Președintele Ucrainei Petro Poroșenko a anunțat că guvernul său a prelungit cu 72 de ore armistițiul declarat în estul Ucrainei. Anunțul a fost făcut la scurtă vreme după revenirea la Kiev a lui Poroșenko de la Bruxelles unde a semnat vineri 27 iunie Acordul de Asociere și de Liber-Schimb dintre Ucraina și Uniunea Europeană, în cadrul unei ceremonii în care premierii Moldovei și Georgie au semnat și ei acorduri similare din partea țărilor lor.
Într-o postare pe pagina sa de Internet, Poroșenko afirmă că armistițiul a fost prelungit pentru a se alinia unui termen limită fixat de Uniunea Europeană, pînă la care rebelii pro-ruși din Ucraina trebuie să accepte aplicarea unui mecanism de urmărire a respectării încetării focului, returnarea punctelor de control de la frontieră autorităților ucrainene și eliberarea ostatecilor, între care și patru observatori OSCE.
Încetarea unilaterală a focului declarată de guvernul ucrainean ar fi urmat să ia sfîrșit la ora 10 seara, ora locală la Kiev. Acum se va termina în 30 iunie la aceeași oră.
Rebelii pro-ruși din estul Ucrainei au spus că vor respecta extinderea armistițiului.
Dar liderul rebelilor de la Donețk Alexander Borodai s afirmat că separatiștii nu vor preda cele trei posturi de graniță pe care le-au capturat.
În ciuda declarării încetării focului, sâmbătă 28 iunie au fost înregistrate incidente izolate în regiunea Donețk.. Armata ucraineană i-a acuzat pe separatiști că au deschis focul împotriva militarilor săi la baza aeriană de la Kramatorsk, fără însă să fie înregistrați morți sau răniți.
Vineri 27 iunie, liderii europeni au avertizat Rusia la Bruxelles că vor impune noi sancțiuni, dacă tensiunile din estul Ucrainei nu sînt reduse pînă la 30 iunie. Uniunea Europeană a anunțat că măsurile punitive au fost deja stabilite și pot fi puse în practică imediat. Liderii europeni și-au exprimat și nemulțumirea că armistițiul de o săptămână anunțat de Poroșenko nu a pus capăt luptelor. La cermonia de semnare a Acordului de Asociere de la Bruxelles, președintele ucrainean a declart că țara sa a „plătit cel mai scump posibil pentru a face ca visurile ei europene să devină realitate”.
Refuzul de a semna Acordul de Asociere Ucraina - UE a generat în noiembrie 2013 protestele cunoscute sub numele de Euromaidan care au dus la înlăturarea de la putere a fostului președinte Viktor Ianukovici.
Experții Comisiei Europene estimează că Acordul de Asociere va crește venitul național al Ucrainei cu un miliard 200 de milioane de euro anual.
O purtătoare de cuvânt a Departamentului de Stat, ministerul de externe al Statelor Unite, a lăudat semnarea vineri la Bruxelles a acordurilor dintre UE și trei foste republici sovietice. Vorbind vineri seară la Washington, Marie Harf a spus că e interesant de observat că acordurile încheiate cu Moldova, Georgia, Ucraina sunt tocmai ceea ce Rusia a încercat să împiedice pe orice cale. „Ceea ce a vrut să împiedice [președintele Vladimir Putin], s-a întâmplat ieri [vineri], adică exact opusul a ceea ce și-a dorit”, a spus oficialiltatea americană.
Semnarea acordurilor de asociere a fost comentată negativ vineri la Moscova. Grigori Karasin, adjunctul ministrului rus de externe, a afirmat că semnarea de către Kiev a Acordului de Asociere la Uniunea Europeană va avea consecințe grave pentru Ucraina.
Purtătorul de cuvînt al Casei Albe Josh Earnest a califcat aceste amenințări drept inutile.
Între timp, Departamentul de stat american a pus sub semnul îndoielii un raport al Înaltului comisar ONU pentru refugiați în care se spune că peste 110.000 de ucraineni s-au refugiat în Rusia îm acest an. Purtătoarea de cuvînt Harf a spus că cifra avansată de ONU nu a fost confirmată de Statele Unite. Ea a spus că se poate crede că mii de oameni s-au refugiat în fața luptelor, notînd însă că există o mișcare constantă a populației de-a lungul poroasei granițe dintre Ucraina și Rusia.