Nişte lucrători cîrpesc o bucăţică de drum şi instalează o bucată de bordură. Deşi locul primenirii e de vreo 2 metri pătraţi, sînt tocmai 15 lucrători. Lucrează cu adevărat numai vreo 3-4 oameni. Ceilalţi discută, fumează, rîd zgomotos şi le dau sfaturi celor care muncesc cu adevărat. Din cînd în cînd, pentru a salva aparenţele, unul dintre cei care rîde şi fumează mai aruncă cu lopata. Adică participă şi el la făurirea colectivă.
Vreau să vă spun că în anii lungi ai tranziţiei am văzut de multe ori asemenea colective de lucrători. Cineva munceşte într-o groapă, transpiră, cîrpind o ţeavă crăpată, pe cînd altcineva spune bancuri şi fumează, contemplînd efortul amicului. Pentru o muncă, pe care în mod normal ar trebui s-o facă 3-4-5 oameni, sînt mobilizaţi 10-15 indivizi, jumătate dintre aceştia pe post de sfătuitori şi spectatori. Fantastică productivitate a muncii! Cred că nemţii sau scandinavii ne-ar invidia!
Impresia mea, a unui călător obosit prin deşertul tranziţiei, este că noi avem, mai cu seamă în aşa-zisa sferă bugetară, o sumedenie de locuri de muncă cu o eficienţă dubioasă. Toţi muncesc, pe cînd ţara e în mocirlă. De ce? Pentru că există suficienţi lucrători ca cei pe care i-am pomenit mai sus.
Dacă tot declarăm ritos că vrem în Europa, ar trebui să ne gîndim de pe acum la o reorganizare a instituţiilor de stat bucşite cu lucrători. Sînt multe aceste instituţii, de la Teleradio Moldova pînă la departamentele primăriei capitalei. Sînt convins că micşorarea numărului de lucrători în sfera bugetară, prin eliminarea celor care freacă berbunca, ar fi un lucru benefic.
„Şi ce să facă cei rămaşi fără locul de muncă?” mă va întreba cineva cu siguranţă. Păi, să muncească cu adevărat în altă parte. Ţara are nevoie de braţe de muncă. Şi dacă tare vrei să munceşti, vei găsi un loc de muncă, poate nu la fel de confortabil ca cel anterior, dar care îţi va permite să ai o bucată de pîine şi va fi mai folositor pentru patrie.
