Linkuri accesibilitate

Transnistria este o apă tulbure, cu un statut legal incert, un paradis al contrabandiștilor (Stratfor.Hotnews)


Revista presei românești.

Publicația „Foreign Policy România”, care apare în cadrul trustului „Adevărul”, a difuzat on-line un dialog pe tema riscurilor legate de situația din Ucraina, dar și din Orientul Mijlociu. La dialog, care este moderat de jurnalistul Ion M. Ioniță, iau parte doi militari – generalul în rezervă Alexandru Grumaz și colonelul Ion Petrescu - și un analist de politică internațională, Oana Popescu. Aceasta se referă în primul rând la șansele noului președinte ucrainean, Petro Poroșenko, de a stabiliza statul ucrainean, ceea ce presupune recuperarea regiunilor controlate încă de separatiști. ”Stabilitatea în Ucraina depinde de capacitatea lui Poroşenko de a interacţiona cu Moscova, dar şi capacitatea preşedintelui ucrainean de a negocia cu oligarhii locali. Discutăm de luni, poate chiar ani, ca durată de soluţionare a crizei”, spune analista politică. Generalul Alexandru Grumaz este convins că doar dacă ”Moscova va considera că îşi va putea impune agenda la Kiev, lucrurile se vor încheia”. După părerea sa, viitorul Ucrainei este cel al unei țări federalizate, finlandizate – adică neutră. Ucraina nu va fi membru al Uniunii Europene, dar, mai spune înaltul ofițer al Armatei Române, ”din punct de vedere militar, va genera schimbarea politicilor NATO”. Colonelul Ion Petrescu se arată îngrijorat de diferențele de abordare dintre Statele Unite și țări europene precum Germania și Franța. Ce trebuie înțeles din faptul că Parisul și Berlinul s-au considerat îndteptățite să îl îndemne pe Poroșenko mai degrabă spre dialog cu Moscova? Că Statele Unite ar trebui să ia decizii fără să se consulte cu partenerii lor europeni? ”Mi-e teamă, spune Ion Petrescu, să nu se repete acest scenariu şi în Republica Moldova”. Oana Popescu formulează o concluzie de ordin mai general: ”Nu mai avem de a face cu conflicte între entităţi statele. (…)Ne-am întors cumva la real-politik. SUA tratează lucrurile ca pe o balanţă a puterilor: nu îşi doresc să îşi asume această criză. Şi-au testat limitele în Irak şi Afganistan.”

Hotnews și Ziare.com prezintă punctele esențiale ale unei analize publicate recent de Stratfor despre realitățile economice, politice și sociale din Republica Moldova după semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană. Analistul șef al acestui grup, Robert D. Kaplan, revine în documentul dat publicității asupra ideii că Rusia caută să destabilizeze țările est-europene din interior. Pericol semnalat deja, în ce privește România, de consilierul prezidențial pe probleme de apărare și siguranță națională Iulian Fota, cât și de președintele Traian Băsescu. Kaplan a făcut de curând vizite de documentare atât în România, cât și în Moldova. În țara de peste Prut, a constatat nivelul de sărăcie și scara largă pe care populația a rămas apropiată de Rusia. Aici pericolul cel mare vine însă din regiunile cu potențial secesionist: Găgăuzia și Transnistria. ”Transnistria este o apă tulbure, cu un statut legal incert, un paradis al contrabandiștilor, așa cum și-ar dori Putin să vadă și în estul Ucrainei", menționeaza analistul Stratfor, citat de Hotnews, și își adaugă diagnosticul: "tema comună de pretutindeni a fost că Rusia este o realitate, în timp ce Occidentul este doar un concept geopolitic”.

XS
SM
MD
LG