitatea unor loturi de fructe şi legume. Directorul Agenţiei, Ion Sula, spune că acest incident ştirbeşte din imaginea şi credibilitatea instituţiei mai cu seama în faţa partenerilor externi care importă produse moldoveneşti. Pe de altă parte, Ion Sula se arată convins că incidentul probează faptul că Agenţia, care are aproape 1500 de angajaţi, a intrat într-un proces de purificare. Directorul nu poate însă da garanţii că reţinerea celor trei funcţionari va pune capăt corupţiei:

„Noi tot timpul suntem în dialog cu inspectorii şi îi atenţionăm, îi avertizăm ca să nu se întâmple aceste fenomene, dar, ştiţi cum, factorul uman mai există în Republica Moldova. Evident, că noi permanent monitorizăm, venim cu mesaje şi către agenţii economici ca atunci când depistează asemenea situaţii să ne informeze.”

Creată în urmă cu un an şi jumătate, prin reformarea agenţiei sanitar-veterinare, Agenţia pentru Siguranţa Alimentelor a ajuns în premieră în vizorul organelor de drept. Primul director al agenţiei, în prezent viceministrul agriculturii, Gheorghe Gaberi, spune că instituţia a moştenit de la vechea structură o reţea de inspectori care cereau mită de la agenţi economici în schimbul certificatelor privind inofensivitatea produselor, însă aceştia nu au fost prinşi niciodată în flagrant.

Parte dintre cei bănuiţi de implicarea în ilegalităţi au fost concediaţi la insistenţa ministrului agriculturii, Vasile Bumacov, care a depus multe eforturi pentru crearea acestei instituţii, trecută ulterior în subordinea guvernului:

„Atunci când am creat agenţia am încercat să lupt şi am concediat o parte din cei care se ocupau de corupţie. M-am străduit să intervin imediat, nu mai aşteptam intervenţia organelor de drept fiindcă era evident. Acum cred că cumva s-au gândit că dacă nu vor fi subordonaţi Ministerului Agriculturii şi au scăpat de mine… , dar iată că au dat de o altă belea. Mă bucur foarte mult că organele de drept... că dacă domnul director al Agenţiei îi elibera erau imediat instalaţi în funcţie de judecătorie aşa cum se întâmpla când instituţia era subordonata Ministerului Agriculturii.”

Preşedintele asociaţiei producătorilor agricoli, Alexandru Slusari, spune că se aştepta ca inspectorii corupţi din cadrul Agenţiei să fie identificaţi şi traşi la răspundere mult mai devreme. Mai exact, anul trecut, când presa a deconspirat schemele de monopolizare e exportului de fructe şi legume în Federaţia Rusă, în spatele cărora ar fi stat, potrivit investigaţiilor din presă, fostul vicedirector al Agenţiei, Petru Bodarev. Iată ce spune Alexandru Slusari:

„Sincer, mă aşteptam încă anul trecut în august, septembrie să fie luate măsuri serioase, dar mai bine mai târziu decât niciodată. Sperăm că acest lucru nu are conotaţie politică, dar într-adevăr se încearcă combaterea acelor scheme de corupţie, care demult s-au înrădăcinat în această instituţie.”

Alexandru Slusari regretă şi el că aceste cazuri de corupţie din cadrul Agenţiei pentru Siguranţa Alimentelor transmit un semnal negativ partenerilor occidentali, dar mai cu seamă celor din Rusia, unde sunt exportate circa 80 la sută din fructele şi legumele moldoveneşti:

„Şi aşa noi ne aşteptăm la nişte probleme de ordin politic în ceea ce priveşte exportul în Federaţia Rusă. Astfel de inspectori agravează şi mai mult situaţia, întrucât noi dăm motiv suplimentar şi justificativ Federaţiei Ruse să închidă exportul. Dacă se eliberează asemenea certificate fără controale şi partida de fructe ajunge în Federaţia Rusă, şi sunt depistate nereguli, reiese că Rusia va avea un motiv justificat.”

Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, cei doi şefi şi inspectorul de la Agenţie riscă amenzi de câteva mii de lei şi închisoare de până la 10 ani, dar şi interdicţia de a ocupa o funcţie publică timp de zece ani. Amintim că instituirea Agenţiei pentru Siguranţa Alimentelor a fost una din prevederile Acordului de Asociere care urmează a fi semnat la sfârşitul lunii iunie.
Previous Next

XS
SM
MD
LG