Nicolae Stroescu-Stânișoară, timp de zeci de ani redactor al Departamentului românesc al postului de radio Europa Liberă, a incetat din viată la 27 iunie 2014. A fost director-adjunct din vremea când la conducerea acestui Departament era Noel Bernard. A devenit director la 1 noiembrie 1989, post din care s-a pensionat în iunie 1994. Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească!
Inmormantarea are loc astăzi, vineri 11 iulie, la München, Germania.
***
Vestea trecerii în neființă a prietenului și fostului coleg de la Europa Liberă Nicolae Stroescu-Stînișoară m-a mișcat profund. În 2013, în ajunul Sărbătorilor de Crăciun, am petrecut cu el o după amiază întreagă discutând despre revoluția română, eveniment care - încă - ne preocupa pe amândoi și despre care fiecare dintre noi publicase rezultatele cercetărilor sale. Nicky fusese la fel de pertinent în observațiile sale cum îl știam și îl admiram dintotdeauna. Discuta cu aceeași vervă și prezență de spirit ca de obicei. Nu aș fi bănuit că această întâlnire cu el era să fie și ultima.
L-am cunoscut pe Nicolae Stroescu-Stînișoară foarte curând după venirea sa la München, în 1969, după ce autoritățile românești îi dăduseră voie să plece la soția sa. A devenit curând una dintre personalitățile de excepție ale exilului românesc.
Soarta sa cu totul ieșită din comun – de membru al rezistenței anticomuniste dupa 1947 fiind urmărit de securitate pentru activitatea sa într-o organizație clandestină a PNȚ, ducând o „existență subterană” în România comunistă timp de 12 ani – îl singulariza nu numai în țară, dar și printre concetățenii lui stabiliți în Occident. Dacă în România, Nicolae Stroescu-Stînișoară era perceput, după cum scrie el însuși în memoriile sale, drept o „apariție ezoterică într-o aventură care sfida bunul simț practic și politic al timpului”, în Occident făcea de asemenea figură aparte.
Fire blândă și afabilă în contact cu semenii, era un adept rigoros al principiilor moralității în politică. Trata cu severitate fenomenul minciunii și al trădării în sfera politicii indiferent când și unde se manifesta. Ocupînd în anii 1980 funcțiile executive de director asociat și apoi director al departamentului românesc al postului de radio Europa Liberă, recunoaștea că „am nutrit întotdeauna convingerea, aparent naivă, că în lupta împotriva răului nu este permisă nici o concesie morala în alegerea mijloacelor…, nici un compromis nspirat de calcule de eficacitate sau scuzat prin disproporția forțelor în joc.”
Filozof în sensul cautătorului de înțelepciune și minte luminată de aspirația către transcendental, el deplânge decăderea religiozității și a valorilor spiritualității în lumea modernă. Multe din emisiunile sale la Europa Liberă sunt dedicate fenomenului religios. In mod cu totul exceptional, reușește să-și termine studiile începute la București, înainte de a trece în clandestinitate, obținând în 1983 un doctorat la universitatea din München cu vestitul profesor de filozofie german Max Müller.
Nicolae Stroescu-Stînișoară a fost un patriot sui generis. „Patriotul”, scrie în memoriile sale, „cheamă la realizarea unor imperative, nu la satisfacerea unor nevoi: nu la împlinirea viselor de fericire, ci la sacrificii in numele unui vis poate nerealizabil”. Mai precis spus, „patriotul trăiește în tensiune cu poporul pe care-l iubește și vrea să-l servească”. Pledează insistent pentru păstrarea legăturilor cu tradiția.
A cugetat profund la specificul poporului român, specific pe care l-a fixat în fraze memorabile și mereu actuale. „Prea adesea”, scrie Nicolae Stroescu-Stînișoară, „auzi critici la adresa comportării și caracterului poporului român. Multe dintre ele aparțin de altfel voluminosului arsenal autocritic tradițional al acestui popor: lipsa de statornicie, de curaj etc. Însușirile pozitive ale poporului român aparțin unei zone mai profunde, unei înțelepciuni țărănești ancestrale” care se împletește cu „un anumit lirism și de o disponibilitate la milă.” Lauda țărănimii ca păstrătoare a valorilor neamului se împletește cu regretul că o bună parte a intelectualității române ignoră realitatea rurală: „E un semn de egocentrism extrem, cu tot cortegiul lui de opacită și și trădări.”
„Românul”, spune Nicolae Stroescu-Stînișoară, „nu înclină, dupa cum se spune deseori, către o concepție de dreapta. Trăsătura esențială a românilor este mai degrabă un ‘conservatorism tradiționalist’ mergând spre paseism”.
Nicolae Stroescu-Stînișoară a fost și un memorialist exceptional al timpurilor petrecute la München. Pentru cei care au trăit alături de el perioada destinderii între est și vest din anii 1970, urmată de anii noii confruntări dintre lumea occidentală și Uniunea sovietică, găsesc în memoriile sale informații de o mare valoare documentară, de pilda despre Majestatea Sa Regele Mihai, Iuliu Maniu, Corneliu Coposu, despre colaboratori ai Europei Libere, precum Mihai Cismărescu și Vlad Georgescu, sau despre personalități din exil precum preotul Gheorghe Calciu sau în trecere prin München precum scriitorul Augustin Buzura. Aflăm amănunte și despre ședințele cenaclului literar „Apoziția” condus de eminentului poet, istoric și jurnalist George Ciorănescu.
Dragi prieteni de pretutindeni! Ne-a părăsit un OM de o rară distincție și erudiție. Rândurile celor care l-au cunoscut personal se tot răresc. Datorăm memoriei lui Nicolae Stroescu-Stînișoară păstrarea și cultivarea valorilor pentru care a militat, cu fermitatea și blândețea care l-au caracterizat atâta timp cât se afla printre noi.
Dumnezeu să-l odihnească în pacea sa eternă!