Ultimul post de control ucrainean înainte de intrarea pe teritoriul așa-numitei republici populare Donețk. Până la Donețk mai sunt 25-30 km. „Privește, - spune taximetristul, - aici sunt doar „banderlogi” (așa îi numește el pe locuitorii regiunilor de vest ale Ucrainei). Iar la postul de control de partea republicii populare Donețk sunt localnici. Au făcut intenționat asta, pentru ca băieții de pe ambele părți să nu înceapă să meargă în vizite unii pe la alții și să chefuiască împreună. Să nu se împrietenească”.
Recruții republicii populare Donețk pot fi văzuți deja peste 800 de metri. În spatele plăcilor de beton puse pe asfalt stau câțiva bărbați în camuflaj de nuanțe diferite și cu armele automate în mâini. Deasupra blindatei este arborat un drapel mare colorat pe care se poate vedea o față. Vântul a rupt fără milă pânza și nu reușesc să deslușesc al cui este chipul. Până îmi verifică mașină, ies și vin mai aproape. „Pe cine îl aveți pe drapel?”, întreb un bărbat cu mască pe față. „Nu contează mutra cui e acolo, - îmi răspunde omul de parcă și-ar cere scuze, – important e să-i batem pe fasciști”. Vântul se oprește pentru câteva clipe și acum pot să văd – pe drapel e Stalin.
Peste 50 de metri de la postul de control de-a lungul drumului stau tejghelele pieței de pește. Goluri nu se văd, toate locurile în spatele tejghelelor sunt ocupate – fac comerț în principal femeile.
La intersecția care duce către aeroportul din Donețk, unde a suferit pierderi mari batalionul „Vostok”, intrăm în restaurantul de lângă drum să bem o cafea. „Când banderlogii trăgeau, voi tot lucrați?”, o întreabă taximetristul pe chelneriță. „Nu avem niciun fel de banderlogi”, îi răspunde revoltată tânăra. „Mai bine v-ați uita ce fac cei din republica populară Donețk: jefuiesc, iau mașinile de la proprietari sau pur și simplu le fură. Bandiți”. Confuz, taximetristul tace. El este adeptul convins al Antimaidanului, dar acum, se pare, nu stă prea bine cu argumentele.
Despre jafuri se vorbește în oraș la fiecare pas. Oameni cu arme dau buzna în magazine, scot de acolo marfa cea mai scumpă, iau mașinile din saloane auto. Conducerea republicii populare Donețk promite să-i pedepsească cu asprime pe jefuitori, dar deocamdată se pare că nu prea reușește mare lucru la acest capitol. La mitingul de duminică din centrul orașului guvernatorul popular Pavel Gubarev i-a numit pe jefuitori lichele și a declarat din nou că împotriva acestora se va duce o luptă nemiloasă, după legile războiului.
Sunt la Direcția orășenească a afacerilor interne. Sașa, un colaborator responsabil de relațiile cu publicul, spune că numărul atacurilor banditești a crescut cu 50 la sută față de aceeași perioadă a anului trecut. Din ianuarie au fost înregistrate deja 150 de cazuri, în timp ce în 2013 la această dată erau 74. Cel mai probabil, această statistică reflectă o tendință, dar nu constituie tabloul întreg. Am făcut cunoștință cu un tânăr de vreo 25 de ani, locuitor al raionului Proletar, care a fost jefuit în stradă exact acum o săptămână. Tânăra care era cu el a fost jefuită de geantă, iar el a rămas fără borseta în care avea portmoneul și fără ceas. Nu a mers să depună plângere, pentru că a considerat că e doar o pierdere de timp.
Am mers după acreditare la șeful serviciului de presă al administrației republicii populare Donețk. Claudia (așa o chema pe doamna), îi spune cuiva la telefon că este în permanență sunată din pușcării de deținuți care o roagă să fie trimiși pe front. Iar termenul de detenție îl vor ispăși mai târziu, după ce dușmanul va fi înfrânt definitiv. „Trebuie să-l sun pe Bazler (comandantul uneia dintre unitățile republicii populare Donețk), - spune femeia gânditoare. - Se zvonește că el recrutează kamikadze”.
„Nu, - mi-a explicat astăzi încă un taximetrist, - aici oricum marea majoritate este împotriva Kievului și a acțiunilor acestuia trecute și prezente. Oamenii i-au susținut foarte mult la început pe aceștia de acum, dar dezastrul pe care l-au adus i-a făcut pe mulți să le întoarcă spatele. Acum nu-i mai vor nici pe unii, nici pe alții”.
„Iar Rusia nu ne va lua”, adăugă el cu tristețe în voce.
Însemnări (subiective) de călătorie, de Andrei Babiţki.
