Linkuri accesibilitate

Lozul câştigător


De ce nu-şi publică Eugen Lungu cărţile de eseuri la Editura Arc, pe care o slujeşte cu devotament şi competenţă exemplară de la înfiinţarea acesteia, în 1995, ci „prin vecini”? – iată o întrebare pe care şi-au pus-o mulţi, nimeni însă nu pare să ştie răspunsul. Alte case de edituri – Ştiinţa, Prut Internaţional, Cartier – şi-au trecut numele distinsului critic pe tabla de onoare (alias site), şi asta deoarece nu a existat volum purtându-i semnătura să nu-i aducă autorului un premiu literar, de la cel al Uniunii Scriitorilor din Moldova la cel al Academiei Române, nu şi „acasa”-i. Cel mult, Eugen Lungu scrie pentru Arc prefeţe la alte studii critice (cum ar fi cel al lui Mircea V. Ciobanu, Deziluziile necesare, Arc, 2014) sau la volumele unor poeţi pe care îi preţuieşte în mod deosebit (cum ar fi cel al lui Vasile Romanciuc, Purtătorul de cuvânt al tăcerii, Arc, 2011).

Nu fac excepţie nici ultimele două apariţii eugenice (sau lunge?! – cum ar trebui să formez un adjectiv care să-i prelungească fiinţa dinspre lumea ideilor spre cea profană, în care numele proprii ajung apoi numitor comun, semn cert al consacrării), în anul când criticul & editorul va împlini 65 de ani, prima scoasă la Cartier (Panta lui Sisif), şi cea din urmă la Prut Internaţional (Poetul care a îmbrăţişat luna), la doar câteva săptămâni diferenţă. Nimic de zis, frumos acord final la capătul unui deceniu în care va marca de patru ori (ierte-mi-se limbajul de reporter sportiv, dacă tot suntem în perioada Campionatului mondial) – asta după ce în 2004 debuta editorial (la 55 de ani!), cu Rafturi şi himere, câştigând dintr-un foc şi Premiul USM, şi Premiul Academiei Române, nu pentru Arc, ci pentru Ştiinţa! Nu am nici o îndoială că, din cele două titluri scoase în vara lui 2014, unul va trage lozul câştigător la loteria premiilor literare – urmează doar să aflăm care…

Şi apropo de loz, daţi-mi voie să povestesc un banc evreiesc. Se zice că Iţic se tot ruga lui Dumnezeu să câştige la loz în plic. O zi, două, trei. Un an, doi, trei. Un deceniu, două, trei… La un moment dat, Iahve nu a mai putut răbda atâta implorare şi i-a răspuns: „Îţic, acordă-mi şi mie o şansă – cumpără dracului un loz în plic!”

Şansa Editurii Arc se numeşte Eugen Lungu – acum cine-i Dumnezeu, şi cine lozul în plic, află cei care-i intră în cărţi! Care cărţi vor fi lansate joi, 5 iulie, la 18.15, la Librăria din Centru din Chişinău.

Emilian GALAICU-PĂUN (n. 1964 în satul Unchiteşti, Floreşti, din Republica Moldova).

Redactor-şef al Editurii Cartier; din 2005, autor-prezentator al emisiunii Cartea la pachet de la Radio Europa Liberă; redactor pentru Basarabia al revistei „Vatra“ (Târgu Mureş).

Cărţi publicate:

(POEZIE) Lumina proprie, 1986; Abece-Dor, 1989; Levitaţii deasupra hăului, 1991; Cel bătut îl duce pe Cel nebătut, 1994; Yin Time, 1999 (trad. germană de Hellmut Seiler, Pop-Verlag, 2007); Gestuar, 2002; Yin Time (neantologie), 2004; Arme grăitoare, 2009; A-Z.best, antologie, 2012; Arme grăitoare, ediţie ne varietur, 2015; A(II)Rh+eu / Apa.3D, 2019;

(ROMAN) Gesturi (Trilogia nimicului), 1996; Ţesut viu. 10 x 10, 2011 (trad. engleză de Alistair Ian Blyth, Living Tissue. 10 x 10, Dalkey Archive Press, SUA, 2019);

(ESEU) Poezia de după poezie, 1999; Cărţile pe care le-am citit, cărţile care m-au scris, 2020;

(TRADUCERI) Jean-Michel Gaillard, Anthony Rowley, Istoria continentului european, 2001; Robert Muchembled, Oistorie a diavolului, 2002;Mario Turchetti, Tirania şi tiranicidul, 2003; Michel Pastoureau, O istorie simbolică a Evului Mediu occidental, 2004; Michel Pastoureau, Albastru. Istoria unei culori, 2006; Michel Pastoureau, Ursul. Istoria unui rege decăzut, 2007; Roland Barthes, Jurnal de doliu, 2009; Edward Lear, Scrippius Pip, 2011; Michel Pastoureau, Negru. Istoria unei culori, 2012.

Prezent în numeroase antologii din ţară şi din străinătate.

Opiniile autorului nu reflectă, neapărat, poziția Europei Libere.

XS
SM
MD
LG